Povestea primului superstar care a poposit în Banat: Franz Liszt, în 1846 VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Franz Liszt
Franz Liszt

Franz Metz, un renumit muzicolog la München, originar din Banat şi autor al mai multor volume şi lucrări în domeniul istoriei muzicii sud-est europene, a ajuns la Timișoara, unde a prezentat o cercetare inedită, la care a lucrat mulți ani.

Muzicologul şi organistul Franz Metz şi-a dedicat o mare parte din viaţă pentru a studia ultimul turneu al lui Franz Liszt, care a avut loc în Europa de Sud-Est, în perioada 1846-1847. Compozitorul maghiar Franz Liszt (1811-1886) este considerat unul dintre cei mai mari pianişti din toate timpurile, fiind tratat la mijlocul secolului al XIX-lea ca un rege. Liszt şi-a încheiat cariera de pianist la doar 35 de ani, sătul de viaţa foarte agitată şi de turneele care se întindeau pe mai mulţi ani.

Lugojeanul Franz Metz, care s-a stabilit în 1986 în Germania, s-a dăruit cercetării vieţii muzicale a germanilor din Banatul istoric. După o muncă asiduă, în timpul căreia a studiat numerose arhive, Metz a prezentat, În Sala Barocă a Muzeul de Artă, documente inedite despre ultimul turneu al lui Liszt, care a cuprins mai multe oraşe din Banat şi Transilvania, urmând ca apoi să concerteze în Ţara Românească, la Bucureşti, iar în Moldova, la Iaşi. Au urmat: Kiev, Lvov, Cernăuţi şi Constantinopol.

Liszt pleca şi câte şapte-opt ani în turnee, timp în care nu îşi vedea nici copiii. Dădea câteva mii de concerte. În 1846, la 35 de ani, a decis să fie ultimul turneu. La Timişoara a fost primit regeşte. Pe 1 noiembrie 1846, În Piaţa Unirii, s-a montat un arc de triumf, pe care scria <Bun venit Franz Liszt la Timişoara>. A venit cu diligenţa sa personală, în care se putea locui, pentru că avea şi dormitor. Printre cei care l-au întâmpinat au fost şi membrii Societăţii Muzicale, care mai târziu a devenit Societatea Filarmonică, filarmonica de azi. Liszt a primit Diploma de onoare a Societăţii Filarmonice şi Coroana de lauri, pe care le-a păstrat printre cele mai importante distincţii”, a declarat Franz Metz.

Concerte în actualul Liceul "Nikolaus Lenau"


Primul concert al lui Franz Liszt a avut loc pe 2 noiembrie 1846, la sala festivă a Primăriei, aflat în actuala clădire a Liceului “Nikolaus Lenau”, din Piaţa Unirii. Peste două zile, Liszt a cântat în sala Teatrului Municipal, care era în aceeaşi clădire.

Liszt a fost invitat de grofii din această zonă. A plecat la Banloc, la castelul lui Karacsony, unde a fost aşteptat cu focuri de artificii. De altfel, Karacsony, alături de Teleky şi Ambrozy, l-au însoţit pe Franz Liszt şi la concertele din ţară. Pianistul a făcut apoi o vizită la Castelul contelui Nako din Sânnicolau Mare. A fost şi oaspete la castelul Ambrozy, din Remetea Mare, susţinând şi acolo un recital”, a mai povestit Franz Metz.



A fost făcut cetăţean de onoare la intrarea în Arad

Pentru Franz Liszt au urmat concertele la Lugoj, în clădirea teatrului, unde astăzi funcţionează o bancă, şi Arad, unde, de asemenea, a fost întâmpinat triumfal.

„Era primit ca un supestar de astăzi. La intratea în Arad, a fost întâmpinat de foarte multă lume, iar chiar pe drum i s-a oferit diploma de onoare a oraşului. Acest aspect a fost consemnat şi de ziarele de atunci. Pentru că era şi pe atunci concurenţa între cele două orale, cei de la Timişoara se întrebau cum este posibil să i se dea  lui Liszt cheia oraşului, în mijlocul străzii, fără să se organizeze un eveniment special pentru acest lucru. Se spune că la Orţişoara, s-au plantat trei pomi, iar se pare că mai există şi acum unul”, a mai declarat Metz.

Pianistul a susţinut două concerte la Arad, pe 8 şi 10 noiembrie 1846, în Sala Reduta a hotelului Cricea Roşie.

Pe data de 17 noiembrie 1846, Franz Liszt revine la Timişoara, unde susţine al trelea concert, iar banii obţinuţi au fost oferiţi în scop caritabil săracilor din oraş, Asociaţiei muzicanţilor şi pentru construirea unei şcoli.

Succesul a fost atât de mare în Banat încât şi marele artist a rămas uimit: „În călătoria mea prin Banat am fost atât de fantastic sărbătorit cum nu poate visa niciun artist, iar toate s-au desfăşurat astfel că nici în vis nu mă aşteptam la un asemenea succes şi la o asemenea sărbătoare... Mi s-a întâmplat aceasta, întocmai ca şi burghezului gentilom, care făcea proză fără ca habar să fi avut”, a scris Franz Liszt, pentru Anton Augusz.



Saşii au părăsit sala la Sibiu

Franz Liszt şi-a continuat turneul în Transilvania, la Sibiu, Cluj şi Aiud. „Pe 20 noiembrie 1846, la Sibiu, a avut loc o întâmplare inedită care l-a uimit şi pe Liszt. La sfârşitul concertului, aşa cum face de fiecare dată, a interpretat Marşul lui Rakoczy; jumătate din sală erau maghiari, iar jumătate, saşi. Deja existau tensiuni între unguri şi saşi şi se simţea în aer revoluţia. Aşa că saşii au părăsit sala şi au rămas doar ungurii. De atunci, Liszt nu a mai vrut să audă de Sibiu. El ştia că se află în Ungaria şi nu ştia de existenţa acestor tensiuni, crezând că celor care au părăsit sala nu le-a plăcut concertul”, a mai povestit Franz Metz.

Liszt susţine patru concerte la Cluj, la Teatrul Vechi, iar apoi a concertat la Aiud, la Hanul Orăşenesc. După ce a obţinut viza de intrare în Ţara Românească, a plecat la Bucureşti, alături de convoiul care era alcătuit din patru trăsuri, trase de şase cai. La Bucureşti a cântat în faţa reprezentanţilor de frunte ai boierimii şi intelectualităţii liberate şi revoluţionare. După trei concerte la Bucureşti, Liszt a luat drumul Moldovei, pentru concertul de la Iaşi, unde a fost găzduit de boierul Alecu Balş. Au fost trei concerte de anvergură la Teatrul Nou.

 “Un meteor din cele mai briliante ce se înfăţoşează pe orizontul artistic şi ţinteşte în ist moment toată a noastră luare aminte şi admiraţie... Manevrele claviaturii sale sunt non plus ultra al acestui instrument. În salturile sale cele mai sumeţe, în păşirile şi trecerile cele mai grele şi sunetele cele mai delicate, mâna stânga rivalizează cu cea dreaptă, se confundă cu ea şi fără o vederată opinteală aşa-i nasc sunetele care răpesc pe ascultători, spre durere, bucurie şi duioşie, după pornirea sentimentelor acestui mare maestru”, scria Gheorghe Asaschi, în Albina românească.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite