VIDEO Reportaj în cartierul în care rufele se spală în familie, dar se usucă în văzul lumii: „Asta e zona Kosovo“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O hotărâre a Consiliului Local Timişoara le interzice cetăţenilor care locuiesc la bloc să îşi expună hainele la uscat în partea exterioară a geamurilor sau balcoanelor. Hotărârea este respectată parţial, fiind cetăţeni care, în lipsa unor soluţii mai bune, îşi usucă hainele în spaţiul public. Astfel de imagini sunt frecvent întâlnite într-un cartier din Calea Buziaşului.

În timp ce pentru unii dintre români amenajarea curţii, îmbinarea culorilor din living, dimensiunea dressing-ului sau adâncimea piscinei din spatele casei sunt probleme curente, pentru unii dintre români, în special pentru cei care locuiesc într-un apartament, poate închiriat, cu o singură cameră, la care nu au nici bucătărie, uscatul hainelor este una dintre cele mai mari probleme. Astfel soluţia la care apelează mulţi este uscarea hainelor pe suporţi montaţi pe faţada blocurilor, în afara geamurilor sau balcoanelor.

Imaginea rufelor expuse la uscat în acest fel îi deranjează, însă, pe unii cetăţeni care consideră imaginile demne de lumea a treia. „E ţigănie curată. Eu am balcon şi ţin hainele pe balcon. Este uscător. Vi se pare normal să îşi pună unele doamne sutienul, chiloţii şi aşa mai departe. Nu exagerez. Eu chiar la mine la bloc i-am zis la preşedintă. Cum se poate aşa ceva doamnă? Mi-a zis că unele atâta minte au”, s-a revoltat un timişorean.

image

„Ţine foarte mult de educaţie, nu că nu s-ar găsi soluţii. Există uscătorii care sunt blocate sau luate abuziv de diferiţi proprietari unde ar putea să îşi usuce o parte din rufe. Pot să şi le usuce şi în băi, dar este o mentalitate foarte greşită să şi le usuce aşa cum le uscau acolo de unde vin. Ieri, de exemplu, le-am văzut atârnate pe gard. Oamenii trebuie educaţi şi dacă nu se poate educa prin vorbă sunt măsurile coercitive pe care autorităţile nu vor să le aplice. Chiar dacă faci o sesizare, nu iau nicio măsură. Cam toată zona este aşa. Eu zic că se poate. Îi dai un avertisment, nu vrea să se pună la punct aplici măsurile pecuniare. Poţi să le pui în baie, în balcon. Expunerea în văzul lumii nu este singura soluţie”, a declarat Petre, un timişorean care a sesizat de mai multe ori Poliţia Locală pentru expunerea hainelor la geamuri.

Nicolin Zorislav este unul dintre cei care îşi usucă hainele afară. Bărbatul care locuieşte la parterul unui bloc din spatele Liceului Electrotimiş se plânge că se chinuie să facă zona din faţa blocului cât mai frumoasă, dar are probleme cu elevii de la liceu, care fumează lângă blocul său. Cât despre haine, bărbatul susţine că nu şi le poate usca în casă. „În blocurile astea e un mucegai...Îţi dai seama că eu dacă îmi usuc haina în casă eu nu pot să o iau pe mine. Îţi dai seama cum miroase. Dacă intri în bloc o să vezi ce miroase. Asta e zona Kosovo”, a declarat bărbatul.

Nici Viorica Nedelcu, locatară a unui bloc de nefamilişti nu are unde să îşi usuce hainele în casă. „Eu la geam le usuc. Nu este bine, dar altfel nu am cum. Nu există uscătorie în bloc. Alte soluţii nu am pentru că sunt camerele mici şi nu am unde să pun. Noi suntem patru persoane. La fel le usucă şi vecinii. Deocamdată nu am primit reclamaţii”, a declarat Viorica Nedelcu.

image

Haine puse la uscat în casa scării FOTO Daniel Dancea

„Alţii le usucă pe coridoare, alţii în afară. Nu e prea în regulă. Dacă eu stau la etajul unu şi am afară haine scutură covoare. Nu ai ce să le faci. Sunt cămine şi nu ai ce să faci. Fiecare să descurcă cum poate”, a declarat şi Ana Furdui. Un tânăr a găsit, însă, o soluţie despre care spune că este foarte mulţumit. „Eu am apelat la o soluţie mai ingenioasă de la Ikea. Sunt nişte suporţi care se pot prinde de perete, se ridică şi au o clemă. Cu asta ne descurcăm. E inestetic (n.r. uscatul hainelor la geamuri), dar dacă oamenii nu au ce să facă....”, a declarat tânărul.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara, a declarat că amenda pentru cei care îşi usucă hainele în balcoanelor deschise sau în jurul imobilelor este cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei. În 2016, Poliţia Locală a dat 13 amenzi, în urma unor sesizări primite din partea cetăţenilor.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite