Riscul imens al izolării la domiciliu, kilogramele în plus. Recomandarea terapeutului: „Ciocu' mic şi joc de glezne“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca oamenii să nu se trezească cu kilograme în plus după terminarea pandemiei de coronavirus, este foarte important să facă exerciţii fizice la domiciliu.

Sălile de fitness, arenele, bazinele, parcurile şi zonele amenajate pentru activităţi sportive sunt închise în această perioadă în care şi ţara noastră ia măsuri stricte împotriva răspândirii noului coronavirus. Nu este interzis însă să faceţi mişcare în apropierea locuinţei, nici în casă. În această perioadă, pentru a vă menţine sănătoşi, foarte important este să puneţi accent pe mişcare, spune psihoterapeutul Cătălin Ilie, care este în acelaş timp şi instructor de sport. 

„Sunt trei lucruri esenţiale din punct de vedere psihologic, pentru echilibrul unui om în această viaţă. Primul lucru este somnul, al doilea lucru este alimentaţia şi al treilea lucru este mişcarea pentreu a putea ţine corpul sănătos. Unii considerau până acum şi mersul la lucru sau mmersul la cumpărături. Mersul este cea mai importantă mişcare pe care poate să o facă omul. Dar iată-ne astăzi izolaţi în casă. Aşa că există riscul să apară obezitatea, pentru că nu facem altceva decât să mâncăm şi să dormim. Vor apărea kilogramele în plus”, a spus Cătălin Ilie. 

Din fericire, metodele de a face sport în casă sunt astăzi cu duiumul. Cătălin Ilie vă recomandă să apelaţi la inventivitate, pentru a crea antrenamente proprii, dimineaţa şi seara. Iar dacă sunteţi neinspiraţi, internetul vă poate oferi suficiente informaţii şi pe această temă. 
 

„Trebuie neapărat două antrenamente pe zi. 15 minute dimineaţa şi 15 minute seara ar fi super ca atunci când vom ieşi din această izolare oamenii să nu aibă kilograme în plus. Alergatul este cel mai indicat pentru sănătatea corpului nostru. Vă mai amintiţi din copilărie jocul de glezne? Vă mai amintiţi cum se spunea, «ciocu' mic şi joc de glezne». Acesta simulează o alergare pe loc, făcută în faţa geamului deschis. Este fantastic, foloseşte trenul inferior şi arde foarte multe calorii. Apoi, genoflexiunile - sunt arhicunoscute şi foarte bune pentru ligamente, flotările - dezvoltă foarte bine zona pectorală. Mulţi aveţi deja tot felul de aparate de fitness. Dacă nu, puteţi să folosiţi tot felul de greutăţi, cu sticle de cinci litri, de doi litri, puteţi face flexii şi extensii, pentru a lucra braţele. Puteţi să folosiţi toate grupele musculare stând în casă”, a mai spus Cătălin Ilie. 

Încă un lucru important. Nu uitaţi că ordonanţele militare vă permit să faceţi mişcare de întreţinere, individual, şi în apropierea locuinţei. Atenţie însă să nu vă îndepărtaţi cu mai mult de 500 de metri de casă. 

Citiţi şi:

Statul în casă şi izolarea din perspectiva psihologului: „Vor apărea anxietatea, atacurile de panică şi depresia“

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite