Românul care şi-a vindecat arahnofobia devenind colecţionar de păianjeni de pe toate continentele FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Biriş a pus la cale proiectul Taranterra FOTO Ş.Both
Bogdan Biriş a pus la cale proiectul Taranterra FOTO Ş.Both

Bogdan Biriş, fost barman în Timişoara, avea o spaimă teribilă de păianjeni. A mers la psiholog, iar acesta l-a îndemnat să-şi înfrunte „inamicul”, altfel spus teama. Timişoreanul a făcut acest lucru şi a ajuns chiar să îndrăgească insectele care înainte îi dădeau fiori reci pe spate

Frica sau repulsia faţă de păianjeni este frecvent întâlnită. Nu e cine ştie plăcere să îţi aterizeze în pat o insectă, indiferent de care ar fi ea. Pentru unii, acest sentiment de disconfort se transformă însă într-o spaimă uriaşă, în panică. În acest caz avem de-a face cu o fobie. Arahnofobia este şi una dintre cele mai frecvente “fobii specificice” Ca terapie, psihologii îi îndeamnă pe pacienţi să-şi înfrunte “inamicul”, adica teama. Aşa a făcut şi Bogdan Biriş, fost barman în Timişoara. Pentru că avea o teamă uriaşă faţă de păianjeni, psihologul l-a sfătuit să îşi cumpere câteva insecte mici. Bogdan Biriş i-a urmat sfatul şi acum nu doar că s-a vindecat de fobie, ci a dezvoltat o veritabilă prietenie faţă de păienjeni. 

GALERIE FOTO

“Eu am fost, sunt şi voi fi toată viaţa arahnofob. După un proces de gândire mai accentuat, mi-am dat seama că nu e ok. Refuzi să faci ceva doar pentru că există posibilitatea să interacţionezi cu ceva de care ţi-e frică. Aşa am ajuns la psiholog. Am înţeles că dacă interacţionez cu ei, dacă îmi voi lua păianjeni, voi scăpa de această fobie. Ca să fiu sincer, după doi ani de zile de colecţionat păianjeni, pot să spun că acum frica s-a transformat într-o frică raţională. Acum, mi-e frică numai de aceia de care trebuie să-ţi fie frică”, a declarat Bogdan Biriş.

Bogdan Biriş colecţionează păianjeni FOTO Ş.Both


 

O colecţie de peste 160 de păienjeni  

Dacă la început a cumpărat trei păianjeni mici, specii inofensive din America de Sud, acum Biriş are peste 160 de exemplare şi este cel mai mare colecţionar de arahnide din Banat. 
 

“După două-trei săptămâni am început să iau păienjeni mai mari, pentru că o dată ce te obişnuieşti vrei mai mult, şi după o lună şi ceva mi-am luat primii trei păianjeni adulţi: specii mari, tarantule. După aceea, lucrurile au început să o ia razna. Din ceva ce avea ca scop învingerea fricii, a devenit un hobby. Am început să citesc, am început să urmăresc materiale ştiinţifice, pe Youtube. Frica era învinsă deja. În momentul în care interacţionezi cu el şi ai grijă de un animal, indiferent care este animalul, dispare frica. Chiar dacă undeva instinctiv rămâne”, a povestiti Bogdan Biriş.

Bogdan Biriş colecţionează păianjeni FOTO Ş.Both


 

Pasiunea pentru păianjeni s-a transformat în proiectul TaranTerra, astfel că Bogdan Biriş participă cu “prietenii” săi păroşi la expoziţii şi la evenimente publice. Scopul său este să aibă cât mai multe specii. “Vreau să ajung în expoziţii cu ele, pentru că vreau să povestesc oamenilor despre păienjeni. Să le dovedesc că nu e dracul aşa negru”, a dăugat Biriş. 

Bogdan Biriş colecţionează păianjeni FOTO Ş.Both

„Păienjenii nu au sistem nervos central. Nu au memorie şi nu îşi fac planuri. Reacţionează la stimuli externi. În momentul în care mă apropii de un terariu şi îi fac umbră, se va enerva puţin. Va reacţiona pentru că orice umbră în natură ar putea să însemne un prădător. Odată ce înveţi să te comporţi în jurul păianjenului, el nici nu ştie că eşti acolo. Speciile din lumea veche, cum se zice, adică Africa şi Asia, nu posedă ca mecanism defensiv perişorii urticani. Aşa că toată apărarea lor stă în venin. Şi au un venin mult mai potent decât păienjenii din America de Nord şi America de Sud, dar şi o atitudine pe măsură. Nu stau mult, în momentul în care se simt ameninţaţi, reacţionează. Se întorc spre tine şi se pun într-o postură defensivă”, a mai spus Biriş, care are specii de păienjeni de pe toate continentele.

Bogdan Biriş colecţionează păianjeni FOTO Ş.Both


 

„N-am avut nico experienţă negativă cu ei”  

Păianjenii pot fi cumpăraţi de pe Internet. Cei de dimensiuni mari costă între 30 şi 220 de euro. „Sunt specii care nu reprezintă niciun pericol pentru om, de nicio formă. În afara unui şoc anafilactitc, nu există niciun pericol. Sunt specii foarte docile, sunt specii care se mişcă foarte lent, foarte calm. Le pot împinge cu degetul. În doi ani de zile, n-am avut nico experienţă negativă cu ei”, a adăugat Biriş. Acesta mai are acasă ca animale de companie un cameleon şi o broască ţestoasă.

Bogdan Biriş colecţionează păianjeni FOTO Ş.Both

„Ajung să îndrăgească teama pe care au avut-o”

Frica de păienjeni nu are neapărat o justificare reală. Păianjenii sunt adevăraţi inamici pentru insecte şi chiar joacă un rol benefic într-o gospodărie. Şi frica de a fi înţepaţi de păienjeni este relativ nefondată. Dintre arahnidele obişnuite, sunt doar câteva exemplare care pot provoca dureri, iar cele cu venin nu se găsesc în Europa.

„În cabinetele psihoterapuţilor apar persoane cu anxietăţi specifice care pot părea pentru unii oameni de-a dreptul copilăreşti. Evident că dacă ne-am uita la lupă sau la pozele unor păianjeni, vom vedea că sunt nişte insecte foarte urâte, pline de păr, cu multe picioare. Există şi afectarea directă, când cineva a fost muşcat, dar există şi la nivel imaginativ. Omul spune că dacă în cameră e un păianjen, acesta îi va face rău, îl va muşca etc. Problema e că anxietăţile sunt dus la extrem. Ei nu vor mai putea funţiona normal. Devine o obsesie. Iar obsesiile devin la un moment dat compulsive. Psihoterapeutul are ca metodă de terapie tocmai confruntarea cu problema existentă. Celui căruia îi este frică de păianjen i se recomandă să-l ia în mână, să vadă că nu îi face niciun rău. În multe cazuri, pacienţii ajung să treacă exact în extrema opusă, să îndrăgească teama pe care ei au avut-o de-a lungul vieţii. Oamenii îşi dau seama că aceste fiinţe care le-au produs frică de-a lungul vieţii sunt doar nişte animale inofesive, iar stima lor de sine va creşte”, a declarat psihoterapeutul Cătălin Ilie. 

Bogdan Biriş colecţionează păianjeni FOTO Ş.Both
Bogdan Biriş colecţionează păianjeni FOTO Ş.Both
Bogdan Biriş colecţionează păianjeni FOTO Ş.Both
Bogdan Biriş colecţionează păianjeni FOTO Ş.Both
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite