Piţărăii, singurii colindătorii care au dreptul să meargă din casă în casă doar ca să ceară: „Dă-mi ficatu’ şi cârnatu’ că, de nu, mă duc la altu’!“

Un obicei de Crăciun specific Banatului şi unei mici părţi din Oltenia este mersul în piţărăi. Obiceiul îi are în centru pe cei mai mici dintre colindători, care merg din casă în casă în dimineaţa de Ajun.

Copiii care colindă în ajun de Crăciun şi de Anul nou, casele oamenilor sunt numiţi piţărăi. La rândul său, obiceiul poartă numele de „mers în piţărăi”. Pentru că e vorba de cei mai mici dintre colindători, textele colindelor conţin vestirea sărbătorii, dar mai ales cereri directe de daruri. Spre exemplu, unul dintre mesaje sună cam aşa: „Dă-mi ficatu’ şi cârnatu’ că, de nu, mă duc la altu’ ”. Alte versuri sunt: „Bună ziua lui Ajun/ Că-i mai bună-a lui Crăciun/ Că-i cu miei/ Cu purcei/ Merg copiii după ei [...] Dă-ne nuci/ Că-s dulci [...]”.

„Obiceiul se numeşte în piţărăi: aceasta este varianta romană a colindatului. Se dau tradiţional colăcei, nuci şi mere. Piţărăii trebuie să fie micuţi. Sunt foarte mici şi aproape că nu ştiu colinda. Este primul venit în casă în ziua de sărbătoare şi el pentru că este mic şi pur, simpla lui prezenţă reprezintă o urare”, a explicat etnologul Otilia Hedeşan, profesor în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.

Potrivit etnologului Otilia Hedeşan, piţărăii sunt un obicei care caracterizează partea de sud-vest a României, Oltenia Nordică şi o mică parte din judeţul Hunedoara. „Este vorba despre copii care colindă în dimineaţa de ajun şi ale căror colinde nu sunt cântate. Sunt mai degrabă recitate. Sunt texte scurte în care se exprimă urarea direct. Aproape nu ai urare, ci această mică cerere de daruri. Prezenţa copilului marchează urarea. Această urare în piţărăi, în afară de zonele amintite, se regăseşte şi la românii din Timoc, Serbia”, a mai declarat Otilia Hedeşan.

Specialista a mai spus că în privinţa colindelor de Crăciun, în Banat s-a produs un fenomen ciudat. „Banatul este o regiune în care au venit persoane din alte regiuni, din zone unde colindatul cetei de feciori era o componentă importantă. Din această cauză, corurile de pe lângă bisericile săteşti au început să ţină locul cetelor de colindători care străbat satele şi colindă. E un lucru foarte nou. Corurile vechi colindau în faţa bisericii. Acum, în seara de ajun străbat satul ca şi când ar fi colindători tradiţionali”, a mai explicat Otilia Hedeşan.