UPDATE Reţea de trafic de persoane destructurată de DIICOT. Fete racolate din familii sărace şi obligate să se prostitueze în Ocident

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de la Crimă Organizată, însoţiţi de trupele speciale şi coordonaţi de DIICOT, au descins joi dimineaţa la mai multe adrese pentru percheziţii într-un dosar de trafic de persoane.

UPDATE: Poliţia Timiş a făcut public modul în care acţiona gruparea „Sprânceană” din Timişoara. „Din cercetări a reieşit că persoanele, cu vârste cuprinse între 24 şi 32 de ani, care făceau parte din gruparea infracţională, ar fi racolat şi exploatat sexual mai multe tinere, minore şi majore, în României, Anglia, Franţa, Grecia şi Italia. În fapt, victimele, provenite din familii dezorganizate sau cu o situaţie materială precară, din mediul rural, ar fi fost obligate, prin constrângere, inducere în eroare sau abuz de autoritate, să practice prostituţia. Până în prezent au fost identificate 3 tinere majore”, au transmis reprezentanţii IPJ Timiş. 

Procurorii DIICOT au descins la nouă adrese din Timişoara în căutarea de probe într-un dosar de trafic de persoane deschis în urmă cu un an. Potrivit pressalert.ro, liderul grupării era Marius Stanciu, zis „Sprânceană”, iar gruparea condusă de acesta a exploatat zeci de femei, printre care şi minore. Potrivit sursei citate, victimele erau plasate prin intermediul anunţurilor sau erau trimise direct în stradă să „agaţe” clienţi. Potrivit pressalert.ro, la audieri vor fi duse 11 persoane.

Vom reveni cu amănunte!

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite