Scenariu de coşmar: copil de 11 ani răpit de un cetăţean străin dintr-o tabără de copii. Cum s-ar interveni într-un astfel de caz

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Exerciţiu pentru intervenţie în cazul răpirii unui copil FOTO Poliţia Timiş
Exerciţiu pentru intervenţie în cazul răpirii unui copil FOTO Poliţia Timiş

Mobilizare impresionantă de forţe pentru găsirea unui copil de 11 ani răpit dintr-o tabără de copii de către un cetăţean străin. Totul în cadrul unui exerciţiu prin care s-a dorit testarea modului de intervenţie în cazul răpirii unui copil, într-o zonă împădurită, greu accesibilă.

„La data de 28 aprilie 2018, a fost sesizată rapirea unui minor, în vârstă de 11 ani, dintr-o tabăra de copii. Pentru găsirea acestuia au fost mobilizaţi poliţişti, autospeciale de poliţie şi un elicopter, activitatea de căutare fiind coordonată de conducerea inspectoratului judeţean de politie şi a unui procuror criminalist, aflaţi la faţa locului. De asemenea, jandarmi şi pompieri au sprijinit activitatea cu ajutorul mai multor autospeciale, a unei bărci şi a unei autoşenilate. Acestora li s-au alăturat voluntari din cadrul primăriilor locale. O ambulanţă s-a aflat la faţa locului pentru acordarea primului ajutor”. Acesta este scenariul exerciţiului prin care s-a dorit modul de intervenţie într-un caz de rapire a unui copil.

Potrivit Poliţiei Timiş, la exerciţiu au participat poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, ai inspectoratelor judeţene de poliţie Timiş şi Arad, reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Aviaţie al M.A.I., procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, efective ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Banat” şi ale Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara, parteneri şi voluntari.

Acţiunea de simulare a unui caz de răpire copil testează modul de gestionare a unei astfel de situaţii (de la identificarea, localizarea, negocierea, imobilizarea autorilor, coordonarea forţelor participante, exploatarea informaţiilor obţinute, comunicarea între echipele de căutare terestre, aviatice şi acvatice cu punctul de comandă instituit la faţa locului, până la asigurarea primului ajutor şi consilierea psihologică, pentru diminuarea impactului emoţional)”, a mai transmis Poliţia Timiş.

Potrivit sursei citate, toate forţele ajunse la faţa locului au început căutările, având sprijinul aerian dintr-un elicopter al IGAv. „Jandarmii şi specialiştii ISU Timiş au prezentat moduri de căutare şi comunicare în condiţii dificile, din cauza formelor de relief, vegetaţie şi distanţă, fiind testate diferite mijloace de căutare: paramotoare, autoturisme, off road etc. Comunicaţiile în sistem integrat au fost asigurate de punctul de comandă mobil din cadrul Centrului Operaţional. Poliţiştii criminalişti au adus autolaboratorul de teren”, a mai comunicat Poliţia Timiş, potrivit căreia prin exerciţiu s-a dorit şi reacţia oamenilor, viteza de reacţie a voluntarilor care doresc să sprijine.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite