Povestea fabuloasă a unei echipe de suflet a Timişoarei. Stadionul ei a ajuns spital militar pentru bolnavii de COVID VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stadionul CFR este unul din cele mai vechi arene din Timişoara, fiind constrută în forma actuală în anul 1949. În 2020, Ministrul Apărării Naţionale a amenajat aici un spital militar de campanie cu rolul de a trata cazurile uşoare şi medii de îmbolnăviri cu COVID-19.

Înainte de construcţia stadionului CFR, aici a existat, încă din anul 1913, stadionul pe care juca şi legendara echipă Chinezul. Arena respectivă a fost distrusă în bombardamentele din al Doilea Război Mondial. Clubul CFR Timişoara a fost fondată în 1933, perioadă în care s-a construit şi stadionul în forma actuală. Arena din spatele Gării de Nord avea 7.000 de locuri, în cele două tribune. 

În vara anului 1946, după un meci de baraj cu Politehnica Timişoara, CFR Timişoara promovează în Divizia A. 

În sezonul 1947-1948 reuşeşte să ajungă în finala Cupei României pe care însă o pierde în faţa echipei ITA Arad şi termină pe locul 2 în Divizia A, în urma aceleiaşi ITA Arad. Până în 1956 inclusiv, CFR Timişoara activează numai în Divizia A. 

Au urmat apoi opt campionate în Divizia B pentru ca în1965 să retrogradeze în Divizia C. Feroviarii revin după un an în Divizia B. În 1970, CFR produce marea surpriză şi promovează în Divizia A. Anii următori au oscilat între primele trei ligi.  

A fost mult timp echipa a doua a oraşului de pe Bega, în umbra celor de la Poli. 

Ne-am întâlnit cu istoricul fostul jurnalist timişorean Ovidiu Forai, pentru a povesti despre trecutul clubului feroviar şi al stadionului de la Gara de Nord. 
 



“Am jucat la juniorii CFR-ului în 1985-87. În anii 80, am mai prins jucători din vechea gardă. Dar poate cea mai pregnantă amintire e că aşa am intrat eu în presă, în 1991, când am dat concurs la Radio Timişoara. A trebuit să comentez o bucată dintr-un meci de pe acest stadion. Această echipă avea nişte suporteri foarte zgomotoşi şi pitoreşti. Li se spuneau Leoparzii. Erau oameni de vârste diferite, că ploua, că ningea, ei veneau. Lângă stadion era un birt unde se duceau fanii CFR-ului după meci. Acolo avea loc repriza a treia. Acolo se dezbătau fazele”, a povestit istoricul şi jurnalistul Ovidiu Forai. 

Echipa putea promova în Diviza A, dar nu s-a dorit

După Revoluţie, echipa feroviară a fost preluată de omul de afaceri Sava Simcelescu, care a visat frumos. În sezonul 2003-2004 revine în Divizia C, iar în 2004-2005 promovează în Divizia B.  

“La un moment dat, antrenor a fost Emerich Dembrovschi şi aveau o echipă foarte bună. Puteau să promoveze în Divizia A, doar că doctorul Simcelescu şi-a dat seama că nu poate să susţină o echipă de primă divizie. Atunci a încetinit un pic ritmul. Putea să promoveze, dar liga întâi era o pălărie prea mare. Simcelescu a fost un personaj al Timişoarei, uns cu de toate, dar a ţinut echipa. Ţinea nişte conferinţe de presă fabuloase, cu mese întinse, cu bere”, a mai spus Forai. 


 

Clubul de la Gara Mare speră din nou în revenite după este preluat de omul de afaceri Georgică Cornu.  

În sezonul 2009-2010, CFR a fost exlusă din campionatul Ligii a doua, ca urmare a datoriilor către jucători şi pentru neplata unor baremuri de arbitraj. A urmat din nou căderea liberă. 
 

Zona stadionului CFR este de ani buni râvnită de dezvoltatorii imobiliari. Distrugerea terenului de joc ar putea grăbi apariţia în zonă a unor noi blocuri. 
 

Spital militar de campanie pentru bolnavii de COVID

În 2020, în timpul pandemiei de coronavirus, Ministerul Apărării Naţionale a preluat stadionul CFR şi a amenajat un spital militar de campanie, pentru bolnavii de COVID. 

“Sub tribună a fost şi o mică sală de atletism, aici s-a făcut box, s-au făcut lupte, karate. E trist ce a ajuns. E deja a doua echipă importantă care dispare, după UMT. Peste nişte ani, CFR ar fi aniversat o sută de ani. Timişoara nu prea se află într-o zodie a sportului, din păcate. Să poţi face o echipă de fotbal ai nevoie de bani. Un stadion e greu de întreţinut. Acum e spital. Iată că nu moare doar stadionul, mor şi oameni aici”, a mai spus Ovidiu Forai. 



Vă mai recomandăm:

FOTO Spitalul militar ridicat de armată pe stadionul CFR din Timşoara a primit primii pacienţi cu COVID-19

FOTO Cum a fost distrus iremediabil un teren de fotbal la Timişoara pentru ridicarea unui spital militar de campanie
 

Imagine indisponibilă

Înainte de construcţia stadionului CFR, aici a existat, încă din anul 1913, stadionul “Banatul” pe care juca şi legendara echipă Chinezul. Arena respectivă a fost distrusă în bombardamentele din al Doilea Război Mondial. Clubul CFR Timişoara a fost fondată în 1933, iar stadionul din spatele Gării de Nord a avea 7.000 de locuri, în cele două tribune. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite