Ruina din plin centrul Timişorei. Imobilul „înfrumuseţează“ strada Eugeniu de Savoya, în timp ce Primăria se judecă cu proprietarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De ani de zile, pe strada Eugeniu de Savoya din centrul Timişoarei se află o ruină care este scoasă şi mai mult în evidenţă după ce zona a devenit pietonală.

În timp ce Primăria Timişoara a oferit cu dărnicie autorizaţie de demolare pentru o clădire cu o imensă valoare istorică, culturală şi patrimonială, cea a fostul Liceul Israelit, de ani de zile se judecă pentru a bloca demolarea unor ruine. Este vorba de zidurile aflate pe strada Eugeniu de Savoya, care odată ce zona a devenit pietonală devine o veritabilă pată de ruşine în centrul oraşului. Lucrurile trenează în aceaşi etapă de foarte mulţi ani. Acum, Primăria Timişoara se judecă cu proprietarii, care nici până acum nu au avuit voie să se atungă de ruine. 
 

Povestea acestui imobil este lungă şi complicată. Pe scurt, în 2001, în urma unei licitaţii, s-a încheiat un contract de închiriere între Primăria Timişoara şi Rodica Vlad, patrona reţelelor de farmacie Vlad. 

În 2002 s-a încheiat un act adiţional în care Rodica Vlad a fost obligată să facă lucrări de reabilitare în valoare de 220.000 de euro, însă aceasta a demonstrate cu specialişti că nu are cum să intervină pentru că există pericolul de prăbuşire a zidurilor. Clădirea a fost pusă în vânzare în 2002 de Primărie, iar în 2003 Consiliul Local a scos imobilul de pe lista de vânzare. 

Ruina de pe strada Eugeniu de Savoya FOTO Ştefan Both


Primăria a fost dată în judecată de către Vlad, iar instanţa a obligat municipalitatea să repună imobilul pe lista de vânzare, lucru care se va întâmpla în anul 2004. 

Imobilul este cumpărat de Rodica Vlad în 2006, cu 100.000 de euro. 


“A fost o comisie de negociere, s-a stabilit prin expertiză valoarea. Când s-a făcut vânzarea, la notariat s-a stipulat că timp de trei ani nu este voie să se înstrăineze acest spaţiu. În 2007, proprietara a venit să înstrăineze către Stagione Imobiliare. Există un dosar penal vizavi de doamna Vlad că a desfinţat fără autorizaţie, fără avizul Ministerului Culturii, unele părţi din clădire. Mai există un dosar vizavi de modul cum s-a încheiat actul de vânzare-compărare”, a declarat Ioan Cojocari, secretarul Primăriei Timişoara.

image

Rodica Vlad a vândut spaţiul unei societăţi de arhitecţi italieni cu peste 1 milion de euro. “Nici vorbă să fi câştigat 1 milion de euro. 250.000 a fost impozitul, am investit în toate proiectele, în tot ce s-a făcut acolo. Au fost investiţii, însă acea clădire nu a stat în picioare. S-au încăpăţânat cei de la Monumente să nu lase să se dărâme, ea nu rezista sub nicio formă, a fost controversă între Munumente şi comisii. Nu m-au lăsat să demolez. Eu a fi investit acolo, dar nu puteam să intru că acea clădire se dărâma. Aveam echipă de muncitori să refac totul, să fac o clădire frumoasă. Am comandat expertizele şi s-a dovedit că este o clădire a cărui mortar e perimat, soarta era că se dărâma”, a declarat Rodica Vlad.

Ruina de pe strada Eugeniu de Savoya FOTO Ştefan Both

Primăria Timişoara se află acum în litigiu atât cu Rodica Vlad, cât şi cu societatea arhitecţilor italieni. Între timp, cei de la Comisia de Monumente încearcă să găaseasă modalităţi să amendeze proprietarii că nu întreţin clădirea, care însă numai clădire nu se poate numi. Însă, atâta timp cât ruina se află în zona protejată, legea nu doar că le permite acest lucru, dar îi şi obligă. 


Citiţi şi:
 

Încep să fie renovate clădirile istorice de pe bătrâna stradă Eugeniu de Savoya din Timişoara
 




 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite