Povestea femeii care construieşte un tort al miresei din macaroane GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liliana Cirebea va face un tort al miresei din macaroane
Liliana Cirebea va face un tort al miresei din macaroane

Liliana Cirebea realizează machete şi alte obiecte de decor din tot ceea ce găseşte în gospodărie: tăiţei, seminţe, orez, macaroane şi pietricele, pe care le lipeşte pe cartoane. Gospodina realizează în prezent un tort tip vilă, cu două etaje, pe care îl va vopsi în alb şi maro, asemeni unuia din frişcă şi ciocolată.

Nici prin gând nu îi trecea Lilianei Cirebea că va ajunge, la vârsta de 38 de ani, să realizeze fel şi fel de machete şi obiecte din decor. Mamă a doi copii, femeia nu are niciun studiu de specialitate. A terminat doar zece clase, înainte de Revoluţie, şi s-a căsătorit la 16 ani. Întreaga viaţă şi-a dedicat-o familiei, gospodăriei şi magazinului pe care îl deţine împreună cu soţul ei. În urmă cu un an şi câteva luni, însă, aşteptând clienţii, a început să-şi pună la contribuţie simţul artistic şi să lipească, pe carton, fel şi fel de lucruri luate de prin gospodărie, cum ar fi seminţe, orez, porumb, fân, paste făinoase. Din mâinile ei au ieşit adevărate creaţii: biserici, ferme, ba chiar şi o lampă, funcţională. În machetele de dimensiuni mai mari a pus becuri, pentru a putea fi luminate mai bine şi pentru a ieşi în evidenţă mai uşor şi lucrurile realizate în interior.

Liliana Cirebea va face un tort al miresei din macaroane

Liliana Cirebea lucrează în prezent la „tortul miresei tip vilă". „La primul nivel este sala de mese: o masă cu patru scaune, din carton, macaroane şi staniol. La primul etaj este dormitorul, cu un pat matrimonial, două noptiere şi un dulap, din paste, staniol şi un şerveţel cu care am tapetat pereţii. La etajul al doilea va fi camera copiilor, realizată tot din paste. Deasupra voi pune un mire şi mireasă. Fiind o vilă, voi pune o balustradă exterioară, care va face legătura între nivele. La final, voi vopsi tortul în alb şi maro, ca să semene cu unul din frişcă şi ciocolată. Îl voi orna cu trandafiri din pânză şi îl voi lumina în interior, cu beculeţe", a explicat femeia.

Află întreaga poveste a Lilianei Cirebea în săptămânalul ADS Timişoara.

image
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite