Timişoara

articolul anterior articolul urmator

Poliţiştii locali au dat 1.800 de amenzi călătorilor ilegali din tramvaiele din Timişoara

0
3 May 2011 13:45:00
Autor: adevarul

De la începutul anului 2011 poliţiştii locali acţionează în mijloacele de transport în comun, ocazie cu care sunt constatate încălcări privind ordinea, curăţenia şi comportamentul pe care unii cetăţeni îl manifestă pe parcursul călătoriei.

Poliţiştii timişoreni spun că au acţionat în principal pentru coborârea din mijloacele de transport în comun a persoanelor fără adăpost, a cerşetorilor care prin comportamentul lor creează disconfort celorlalţi călătorilor şi a copiilor lipsiţi de supraveghere, care ulterior au fost predaţi centrului specializat pentru minori.

"Au fost constatate 38 de contravenţii privind consumul de băuturi  alcoolice, dar şi a altor alimente care conduc la disconfortul celorlalte persoane, aruncarea de hârtii ori resturi de orice fel în mijloacele de transport, difuzarea de muzică obscenă, provocarea de scandal ori adresarea de cuvinte injurioase la adresa călătorilor", a spus Nicoleta Popa, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara.

În cadrul acestor acţiuni  a fost constatată o infracţiune, fiind depistate două persoane care au sustras 36 bucăţi componente electrice(contactori) şi aproximativ 5 metri conductori din cupru de la fosta intreprindere Kandia de pe str. I. Văcărescu. Persoanele depistate au fost predate Secţiei 3 din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea în cadrul acţiunilor mixte, au fost constatate şi aplicate un număr de 1886 de contravenţii privind călătoria fără bilet, abonament sau legitimaţie adecvate mijlocului de transport în comun, sancţiunile sunt cuprinse de la 200 la 500 lei.

"Aceste acţiuni specifice vor continua, în vederea prevenirii şi combaterii comportamentului impropriu manifestat de unele persoane care călătoresc cu mijloacele de transport în comun pe raza municipiului Timişoara", a mai spus Nicoleta Popa, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara.


Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii