Primul film „Dracula“ din lume, realizat după un roman publicat la Timişoara. A apărut cu un an înaintea legendarului „Nosferatu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagini din filmul "Dracula halala", după un roman scris de un timişorean FOTO hitchcock.hu
Imagini din filmul "Dracula halala", după un roman scris de un timişorean FOTO hitchcock.hu

Primul film despre contele Dracula a apărut cu un an înainte de faimosul „Nosferatu”, după o carte scrisă la Timişoara.

În anul 1922, apărea filmul „Nosferatu”, prima ecranizare a romanului „Dracula” scris de irlandezul Bram Stoker. Era un film mut german în cinci acte, regizat de Fridrich Wilhelm Murnau. În 1931, avea să apară în America, la Universal Studios, filmul „Dracula” regizat de Tod Browning, cu Bela Lugosi (născut la Lugoj, în 20 octombrie 1882) – care a devenit o figură iconică a cinematografului mondial. De atunci, s-au făcut nenumătare filme care aveau ca temă „Dracula”.

Puţină lume ştie însă că primul film din lume despre personajul contelui „Dracula” nu a fost realizat după nuvela lui Bram Stoker, ci după romanul unui scriitor din Timişoara: Pánczel Lajos, născut în 1887. Acesta a lucrat ca ziarist în Timişoara, a fost pionier al critici de film din Ungaria şi România, iar cartea sa „Drakula halála” („Moartea lui Dracula”) a fost scrisă special pentru o ecranizare.

Ca urmare a acestei opere, s-a realizat primul film în care apare ca personaj contele Dracula, cu un an înainte de „Nosferatu”. Este vorba de filmul de groază maghiar „Drakula halála”, în regia lui Károly Lajthay,

„Sunt istoric de cinema şi am avut colaborări cu colegii maghiari. De la ei am aflat de acest film făcut după un roman al unui timişorean, care a fost publicat la Timişoara. Filmul a fost pierdut, dar ştim că scenariul este bazat pe acest roman, care se păstrează în Muzeul Filmului din Budapesta, alături de câteva fotografii din film. După acest roman putem să reconstituim cam cum era acţiunea filmului. Descoperirea a făcut-o cercetătoarea Gyonygyi Balogh din Ungaria, în urmă cu câţiva ani. Se află la Arhiva Maghiară de Film de la Budapesta. Voi publica crând informaţii şi despre primele proiecţii, regulamentul cinematografelor din Arad şi Timişoara. Cel care făcea proiecţii în Banat şi Transilvania era doctorul Benko”, a declarat istoricul de film Marian Ţuţui, care a lucrat 20 de ani la Arhivele Naţională de Film de la Bucureşti.

Dracula halala

Filmul a dispărut

În filmul mut maghiar „Drakula halála”, după cartea timişoreanului Pánczel Lajos, rolul lui „Dracula” a fost interpretat de actorul Paul Askonas, iar în alte roluri au fost Károly Hatvani, Carl Goetz, Margit Lux. Filmul „Drakula halála” a fost difuzat în anii 20 în Ungaria, Austria şi Germania. Se presupune că a dispărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

„Acest film a dispărut. Peliculele până prin anii 60 erau pe suport inflamabil, ardeau foarte uşor. Dar se şi distrugeau uşor. Nu existau nici arhive, nu exista această idee de a păstra negativele. Majoritatea filmelor făcute până în anii 60 nu se păstrează pe negative, ci sunt nişte pozitive, şi acelea foarte uzate, incomplete”, a mai spus Marian Ţuţui.

 „Nu ştiam despre acest film. În acea perioadă producţiile aveau low budget. Nu aveau buget mare, nici resurse multe. Se căuta un teatru, care avea costume, eventual nişte decoruri, o clădire interesantă. Erau începuturile cinematografiei. E interesant că acest film despre Dracula, care apare înainte de Nosferatum, un film realmente fabulos, o capodoperă al lui Murnau, care era un titan al filmului mondial. După părerea mea este mult mai interesant decât filmul lui Bela Lugosi”, a declarat regizorul Florin Iepan, care a realizat un film documentar despre biografia lui Bela Lugosi.

Dracula halala

Bela Lugosi era deja în America

Interesant este că filmul „Moartea lui Dracula” s-a făcut după o carte lansată la Timişoara, oraş în care Bela Lugosi, a fost cândva actor. Lugosi, născut Béla Ferenc Dezső Blaskó, a renunţat la şcoală şi a părăsit Lugojul la vârsta de 12 ani. A acceptat diferite munci, la Timişoara, pentru a face bani. A început să joace teatru la Timişoara, iar în anul 1910 (la 28 de ani) a plecat la Teatrul Naţional de la Szeged. În 1912 a fost angajat la Teatrul Naţional din Budapesta, iar până în 1917 a jucat în 12 filme realizate în Ungaria. Avea să plece în America în 1920. În 1931 a primit cetăţenia Americană. În 1927 a venit propunerea de a juca rolul lui “Dracula” într-o piesă de teatru de pe Broadway, având peste 500 de reprezentaţii. Ca urmare firească a venit şi oferta celor de la Universal Studio, pentru a interpreta personajul lui Brame Stoker. Acesta i-a adus faima mondială. La Hollywood a avut doar roluri în filme horror. Printre filmele sale se numără „White Zombie” sau „Ghost of Frankenstein”. Lugosi a murit în 1956.

image

CASETĂ

Primul film color filmat în România

Istoricul de film Marian Ţuţui a descoperit în arhivele Arhivele Naţională de Film şi primul film color realizat în România, care va fi prezentat în premieră la Festivalul Filmului Central European din Timişoara, care va avea loc în septembrie.

„Primul film color din România a fost filmat în 1937. Un american, James Cox, a vizitat România, a fost fascinat de a văzut şi a făcut un film. A filmat la Bucureşti, pe Valea Prahovei, Bran şi Braşov. A beneficiat de primele mostre de peliculă AGFA color. Primul film color filmat pe teritoriul României are 80 de ani, l-am găsit în arhive l-am prezentat la un festival din Germania, dar mi-am dat seama că românii nu l-au văzut încă”, a spus Marian Ţuţui.

Citiţi şi:

FOTO Cum a salvat bulibaşa ţiganilor din Lugoj casa primului „Dracula” de la Hollywood

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite