Timişoara

articolul anterior articolul urmator

Plângere penală împotriva unei auditoare de la Curtea de Conturi: „Toată abordarea acestei cucoane a fost abuzivă”

0
19 Feb 2016 10:41:29
Autor: Dani Dancea
Mariana Ciulei a fost sancţionată disciplinar de Curtea de Conturi, iar Primăria Timişoara depune împotriva ei o plângere penală FOTO Daniel Dancea
Mariana Ciulei a fost sancţionată disciplinar de Curtea de Conturi, iar Primăria Timişoara depune împotriva ei o plângere penală FOTO Daniel Dancea

Primăria Timişoara depune o plângere penală împotriva unei auditoare de la Curtea de Conturi Timiş care a întocmit un raport în care erau acuzate nereguli grave în contractele de gestiune a spaţiilor verzi din oraş. Auditoarea a sesizat şi DNA-ul, care a ridicat acte din Primăria Timişoara, care o reclamă acum pe auditoare la Parchet.

Un control efectuat în 2014 de Curtea de Conturi la Primăria Timişoara avea să scoată la iveală nereguli grave în contractele de gestiune a spaţiilor verzi. Pentru neregulile descoperite la Primăria Timişoara, Curtea de Conturi i-a sesizat şi pe procurorii DNA care au ridicat acte din primărie pe această temă. Surse din Primăria Timişoara au declarat pentru „Adevărul” că la doi ani de la controlul Curţii de Conturi, primăria a pregătit împotriva Marianei Ciulei, auditoarea care a întocmit raportul, o plângere penală pentru abuz în serviciu şi întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Primarul Nicolae Robu a confirmat depunerea unei plângeri penale împotriva auditoarei, care se şi judecă în prezent cu Curtea de Conturi după ce a fost sancţionată disciplinar, tot pentru că ar fi avut un comportament abuziv, cu ocazia unui control efectuat la Parchetul de pe lângă Tribunaul Timiş. „Eu sunt convins că toată abordarea acestei cucoane, care nu ştiu în ce împrejurări a ajuns auditor la Curtea de Conturi, a fost una abuzivă, care a făcut foarte mult rău oraşului. Abordarea ei nu are nicio legătură cu legea. Nu vorbim despre lipsă de profesionalism, ci despre abuz pur şi simplu, despre sfidarea legii. Această doamnă a fost dată afară o dată de la Curtea de Conturi. Am înţeles că a câştigat în instanţă pe vicii de procedură şi a fost reîncadrată. Acum a fost din nou sancţionată. Este în afara oricărei cunoaşteri profesionale. Dacă ar fi pusă la un examen de specialitate, cred că s-ar lua cu mâinile de cap cei care i-ar corecta lucrarea pentru că realmente nu ştie nimic”, a tunat primarul Timişoarei, Nicolae Robu.

Edilul a spus că  primăria pregăteşte o plângere penală şi împotriva auditoarei Carmen Roman, care a întocmit un raport devastator pentru Primăria Timişoara, acuzând municipalitatea că a finanţat ilegal clubul de fotba ACS Poli, dar şi cluburile de baschet, handbal şi rugby şi Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană cu peste 35 de milioane de lei. „Noi nu mai dăm niciun leu de mai bine de jumătate de an pentru că aşa a considerat această cucoană. Aceste cucoane trebuie să plătească şi le facem plângere penală pentru abuz în serviciu. Eu nu am motive să fiu timorat. De aceea mă iau la luptă. S-a ajuns în situaţia în care oameni care ştiu că au dreptate pe o anumită speţă, simţindu-se cu păcate într-o alte speţe, tac din gură”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Între timp, Curtea de Conturi a României de la nivel central, a validat raportul privind finanţarea cluburilor sportive cu bani de la bugetul local. Practic, o comisie din cadrul Curţii de Conturi de la nivel central a considerat că auditoarea a avut dreptate în privinţa cluburilor sportive, greşind doar în privinţa Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană, a cărei finanţare poate continua.  

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii