Poliţia de Frontieră: De joi dimineaţă, graniţa cu Ungaria va putea fi tranzitată prin zece puncte de frontieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IJPF Galaţi
FOTO IJPF Galaţi

Zece puncte de trecere a frontierei cu Ungaria vor fi deschise, de joi dimineaţă, atât pentru traficul de autoturisme, cât şi pentru persoane. Decizia a fost luată în urma vizitei ministrului de Interne, Marcel Vela, în Ungaria, unde a avut discuţii pe această temă cu omologul său Sándor Pinter.

Potrivit unui comunicat de presă, de miercuri seara, al Poliţiei de Frontieră, pentru punerea în aplicare a soluţiilor de fluidizare a traficului la graniţa de vest, stabilite în cadrul întâlnirii care a avut loc la Budapesta, în 9 mai, între miniştrii de interne ai României şi Ungariei, Ion-Marcel Vela şi Sándor Pinter, şefii poliţiilor de frontieră din cele două state au discutat pentru a stabili detaliile tehnice în vederea implementării acestora la frontiera comună.

Astfel, începând din 21 mai, ora 06.00, la graniţa româno-ungară vor fi deschise zece puncte de trecere a frontierei, atât pentru traficul de autoturisme şi persoane, pentru efectuarea formalităţilor specifice pe sensul de intrare / ieşire în / din ţară şi cu respectarea măsurilor dispuse pe linie de sănătate publică din cele două state:

P.T.F. Petea – judeţul Satu Mare

P.T.F. Urziceni – judeţul Satu Mare

P.T.F. Valea lui Mihai – judeţul Bihor

P.T.F. Borş – judeţul Bihor

P.T.F. Salonta – judeţul Bihor

P.T.F. Vărşand – judeţul Arad

P.T.F. Turnu – judeţul Arad

P.T.F. Nădlac I – judeţul Arad

P.T.F. Nădlac II – judeţul Arad

P.T.F. Cenad – judeţul Timiş

”Tot pentru fluidizarea traficului în punctele de frontieră şi pentru a veni în sprijinul persoanelor care nu se deplasează cu mijloace de transport personale, începând cu aceeaşi dată şi aceeaşi oră, sunt operaţionale pe teritoriul Ungariei, în regim permanent, două culoare de tranzit pentru transportul persoanelor cu microbuze / autocare, cu intrare în România prin P.T.F. Nădlac II – Autostradă şi P.T.F. Borş”, arată sursa citată.

Intrarea în România prin cele zece puncte de frontieră se realizează în regim permanent (24/24 de ore), cu respectarea condiţiilor legale dispuse în contextul pandemiei, respectiv controlul specific la intrarea în ţară, completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea triajului epidemiologic de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică în vederea stabilirii măsurilor obligatorii de izolare/carantină la locuinţă, după caz, carantină instituţionalizată.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite