Psiholog român, din mijlocul refugiaţilor: „Avem garduri mentale ridicate din comunism. Ne promovăm ca ospitalieri, dar suntem cu cei din ţări mai bogate“

Mircea Dragu a lucrat ca psiholog, timp de un an, la Centrul pentru Refugiaţi din Timişoara. Specialistul, care a intrat în contact atât cu imigranţi din statele arabe, cât şi cu cei proveniţi din alte ţări, a explicat, pentru „Adevărul”, care este psihologia refugiaţilor, temerile lor, dar şi de ce, uneori, astfel de persoane pot deveni agresive.

Psihoterapeutul Mircea Dragu a mai arătat şi care sunt motivele pentru care mulţi români sunt reticenţi la ideea de a primi mii de persoane străine în ţară, în ciuda renumelui pe care dorim să ni-l promovăm, acela de popor ospitalier.

„Adevărul”: Ca urmare a votului liderilor UE, România urmează să primească, la rândul ei, în tranşe, o cotă de migranţi. Ultimul număr stabilit a fost de 4.837 de persoane. La ce trebuie să ne aşteptăm de la o populaţia venită dintr-o cultură diferită, cu mentalităţi diferite?
 

Mircea Dragu: În primul rând, este important să ne definim termenii. Există un acord tacit în a ne referi la aceşti oameni ca fiind migranţi. Din punct de vedere tehnic, nu este chiar corect. Dacă discutăm despre oameni a căror viaţă este pusă în pericol, atunci vorbim de refugiaţi. Dacă discutăm despre oameni care caută o viaţă mai bună, indiferent că e vorba de slujbă, şcoală, sau confort, atunci discutăm despre migranţi.

E destul de dificil să stabilim daca cei pe care îi vedem în imagini sau fotografii în presă sau în social media provin dintr-o zonă de conflict. Inclusiv în Siria, sunt zone unde nu este război. La nivel european, din această cauză, multor persoane li se refuză cererea de azil, în condiţiile în care nu pot demonstra că cererile lor sunt justificate. Mai mult, aş putea spune că s-a întâmplat ca să fie refuzate şi persoane ale căror cereri erau mai mult decât justificate. 

Ca atare, unul fuge de bombe, altul vrea doar o viaţă mai bună. Există un anumit comportament al refugiatului faţă de cel al migrantului?

Eu am lucrat doar cu solicitanţii de azil. Ideea este că eu, ca psiholog, lucrez cu materialul clientului. Nu este datoria mea să stabilesc dacă cel din faţa mea să inducă autorităţile în eroare sau chiar să mă păcălească pe mine. Ca terapeut, sunt acolo să îi acord suportul moral şi să-l ajut să îşi găsească resursele pentru a metaboliza toate schimbările pe care le trăieşte şi traumele pe care le-a avut înainte. Cum să gestioneze momentele când este agresat sau se simte victimă a discriminării, din cauza faptului că este diferit. Am lucrat cu oameni din ţări diferite, culturi diferite. Unii erau revoltaţi, alţii se simţeau umiliţi. 

Sunt mai sensibili faţă de modul în care sunt percepuţi de populaţiile băştinaşe?

Aveau un statut social, financiar incert. Faptul că eşti departe de familie, de grupul tău de suport, cred că te face mai vulnerabil la diverse forme de respingere. Oamenii care traversează astel de momente sunt mai sensibili. 

Cum ar trebui să se comporte societatea românească faţă de ei?

Societatea noastră ar fi indicat să se comporte respectându-şi propriile valori, să ne identificăm cu idealurile europene. Nu este suficient să la afirmăm la nivel teoretic, este necesar să le şi aplicăm în practică. Asta înseamnă, până la urmă, să acceptăm, să înţelegem  oamenii care provin din alte culturi, dar asta nu implică să acceptăm comportamente pe care cultura occidentală le considera intolerante, bigote sau violente. 

Din ce vedem pe canalele media şi pe cele de social-media, sunt şi mulţi români care nu se arată prea deschişi faţă de ideea venirii la noi a migranţilor. 

Există două curente mari. Unul naţionalist, care manipulează, apasă coarde sensibile, încercând să ne activeze emoţional faţă de unele pericole care ţin de identitatea, siguranţa şi viaţa noastră. La polul opus, există un curent umanist, care încearcă să sensibilizeze opinia publică faţă de dramele acestor persoane. 

Nu ar trebui să existe şi o cale de mijloc?

Cred că există o majoritate tăcută care e mai puţin vizibilă, dar şi mai echilibrată. Aceasta, sper eu, s-ar putea să aibă o poziţie care nu fie determinată de frică sau de complexul salvatorului, să aibă maturitatea de a accepta că acest proces este unul firesc, că omenirea s-a construit şi a crescut din schimburi culturale şi chiar genetice. Chiar dacă schimbările nu sunt tot timpul plăcute, şi pot induce un grad de mare stres în viaţa oamenilor, viaţa însăşi este un veşnic proces de schimbare şi nu putem opri asta. 
 

Aţi întâlnit mulţi oameni din lumea arabă. Ei vin dintr-o cultură diferită. De fapt, cât de diferită este? 

O persoană care vine dintr-o ţară arabă nu este în mod obligatoriu şi musulman. La fel, faptul că eşti musulman nu înseamnă în mod obligatoriu că eşti arab. În aceste ţări trăiesc creştini, şi oameni care au alte regiligii, iar diferenţele de la ţară sau chiar de la regiune la regiune sunt semnificative. Exact aşa cum la noi pot fi diferenţe foarte mari de la oraş la sat, sau de la o regiune istorica, la alta. Evident că şi în spaţiul arab e altceva când discuţi cu o persoană educată, dintr-un mediu urban, sau cu o persoană care trăieşte într-o comunitate izolată

Totuşi, nu e ciudat ca această intoleranaţă să apară la un popor care are milioane de strămutaţi în alte ţări? Românii nu ar trebui să fie mai deschişi?

Nu prea putem să fim deschişi. Noi venim dintr-o cultură care a avut nişte garduri mentale ridicate de pe vremea comunismului. Avem o tradiţie de a ne promova ca oameni ospitalieri, dar ospitalitatea asta e îndreptată mai degrabă către persoane care vin din ţări mai avansate, mai bogate. Mai puţin către cel care are, într-adevăr, nevoie de ospitalitatea noastră. Mai mult, şi faţă de primii practicăm o ospitalitate agresivă, să-l îndopăm, să-l obligăm să mănânce, să bea, să fie oaspete mai mult decât îi este lui confortabil. Românul e contrariat când merge în altă ţară şi este întrebat doar o singură dată dacă vrea să mănânce sau să bea. Nu face obiectul unei negocieri, unei rugăminţi, cum e el obişnuit.

Aţi lucrat cu mulţi azilanţi în Timişoara. Ce numitor comun aveau ei?

Am lucrat cu oameni care proveneau din Tibet, Republica Moldova, Siria, Afganistan, Irak şi altele. Numitorul lor comun este dezrădăcinarea. Comportamentele erau fireşti, umane, pentru acel context. Unii erau trişti, alţii agresivi, alţii nostalgici. Erau forme de adaptare la statutul de om care e rupt din cultura lui şi pleacă într-un loc unde nu se simte foarte dorit. 

Am văzut şi în imaginile oferite de mass-media persoane violente, care revendică anumite drepturi. De ce sunt unii refugiaţi aşa? 

O persoană venită dintr-o zonă de conflict acumulează multă energie, care poate fi tranformată în furie. Posibil să fie fidel anumitor credinţe rigide despre cum ar „trebui” să reacţioneze într-un anumit context. Până la urmă, de multe ori violenţa e o formă de laşitate, de a ceda controlul, şi cred că în situaţiile în care frica sau furia sunt prea intese sau durează prea mult persoanele pot intră pe pilot automat şi dau răspunsuri nefuncţionale şi pentru ei, şi pentru ceilalţi. 

Sunt foarte mulţi copii pe drumuri. Ei înţeleg ceva din  ce li se întâmplă?

Ei înţeleg ce le traduc părinţi lor. Aceşti copii au experienţe personale legate de locul în care au trăit şi a exodului. Adulţii le spun o poveste, iar ei rezonează la ea. Educaţia funcţionează cât este tradusă de un adult de referinţă. 

În concluzie, trebuie să ne fie teamă şi, dacă da, de ce anume? 

Cred că e important să înţelegem că frica are un rol adaptativ doar atunci când suntem efectiv în pericol. Dacă investim timp în a anticipa pericole mai mult probabile, ratăm prezentul. Mai mult, prin comportamentele noastre defensive, de multe ori inconştinte, putem intra sau chiar provoca oamenii de care ne temem. 

Vă mai recomandăm:
 

Preotul român stabilit în Germania care a dezvăluit strategia unică a nemţilor şi rolul serviciilor secrete în selectarea refugiaţilor. Unde greşeşte România

Gardul Ungariei face un iad din viaţa refugiaţilor: „Ceea ce se întâmplă acum este inuman. Nu sunt criminali, nu sunt animale“ - corespondenţă din Serbia
 

VIDEO Reportaj din Serbia. În genunchi în faţa gardului Ungariei, migranţii au scandat: „Deschideţi, deschideţi! Germania, Germania!”

REPORTAJ VIDEO În căutarea vieţii. Calvarul refugiaţilor, la poarta UE: „Mulţumim Germaniei, voi face totul să nu o dezamăgesc!”

Apocalipsa refugiaţilor la porţile Uniunii Europene - val de drame, sărăcie, boli şi mizerie. Imigrant: „Vreau să trăiesc fără război, fără violenţă, fără moarte“