Romeo şi Julieta şi-au pus capăt zilelor în Parcul Civic din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai nouă reprezentaţie a Teatrului Naţional Timişoara, drama "Romeo şi Julieta", s-a jucat într-un spaţiu neconvenţional, sub clar de lună şi copaci, în Parcul Civic.

Sute de amatori de teatru sau simpli curioşi au asistat aseară la un spectacol cu totul şi cu totul ieşit din comun, pus în scenă de regizorul macedonian Rahim Burhan. Scena şi tribunele au fost amenajate în spatele Sălii 2, parcul transformându-se pentru mai bine de două ore în mica Veronă. Locul unde cele două familii, Capulet şi Montague au dus o luptă pe viaţă şi pe moarte.

"Romeo şi Julieta" în varianta 2010 a însemnat coafură rasta pentru tânăra Capulet, interpretată de Dianna Praskot, o elevă de 16 ani, de la Liceul "Ion Vidu", care s-a ridicat la nivelul perechii sale, vedeta TNT-ului, Cătălin Ursu. De asemenea, nu au lipsit hainele de piele pentu găştile din Verona şi ţinute minimaliste pentru reprezentantele sexului frumos.
Din distribuţie au mai făcut parte Ion Rizea, Colin Buzoianu, Alecu Reus, Benone Viziteu, Rome Ioan şi mulţi alţii.

Dramatism cu flaut, fagot şi violă

Scenografia spectacolului aparţine Valericăi Panduru, câştigătoarea premiului Uniter, în 2009, pentru piesa "Boala familiei M". Pentru ca atmosfera de romantism şi tragedism să fie transmisă din plin, fondul sonor a fost asigurat de o orchestră alcătuită din trei muzicieni, la fagot, violă şi flaut, iar coloana sonoră a spectacolului aparţine compozitorului Dan Simion.

Prin acest proiect, Teatrul Naţional Timişoara a dorit să exploateze oportunitatea de a se apropia de publicul bănăţean, obişnuit sau nu cu spectacole de teatru. Iar ropotele de aplauze de la final au demonstrate că au avut succes.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite