Războiul din Ucraina şi riscul reapariţiei în România a unei boli eradicate în ţara noastră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile sanitare atrag atenţia asupra riscului de reapariţie a poliomielitei în România FOTO EP-EFE
Autorităţile sanitare atrag atenţia asupra riscului de reapariţie a poliomielitei în România FOTO EP-EFE

Conflictul armat din Ucraina creşte riscul reapariţiei în România a poliomielitei. Potrivit doctorului Virgil Musta, în ţara vecină poliomielita nu a fost eradicată, iar boala poate afecta persoanele nevaccinate.

România riscă să se confrunte cu cazuri de poliomielită, după izbucnirea războiului din Ucraina, avertizează doctorul Virgil Musta. Potrivit medicului din Timişoara, în ultimii ani medicii români au primit periodic alerte din cauza unor cazuri de poliomielită din Ucraina, unde boala nu a fost eradicată.

„Noi am avut de mai multe ori alerte de poliomielită. În Ucraina există poliomielită. Odată cu venirea persoanelor din Ucraina există riscul ca pe o populaţie nevaccinată să se declanşeze cazuri sau o epidemie de poliomielită, ceea ce ar fi foarte tragic, pentru că este o altă boală care lasă sechele importante şi cu care noi nu ne-am mai confruntat de foarte mulţi ani”, susţine doctorul Virgil Musta.

Avertismentul Direcţiei de Sănătate Publică

Riscul de apariţie a poliomielitei, în contextual crizei din Ucraina a fost semnalat şi de Direcţia de Sănătate Publică Timiş, printr-o adresă transmisă spitalelor şi medicilor de familie. „Având în vedere situaţia specială din Ucraina, inclusiv contextul epidemiologic şi existenţa unui aflux crescut de persoane pe teritoriul României, care pot fi cazate în alte locaţii decât cele organizate (tabere pentru refugiaţi, centre de imigrări) Directia de Sănatate Publică Timiş atrage atenţia asupra existenţei riscului de import pentru diverse boli transmisibile, cu precădere difteria, poliomielita şi rujeola”, arată DSP Timiş.

Potrivit documentului, recomandările sunt următoarele: raportarea imediată la DSP a oricărei suspiciuni de boală, conform definiţiei de caz; direcţionarea oricărui caz suspect de boală către spitalele/secţiile de boli infecţioase pentru izolare şi recoltare de probe biologice în vederea confirmării diagnosticului; intensificarea vaccinării copiilor conform calendarului naţional de vaccinare, precum şi a acţiunilor de recuperarea a restanţierilor.

Cum se manifestă poliomielita

Potrivit doctorului Musta, poliomielita „este o infecţie a sistemului nervos care apare ca o viroză cu dureri de muşchi şi de cap”. „De cele mai multe ori, boala se opreşte în această fază, dar sunt persoane la care avansează şi dau acele pareze care creează un handicap cu sechele importante. E o boală cu manifestări neurologice care poate da multe sechele şi perturbări într-o societate care trebuie să susţină aceste persoane care nu vor mai putea fi active”, a explicat doctorul Musta.

Ultimul caz de poliomielită din România, „importat” din Bulgaria

Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) poliomielita este o boală infecţioasă produsă de virusul poliomielitic. Boala este de o gravitate deosebită prin mortalitatea indusă, dar şi prin handicapurile motorii pe care le lasă pe viaţă. Ultimul caz de poliomielită a fost înregistrat în România în anul 1992, virusul fiind „importat” din Bulgaria. „Transmiterea se realizează interuman, pe cale fecal-orală, prin ingerarea alimentelor sau a apei contaminate cu materii fecale (în care virusul este prezent timp îndelungat), sau aeriană, prin picături (virusul fiind prezent în secreţiile nazo-faringiene)”, se mai arată pe site-ul CNSCBT.

„Vaccinarea – singură măsură de prevenire ”

Potrivit CNSCBT, în cazul poliomielitei, vaccinarea este cea mai sigură cale de prevenire a infectării. „Vaccinarea împotriva poliomielitei este introdusă în calendarul naţional de vaccinare din anul 1956. Până în anul 2008, s-a administrat în România vaccinul polio oral (VPO, vaccin viu atenuat), iar din 2009 a fost înlocuit cu vaccinul polio injectabil (VPI, vaccin inactivat). Administrarea vaccinului polio injectabil (VPI) are un număr extrem de limitat de contraindicaţii şi efecte secundare reduse, ceea ce îl recomandă ca un vaccin sigur”, mai arată Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Valul de refugiaţi şi COVID

Potrivit doctorul Virgil Musta, şansele ca numărul cazurilor de COVID-19 să crească pe fondul valului de refugiaţi care vine din Ucraina în România sunt mici. „Mi-e greu să apreciez dacă printr-un aflux atât de mare de oameni există riscul de a creşte cazurile, dar cred că şi dacă vor fi creşteri, nu vor fi importante”, a declarat doctorul Musta.

Medicul timişorean susţine că în momentul de faţă nu se impune administrarea unei a patra doze de vaccin. Doctorul Musta insistă, însă, pe vaccinarea anti-COVID a persoanelor vulnerabile. „Pe moment, eu nu aş impune doza a patra, dar aş insista pentru vaccinarea persoanelor cu risc pentru a nu ajunge ca persoane din această categorie să facă forme severe pentru că nu sunt vaccinate”, a mai declarat doctorul Virgil Musta.

Lecţiile pandemiei

Potrivit medicului Musta, una dintre cele mai importante lecţii ale pandemiei este că măsurile trebuie luate în funcţie de condiţiile concrete cu care se confruntă sistemul medical. „Lucrurile la noi au mers bine doar când marea majoritate a oamenilor au înţeles să fie înţelepţi şi solidari. Este esenţial să luptăm să recâştigăm solidaritatea”, a punctat Musta. Medicul infecţionist a declarat că, având în vedere că persoanele cu boli asociate au fost cele mai vulnerabile, este esenţial să creştem educaţia sanitară şi să punem accent pe prevenţie ca să nu mai avem o populaţie îmbolnăvită. „O viaţă sănătoasă presupune mai multe aspecte: o alimentaţie mai corectă şi sănătoasă, mişcare, sport, efectuarea controalelor periodice şi o educaţie pentru respectarea regulilor medicale când situaţia o impune”, a mai arătat medicul Musta.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Sfaturile preţioase ale medicului Musta. Cum eviţi contaminarea prin haine sau pantofi şi de ce sunt mănuşile o mare capcană

Cum explică doctorul Musta moartea unor tineri fără alte boli, în urma infectării cu SARS-CoV-2

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite