Primarii din judeţul Timiş urechează Guvernul Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supărare mare pe primarii principalilor localităţi din judeţul Timiş. „Rebelii”, 38 la număr, acuză Guvernul Ponta că nu face absolut nimic pentru a majora salariile angajaţilor din administraţia locală, chiar dacă vorbim despre arhitecţi şi contabili care ajung să plece acasă cu salariul minim pe economie.

Treizeci şi opt de primari din judeţul Timiş atrag atenţia Guvernului asupra exodului angajaţiilor din primării în condiţiile în care, specialişti precum arhitecţi sau contabili, câştigă în instituţiile publice locale, puţin peste salariul minim pe economie.

La iniţiativa primarului oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, primarii din Timiş au avut o întâlnire de lucru în cadrul căreia au pus la punct o campanie care a debutat cu o scrisoare deschisă adresată Ministerului Administraţiei Publice, Ministerului Muncii şi chiar premierului Victor Ponta.

“Nivelul scăzut de salarizare al funcţionarilor din primării afectează direct modul în care se face administraţie la nivel local şi afectează interesele cetăţenilor. Nu poţi face peformanţă cu oameni demotivaţi, care se află la limita subzistenţei şi ale căror salarii au fost tăiate în mod abuziv de mai multe ori” a declarat Dănuţ Groza, primarul oraşului Sânnicolau Mare şi unul dintre membrii grupului de iniţiativă care solicită îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale funcţionarilor.

În scrisoarea deschisă către Victor Ponta, Liviu Dragnea şi Rovana Plumb, cei treizeci şi opt de primari cer aplicarea reglementărilor legale, în principal Legea 284/2010, care să permită acordarea unor salarii competente în funcţie de pregătirea şi competenţele funcţionarilor, alături de amnistie fiscală datoriilor stabilite în baza sporurilor acordate pentru funcţionarii publici şi imputate de Curtea de Conturi, atâta timp cât aceleaşi sporuri au sentinţe definitive cu rezoluţii diferite la nivel national, unele fiind câştigate prin instanţă altele nu.
O altă cerinţă a aleşilor locali din Timiş este stabilirea salariilor de bază ale funcţionarilor din instituţiile publice prin aplicarea coeficientului de ierarhizare din Legea 284/2010 a salarizării personalului plătit din fonduri publice prin modificarea valorii de referinţă de la 600 lei la nivelul salariului minim brut pe economie.

Iniţiativa “Salarii decente pentru funcţionari” nu este un demers politic şi niciunul de natură sindicală, astfel că primarii timişeni aşteaptă o reacţie promptă atât din partea Guvernului, cât şi din partea altor primării din ţară. În cazul în care prim ministrul Victor Ponta şi ceilalţi miniştri vizaţi nu răspund sesizării făcute de primari, aceştia sunt hotărâţi să înceapă protestele, precum şi ale acţiuni menite să determine Guvernul să intervină pentru corectarea nedreptăţilor la care sunt supuşi funcţionarii din administraţia publică locală.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite