Poveştile unor orfane românce adoptate de străini, în comunism. „Îi mulţumesc mamei naturale pentru şansa de a trăi în libertate! Ar fi un miracol să o întâlnesc”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Veronique  (stânga), Marion (centru) şi Laura (dreapta), au fost adoptate din România de trei familii de francezi în anii '70 - '80. Doar Marion şi-a regăsit părinţii biologici FOTO Denisa Adela David
Veronique  (stânga), Marion (centru) şi Laura (dreapta), au fost adoptate din România de trei familii de francezi în anii '70 - '80. Doar Marion şi-a regăsit părinţii biologici FOTO Denisa Adela David

Adoptaţi din România în urmă cu peste 30 de ani, copiii ajunşi adulţi trăiesc cu sufletul răvăşit de dorinţa de a-şi regăsi părinţii biologici. Marion Le Roy Dagen şi Laura Giraud, două fete adoptate din România în anii ’70 – ’80 de familii de francezi, au înfiinţat Asociaţia Franceză a Orfelinilor din România (AFOR) prin care vor să îi ajute pe adoptaţii din România din întreaga lume.

Sub titlul „TRAIM” (Tineri Români Adoptaţi pe Întregul Mapamond), Departamentul de Asistenţă Socială al Universităţii de Vest din Timişoara, în colaborare cu Case Western Reserve University din Cleveland Ohio, a organizat o conferinţă dedicată adopţiei internaţionale. Cu această ocazie au fost prezente la Timişoara, alături de specialişti din domeniu şi Veronique Barin (45 de ani), Laura Giraud (30 de ani) şi Marion Le Roy Dagen (39 de ani). Născute în România şi adoptate de familii de francezi, Veronique, Laura şi Marion au venit la Timişoara să îşi spună povestea. În franceză, pentru că româna nu o cunosc. Cu lacrimi în ochi, cele trei tinere au vorbit despre luptele interioare pe care le duc copiii adoptaţi în căutarea părinţilor biologici şi importanţa unei asociaţii de suport a orfanilor din România care au fost adoptaţi de străini şi care îşi caută acum identitatea completă.

„România este viaţa mea”

Veronique Barin s-a născut în 1971, la Timişoara şi a fost adoptată la vârsta de doi ani şi jumătate. Familia adoptivă, în care tatăl este artist, iar mama profesor universitar la Universitatea de Medicină din Paris, a ajuns în România pentru adoptarea micuţei Veronica printr-un student român care învăţa în Franţa. „Părinţii nu mi-au ascuns niciodată adopţia. Mi-au povestit întodeauna istoria mea. Au venit în România cu prietenul lor şi m-au văzut la casa de copii în 1972. Demersurile birocratice au fost mai lungi. Au aşteptat un an, îndeplinirea tuturor formalităţilor birocratice, iar  în 1973 am plecat cu părinţii mei în Franţa”, povesteşte Veronique, care a avut o copilărie frumoasă, a studiat Artele la Sorbona, iar acum este asistent manager la o mare companie de lux din Franţa.


Veronique Barin s-a născut în 1971, la Timişoara şi a fost adoptată în Franţa în 1973 FOTO Denisa David

Când vorbeşte de România şi de familia ei biologică, Veronique izbucneşte instantaneu în plâns. „Am putut să îmi descoper ţara mea natală. Am venit aici împreună cu părinţii mei, mai ales Timişoara, oraşul meu natal. De atunci am venit adesea în România, oridecâte ori am putut. Am descoperit Bucovina, Moldova, dar şi Sudul României datorită unor prieteni apropiaţi ai părinţilor mei, care trăiesc la Timişoara. Începând cu anii 2000 revin regulat la Timişoara. Sunt foarte interesantă să redescoper oraşul natal şi schimbările care se produc. În anul 2000, am putut să descoper locul în care am ajuns ca şi copil abandonat”, povesteşte Veronique, care îşi doreşe cu ardoare să îşi cunoască mama biologică.

 „Odată ce mi-am descoperit aceste rădăcini, harta naşterii mele şi a evoluţiei mele s-a schimbat. Sper din tot sufletul că într-o zi îmi voi întâlni mama biologică. Din străfundul sufletului meu, spun că nu am nimic împotriva ei. Îi mulţumesc chiar şi pentru şansa ce mi-a dat-o să trăiesc în libertate, să pot să evoluez într-un univers de libertate, de dreptate şi de încredere şi să trăiesc într-un mediu în care poţi să spui ceea ce gândeşti. Ar fi un miracol să o întâlnesc, oriunde se află ea în lumea asta”, a spus tânăra, care este pasionată de poezie, dedicând unul din poemele sale Pieţei Unirii din Timişoara.  „România este viaţa mea. Am şansa de a avea mai multe vieţi. Sunt franţuzoaică, dar am originile mele din România. Sunt un amestec pe care nu îl pot cunoaşte în întregime şi uneori mă amuz de el. România este în interiorul meu”, a mărturisit Veronique Barin pentru „Adevărul”.

Orfelini romani FOTO Denisa Adela David

Nu are încă puterea să îşi caute mama naturală

O mărturie impresionantă are şi Laura Giraud. Născută în 1986, în Bucureşti, Laura a fost adoptată încă de la naştere. „Weekend-ul acesta a fost sărbătoarea mamei în Franţa şi au fost exact 30 de ani de când mama mea adoptivă m-a întâlnit în România, la 14 zile după naşterea mea. Am crescut în sudul Franţei şi am ştiut întodeauna că sunt adoptată. Am crescut într-un mediu favorabil. Niciodată adopţia mea nu a ridicat probleme, nici familiei, nici profesorilor mei, nici prietenilor mei. Părinţii mei nu mi-au ascuns niciodată faptul că sunt un copil adoptat din România, dar nu am avut informaţii cu privire la ce s-a întâmplat aici”, povesteşte Laura. În adolescenţă, când era elevă la liceu, a descoperit România în cartea de Istorie – Geografie. De atunci, viaţa ei s-a schimbat.  


Laura Giraud s-a născut în 1986, în Bucureşti şi a fost adoptată în Franţa când avea doar 14 zile FOTO Denisa David

„Am făcut studii de arte frumoase, unde am decis să abordez problema adopţiei. Plecând de la filemele păstrate în familie am descoperit modul în care pot să vorbesc despre această istorie şi despre părinţii mei adoptivi. La sfârşitul studiilor mele, în 2006, am venit în România, în cadrul unei înfrăţiri între Cîmpani (judeţul Bihor) şi un sat din Franţa. A fost o ocazie să întâlnesc români, în afara poveştii mele de adopţie. A fost ocazia în care am descoperit limba, aspecte culturale, arta, istoria”, a mai declarat Laura. În cadrul unui program Erasmus a ajuns pentru cinci luni la Facultatea de Arte din Bucureşti. Ochii i se umplu de lacrimi, izbucneşte în plâns şi mărturiseşte: „Nu am făcut cercetare cu privire la familia mea biologică pentru că deja am suferit prea mult. Pentru a putea să îmi caut părinţii biologici, ar trebui să îmi înţeleg povestea şi să fiu de acord cu tot ce s-a întâmplat”.

În studiile sale despre adopţii, dar şi în zbuciumul vieţii personale, Laura şi-a dat seama că nu există un spaţiu comun în carre să se regăsească adoptaţii din România, aflaţi poate în situaţia ei. „Când vorbeşti despre adopţie, faci referire la părinţii adoptivi, la copilul adoptat, dar când eşti adult nu mai eşti adoptat. Am creat un spaţiu de dialog, pentru că nu există aşa ceva pentru adulţii adoptaţi. Dintr-o dată am primit vreo 100 de cereri din partea unor oameni care erau în căutarea părinţilor biologici. Aşa m-am întâlnit cu Marion (n.r. o altă româncă adoptată în Franţa) şi am creat împreună Association Francaise Orphelins de Roumanie (Asociaţia Franceză a Orfelinilor din România – AFOR). Încercăm să contruim nişte proiecte prin care să le putem oferi un ajutor atât adulţilor adoptaţi, cât şi familiilor adoptive şi familiilor biologice pentru a se reuni. O altă direcţie este construirea unui fond documentar pentru că toţi adoptaţii au poveşti, dar nu o poveste unică, iar această poveste nu poate fi construită până nu ştim exact ce se petrecea în vremea respectivă în România”, a declarat Laura potrivit căreia organizaţia îşi propune inclusiv pregătirea întâlnirii cu familia biologică, atunci când adoptaţii vor să facă acest lucru. „Eu nu sunt pregătită şi tocmai de aceea încerc să fac aceste demersuri pentru ca implicit în felul acesta să mă simt pregătită”, a mai declarat Laura pentru „Adevărul”.  

Orfelini romani FOTO Denisa Adela David

Regăsirea Anei de către fiica sa, Marion

O poveste zguduitoare de viaţă are şi Marion Le Roy Dagen (39 de ani). Născută Măriuca, la Aiud, judeţul Alba, Marion a stat cinci ani într-o casă de copii din Alba Iulia, după care a ajuns la Bucureşti. Aici au găsit-o părinţii ei adoptivi. „Când mi-am văzut părinţii adoptivi a fost dragoste la prima vedere. Îmi era sete de libertate. Voiam să plec afară din România. Am păstrat amintirile din leagăn. Am fost foarte marcată de prietenii mei cu handicap, de ceea ce sufereau ei din partea personalului. Când am ajuns în Franţa, la vârsta de 6 ani totul a fost foarte bine. Eram însetată să învăţ. Nu ştiam să fac nimic, nu ştiam să scriu. Mersul la şcoală era o binefacere pentru mine”, povesteşte Marion, care a fost adoptată cu acord personal al lui Nicolae Ceauşescu.

La Revoluţie, Marion avea 13 ani. Nu înţelegea ce se întâmplă în România, dar era tulburată de imagini. „Mi-am pus atunci multe întrebări cu privire la România, la ţara mea de origini, la povestea mea. Am continuat să îmi pun întrebări cu privire la originea mea. Era greu să am informaţii de la familia mea adoptivă pentru că părinţii mei au fost şocaţi de România. Pentru ei era foarte greu să vorbească despre ceea ce au trăit şi au văzut în România. Din respect pentru ei, nu am vrut să le creez disconfort. Am început singură să fac cercetări. Am avut nevoie să mă întorc în România”, povesteşte Marion, care a revenit în România pentru prima dată la vârsta de 17 ani, alături de o asociaţie din Franţa.


Marion s-a născut în 1977, la Aiud şi a fost adoptată în Franţa la şase ani. În urmă cu 16 ani şi-a regăsit mama biologică şi vrea să îi ajute şi pe alţi adoptaţi din România să şi găsească părinţii biologici FOTO Denisa David

„Eram tulburată când am ajuns în România. Îmi era foarte frică de faptul că voi retrăi ceea ce am trăit odată. Pentru mine a fost o experienţă extraordinară pentru că am putut întâlni oameni din România cu care aveam ceva comun. Am fost la orfelinatul din Alba Iulia. Am fost surprinsă să găsesc personal care se ocupase de mine. Le-am pus întrebări, dar răspunsul a fost că nu mai ştiu nimic. Peste un an, m-am reîntors cu aceeaşi asociaţie. Îmi puneam tot mai multe întrebări cu privire la identitatea mea, am avut o adolescenţă dificilă, nu aveam încredere în nimeni, eram mânioasă, dar în străfundul inimii mele am primit răspunsuri la întrebări”, a mai mărturisit Marion. În 2000, când a revenit în România pentru Festivalul de la Sighişoara a ajuns şi în Aiud.

„A fost pentru prima dată când am venit în oraşul meu natal. Ne-am oprit la un bar pentru a sărbători. Atunci am început să pun întrebări despre mama mea. Aveam numele şi prenumele ei. Mie mi s-a spus că este moartă. Patronul barului mi-a spus că numele îi este cunoscut. Ne-am oprit la o casă şi o femeie tânără a ieşit din casă. Era profesoară şi vorbea perfect franceză. Ne-a primit, ne-a întrebat ce facem şi ne-a invitat la o cafea. La un moment dat a sosit tatăl ei, pe bicicletă. Era o zi foarte frumoasă. M-a văzut, m-a privit şi mi-a spus: ‹‹Tu eşti româncă››. I-am spus că sunt româncă şi sunt adoptată, dar mama mea bilogică a murit. I-am dat şi numele ei şi mi-a spus că o cunoaşte. Ne-a condus la Ana. Când ne-am întâlnit a fost foarte greu pentru că şi ei i se spusese că sunt moartă. A fost un şoc emoţional, psihologic extraordinar. Timp de o săptămână eram ameţită, dar a fost complicat şi pentru Ana”, rememorează Marion.

Orfelini romani FOTO Denisa Adela David

Tânăra povesteşte că după întâlnirea cu mama ei naturală s-a întors în Franţa şi timp de patru luni nu a putut să le spună acest lucru părinţilor ei adoptivi. „Am aşteptat să vorbesc cu ei pentru a vedea ce se întâmplă cu mine. Abia după patru luni i-am anunţat că mi-am găsit mama biologică. Ei m-au admirat şi au spus că este extraordinar. Am revăzut-o de multe ori pe Ana. Era greu să ne înţelegem istoria noastră pentru că aveam în plus şi probleme de comunicare. A fost bariera limbii, ceea ce a făcut şi mai grea relaţia noastră. Eram furioasă pe Ana pentru că nu înţelegeam istoria noastră. În  2014 am făcut un film documentar cu intenţia de a vorbi despre copiii lui Ceauşescu şi ce s-a întâmplat cu ei. În film, am avut şansa să am un traducător din România care m-a ajutat să înţeleg mai bine povestea. M-a ajutat să mă împac cu Ana. I-am găsit justificări. În film eu întâlnesc şi tatăl biologic şi fratele şi sora. După ce am turnat şi filmul a fost ca şi cum aş fi refăcut această buclă a vieţii mele. Un timp foarte îndelungat nu mai caut răspunsuri”, a mai declarat Marion Le Roy Dagen.



Împreună cu Laura Barin, Marion încearcă acum să îi ajute pe alţi adoptaţi din România. „Este foarte dureros. Este dureros şi e complicat să faci demersurile acestea pentru că din păcate nu există servicii de asistare pe probleme de identitate ale persoanei. În ceea ce mă priveşte, le înţeleg foarte bine le Laura şi pe Veronique. Noi vrem să facem un proiect de asistare personală pentru că fiecare poveste are specificul ei. Suntem foarte fericite să fim la Timişoara. Este o altă ocazie de a cunoaşte România şi de a găsi parteneri cu care să colaborăm”, a mai declarat Marion. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite