Revoluţia din decembrie 1989 ar fi putut izbucni după meciul de fotbal România-Danemarca. Detaliile revoltei spontane care a înspăimântat Securitatea

Muncitorii de la UMT au fost printre cei care au ieşit în stradă la Timişoara înainte de decembrie 1989

În Timişoara anului 1989 a existat o serie lungă de forme de protest, premeditate sau spontane, în care au fost implicate grupuri mai mici sau mai numeroase de oameni. Evenimentele sunt puţin cunoscute sau documentate de către istorici.

Atmosfera din ultimii ani de comunism-ceuşist a fost apăsătoare. Nemulţumirile oamenilor erau din ce în ce mai mari, iar în orice moment putea apărea o scânteie care să declanşeze marea revoltă.

La Timişoara au fost înregistrate pe tot parcursul anului 1989 numeroase forme de protest ale localnicilor, extrem de periculoase pentru securitatea lor personală. De exemplu, în august-septembrie, tânărul muncitor Adrian Kali şi câţiva prieteni de-ai lui s-au apucat să scrie slogane anticeauşiste pe pereţii unor fabrici din oraş.

„Iniţial, am desenat pe coli de hârtie secera şi ciocanul, care erau tăiate. Le puneam în diverse puncte din oraş. Apoi am trecut la vopsea, cu un coleg de serviciu. Am furat vopsea din fabrică şi am început să scriem pe ziduri. Am luat la rând intreprinderile din zona Buziaşului, pentru că locuiam în zonă. Şi pe cimitirul din zona Buziaşului am scris. Am mai făcut ceva: am rupt din reviste paginile cu chipul lui Ceauşescu, am desenat pe el nişte gratii, şi apoi le-am lipit pe ziduri cu pastă de dinţi. A mers aproximativ două luni“, rememorează acum Adrian Kali, în prezent profesor de istorie la Liceul de Informatică din Timişoara.

Pe zidurile fabricilor apărea în fiecare seară mesajul „Jos Ceauşescu!“. A doua zi, la prima oră, grupuri de muncitori ştregeau urmele „vandalismului“.

„Nu se putea şterge. Practic erau nevoiţi să demanteleze zidul. Apoi dădeau cu ciment peste. Vopseaua era de proastă calitate, dar nu mai puteai să cureţi după. Asta era în fiecare dimineaţă. La un moment dat, în fiecare seară scriam pe pereţi. Foloseam doar mesajul «Jos, Ceauşescu!». Scriam şi jos pe caldarâm. Până la urmă ne-au luat urma. Noroc că am cunoscut zona, mi-am aruncat haina şi am putut fugii printr-o curte. Nu am fost singurii care făceam aşa ceva în oraş. Au mai fost şi alţii. Unii scriau mesaje cu carioca“, a mai spus profesorul.

Zidurile s-au umplut de mesaje revoluţionare Foto Nicu Cherciu
 

Interesant este că Adrian Kali în 15 decembrie 1989 era deja la manifestaţia din în faţa casei pastorului Tokés László. În 17 decembrie a fost împuşcat.

„În 17 m-au împuşcat în timp ce eram într-un grup de demonstranţi, la podul Decebal. Am fost împuşcat în cavitatea toracică. Am fost nimerit de două gloanţe. Primul glonţ mi l-au scos în ziua aia, al doilea după trei zile”, a mai declarat Kali.

Adrian Kali, profesor de istorie la Liceul de Informatică
 

În 23 septembrie, la sfârşitul concertului susţinut de trupa Pro Musica, la festivalul Tim Rock, s-a scandat „Jos Ceauşescu!” şi „Jos comunismul!”. La acest concert a fost şi Adrian Kali. 

„Zona Iosefin, acolo unde a fost şi biserica lui Tokés, era contaminată de rockeri anticomunişti. Nu e o întâmplare că au fost mulţi rockeri acolo în 15-16 decembrie. Era sala Lira unde aveau loc des scandaluri, Casa Studenţilor a fost vandalizată când s-a proiectat filmul <The Wall>. Ultimul Tim Rock a fost în grădina Capitol, unde s-a strigat împotriva lui Ceauşescu. Au mutat Tim Rockul în aer liber, pentru că până atunci era la Sala Olimpia”, a mai afirmat Kali.  

Revolta după meciul calificarea României la Mondialul din Italia

În 15 noiembrie 1989, naţionala de fotbal a României a câştigat meciul cu Danemarca (cu scorul de 3-1) şi s-a calificat la Campionatul Mondial din Italia. Performanţa a fost sărbătorită de mii de suporteri în Piaţa Operei. Circa 2.000 de persoane s-au desprins de grup, şi au plecat spre Judeţeana de Partid, scandând „Libertate, Libertate!”, „Braşovul, Braşovul!”, „Gorbaciov, Gorbaciov!”. 
 

„Prin gesturi încurajatoare, unii dintre trecători sau unii dintre cei ieşiţi la ferestrele caselor şi-am manifestat solidaritatea cu demonstranţii. Ajunsă în Complexul Studenţesc, coloana s-a oprit în faţa cantinei, unde un lider ad-hoc s-a urcat pe un coş de gunoi şi i-a îndemnat pe participanţi să pornească spre centrul oraşului, nu înainte de a încerca să-i convingă şi pe alţi studenţi să li se alăture. Din păcate, nu am reuşit să aflăm, după decembrie 1989 cine a fost acel tânăr. Studenţii au fost de acord să plece în centru, dar după ce se duc să cineze. A trecut aproape o oră până când doar puţini studenţi s-au întors de cină. Au rămas doar circa 300 de tineri hotărâţi ce s-au încolonat şi au pornit spre centrul oraşului. Era trecut de ora 20.00, scandau mai cu seamă «Libertate, Libertate!». La intersecţia bulevardului Vasile Pârvan şi Michelangelo au fost opriţi şi înconjuraţi de securişti. Mai cu sfaturi <părinteşti>, mai cu ameninţări voalate, grupul demonstranţilor a fost dispersat”, a povestit regretatul jurnalist Iosif Costinaş, în cartea „M-am întors”. În următoarele zile, unii studenţi participanţi la acţiune au fost anchetaţi de Securitate, care dorea să afle cine a organizat totul. 

Bucuria lui Săbău şi Lăcătuş la meciul cu Danemarca
 

Protestul de la UMT: Au blocat uşile cu electrozi

Cu câteva zile înainte de congresul al XIV-lea al PCR, la Uzinele Mecanice (UMT), cea mai mare intreprindere din oraş, cu peste 10.000 de angajaţi, un nucleu de muncitori au pornit o demonstraţie împotriva realegerii lui Ceauşescu.

„Liderul demonstranţilor era maestrul Sabin Poenar. În dimineaţa zilei de 23 noiembrie au luat legătura cu o altă secţie, unde de asemeni se formase un nucleu de protestatari. Au mai rămas şi o parte din oamenii din schimbul III. Câţiva dintre muncitori trecuseră de pragul fricii şi se exprimau cu voce tare: <A venit ziua, a venit momentul să ieşim, să terminăm cu dictatura, cu frigul din case, şi cu foamea>. Erau peste 300 de protestatari care s-au încolonat să iasă în stradă şi să pornească spre centrul oraşului. Între orele 10.30 şi 11.20 au fost blocate toate uşile, cu electrozi, cu şuruburi, unii şefi de secţie şi secretari de partid făcând de pază l auşi. La ora 15.15 în faţa porţii principale se aflau patrule mixte de miliţieni şi securişti, iar muncitorilor li s-a persmis să iasă din uzină în grupuri mici. A doua zi la poartă erau securişti, alţi securişti umblau prin secţii ca să afle cine a început”, a mai povestit Iosif Costinaş.

La UMT au lucrat cândva 10.000 de oameni
 

Securitatea a început interogatoriile, zeci de muncitori au fost anchetaţi. Sabin Poenar a recunoscut în faţa şefului Securităţii Timiş, Traian Sima, că el a organizat protestul. Acesta a fost trimis la consult psihiatric. Unii au fost mutaţi la alte secţii, alţii au fost obligaţi să se transfere la alte intreprinderi, însă au scăpat ieftin pentru că tovarăşii de la judeţ nu au raportat evenimentul tocmai pentru că urma congresul al XIV-lea.