Timişoara

articolul anterior articolul urmator

Petrolul care „doarme” sub Jimbolia nu e uşor de extras

0
8 Apr 2011 07:44:54
Autor: Stefan Both
În pământul din Jimbolia se ascunde „aur negru“.
În pământul din Jimbolia se ascunde „aur negru“.

Petroliştii au fost nevoiţi să abandoneze o sondă, din cauza presiunii mari de dioxid de carbon. Următoarea sondă se montează la finalul anului.

Chiar dacă s-a anunţat cu surle şi trâmbiţe existenţa unei bogăţii mari în subteranele Jimboliei, între 1,5 şi 6 milioane de barili de petrol, cu siguranţă nu va fi simplu să se transforme în profit. Reprezentanţii companiei Zeta Petroleum susţin că sunt dispuşi să se asocieze cu alte firme din domeniul petrolului, pentru a putea face faţă lucrărilor.

„Noi suntem o firmă mică. Ne cunoaştem toţi, e o lume mică. Suntem în discuţii cu cei de la Petrom pentru o colaborare”, a declarat Bogdan Popescu, manager pe România la Zeta Petroleum. Chiar dacă se vorbeşte de sume fabuloase, între 200.000 şi 1,2 miliarde de dolari, costurile pentru extragerea ţiţeiului sunt extrem de ridicate. „Între 60-80 la sută din câştig. Altfel, ar fi o meserie superbă, sublimă”, a mai spus Popescu. Zeta a şi montat o sondă, însă au fost nevoiţi să o abandoneze din cauza presiunii mari de dioxid de carbon.

O meserie în care riscul e mare

Cei de la Zeta Petroleum a început anul trecut prospecţiunile pe câmpurile Jimbolia Veche şi Jimbolia Vest, abandonate în anii 90, iar în urma analizelor la care s-a folosit şi măsurători 3D, s-a descoperit că există între 1,5 şi 6 milioane de barili de petrol. “Este o meserie în care riscul e foarte mare. Altfel ar fi o meserie superbă”, a mai spus Popescu.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările