Scuza unui şofer cu Porsche prins de radar cu 186 km/h: „Soţia suferea un anevrism şi solicita ajutor medical”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Timiş a emis recent sentinţa finală într-un dosar în care şoferul unui Porsche a contestat procesul-verbal prin care a fost lăsat fără permis după ce a condus cu 186 km/h pe autostrada A1. Sentinţa scoate la iveală scuza găsită de şofer pentru viteza avută.

Amendă de 1.300 de lei şi suspendarea permisului pentru 90 de zile. Aceasta este sancţiunea primită de şoferul unui Porsche prins de radar cu 186 de km/h pe autostrada A1. Sancţiunea a fost aplicată în septembrie 2018, iar şoferul amendat a semnat procesul verbal cu menţiunea: „Mă grăbeam din cauză că soţia suferea un anevrism şi solicita ajutor medical de urgenţă. În lipsa medicamentelor mă îndreptam către spital”.

Ulterior, şoferul a contestat amenda în instanţă la Judecătoria Timişoara, dar a pierdut. Bărbatul a depus apel, care s-a judecat la Tribunalul Timiş. În cererea de apel, şoferul a arătat că „în momentul în care organele de poliţie l-au oprit a fost surprins de faptul că aparatul radar a înregistrat o asemenea viteză de rulare a autovehiculului, întrucât a avut siguranţa că nu a depăşit cu 50 km/h viteza regulamentară pe sectorul de drum pe care se deplasa”.

„Procesul verbal de contravenţie nu cuprinde toate elementele legale, fapt care atrage sancţiunea nulităţii acestuia, respectiv: lipseşte locul în care fapta a fost săvârşită, nu s-a indicat dacă radarul era staţionar sau î n mişcare, după cum nici faptul că era noapte, iar condiţiile meteo influenţează acurateţea măsurării vitezei. De asemenea nu este indicată nici un fel de informaţie privind omologarea aparatului radar. Aceste deficienţe împiedică efectiv şi efectuarea unei apărări, precum şi imposibilitatea instanţei de a aprecia legalitatea actului contestat”, a insistat şoferul care nu a avut nicio şansă în a-I convinge pe judecătorii Tribunalului Timiş, care au menţinut sancţiunea.

„Fapta săvârşită de petent a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic potrivit art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002. Depăşirea vitezei legale cu 56 km /oră rezultă din înregistrările şi planşele foto depuse de intimată la dosarul cauzei”, se arată în sentinţa Tribunalului Timiş care este definitivă.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite