Regele Mihai a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Politehnica din Timişoara, la Săvârşin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regele Mihai  a tansmis  mesajul  romanilor
Regele Mihai a tansmis mesajul romanilor

La 90 de ani de la înfiinţarea, prin decret regal, a şcolii politehnice din capitala Banatului, conducerea UPT a decernat Majestăţii Sale, Regele Mihai I de România, titlul onorific al universităţii.

Regele Mihai, regina Ana, principesa Margareta şi principele Radu i-au primit astăzi la Săvârşin pe reprezentanţii Universităţii Politehnica din Timişoara, şcoală care a fost înfiinţată în baza Decretului Regal semnat de Regele Ferdinand I al României, în urmă cu 90 de ani, pentru a răspunde nevoii de ingineri resimţită de societatea românească. „Ceremonia de astăzi reprezintă, pentru noi toţi, din forul cel mai savant al acestei părţi de ţară, un gest de apreciere a excepţionalelor calităţi umane, intelectuale şi politice dovedite de Majestatea Sa", a declarat Nicolae Robu, rector UPT.

Pentru susţinerea financiară a învăţământului superior în Timişoara, Regele Mihai I al României a înfiinţat Eforia Universităţii de Vest. Din aceasta urmau să facă parte primarii din Timişoara şi Arad, prefecţii judeţelor din Banat, rectorul Politehnicii din Timişoara, rectorul Universităţii de Vest, decanii facultăţilor Universităţii de Vest, episcopii ortodocşi români de Timişoara, Arad şi Caransebeş, episcopul greco-catolic de Lugoj, episcopul romano-catolic de Timişoara, preşedinţii sindicatelor muncitoreşti, preşedinţii organizaţiilor profesionale ale corpului didactic, reprezentanţii vieţii culturale şi economice locale. Eforia Universităţii de Vest nu a apucat însă să-şi atingă misiunea.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite