Secretele satului construit în memoria împărătesei Sissi: localitatea Emlek-Erszebet a supravieţuit lângă Timişoara doar 41 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În căutarea fostului sat Emlek-Erzsebet FOTO Ştefan Both
În căutarea fostului sat Emlek-Erzsebet FOTO Ştefan Both

Satul Emlek-Erzsebet, ridicat lângă Timişoara, după asasinarea împărătesei Imperiului Austro-Ungar, a supravieţuit doar 41 de ani.

Foarte puţină lume ştie că lângă Timişoara, între localităţile Săcălaz şi Beregsău Mare, a existat un sat ridicat ca omagiu pentru împărăteasa Elisabeta de Wittelsbach, regina Ungariei supranumită şi „Sissi“. S-a numit Emlek-Erzsebet, ceea ce în traducere liberă înseamnă: „În amintirea Elisabetei“. A fost ridicat după câţiva ani de la asasinarea soţiei împăratului Franz Joseph al Austro-Ungariei, înjunghiată pe 10 septembrie 1898, la Geneva, de anarhistul italian Luigi Lucheni. Datorită popularităţii acestei împărătese, după moartea sa, a fost o modă în acea perioadă de a numi străzi, pieţe sau localităţi cu numele ei. Aşa a luat fiinţă în anul 1903, la vest de Săcălaz şi mai aproape de Beregsău, la 20 de kilometri de Timişoara, satul Emlek-Erzsebet.
 

„Satul a luat fiinţă datorită marelui proprietar de pământuri Vukovics, unul din etnicii sârbi foarte bogaţi din judeţ. Acesta şi-a scos la vânzare terenul aflat în partea de est a Beregsăului Mare spre Săcălaz. Atunci mulţi ţărani din Săcălaz au fost interesaţi să cumpere acele pământuri. Chiar şi primăria a dorit să cumpere pământ de la Vukovics, în intenţia de a extinde păşunatul. Vukovics a cerut însă un preţ prea mare pe întreaga suprafaţă. El s-a bucurat de influenţă şi de relaţii bune cu autorităţile, care i-au dat voie să înfiinţeze o localitate“, a declarat Ghiţă Blejuşcă, istoricul comunei Săcălaz, referent la primăria din localitate şi autor al monografiei satului.
 

Din datele găsite în vechile scripte ale primăriei Săcălaz, reiese că terenurile aflate la nord de calea ferată au fost vândute lui Vidrighin, director general al Căilor Ferate şi socrului acestuia, un renumit geambaş. Pământul de la sud de calea ferată a fost cumpărat de un consorţiu bancar. 

În căutarea satului Emlek FOTO Ştefan Both

„Suprafaţa construibilă a Emlekului a fost de 900 de lanţuri şi a fost parcelată pentru construcţia a 96 de case. În final s-au construit 60 de case“, a mai declarat Blejuşcă.

Au venit şi colonişti din Bulgaria

Primii colonişti care au sosit în jurul anului 1903 erau majoritari din comitatul Torontal (de la nord-vest de Jimbolia), a cărui reşedinţă era Becicherecul Mare, actuala localitate Zrenjanin din Serbia. A mai sosit şi o mare familie din Bulgaria, Truppai, iar din Săcălaz familia Schaljo. Cinci ani mai târziu, în 1908, a fost terminată biserica din Emlek-Erzsebet, apoi s-a făcut şi o şcoală. 

„Şcoala avea un singur învăţător, care era şi preotul satului atunci când nu era prezent preotul de la Sânmihaiu German. Asta pentru că biserica era subordonată parohiei de la Sânmihaiu German, iar preotul de acolo slujea o dată pe lună şi la Emlek. Preotul mai venea doar la ocazii deosebite cum ar fi înmormântările, nunţile sau botezurile. Când venea popa de la Sînmihaiul German, învăţătorul era cel care cânta la orgă. Se pare că era un om bun la toate“, a mai povestit Ghiţă Blejuşcă.

În căutarea satului Emlek FOTO Ştefan Both

După Tratatul de Pace din 1920 de la Trianon, când administraţia comitatelor a revenit României, autorităţile nu au mai fost de acord cu denumirea ungurească a satului. L-au rebotezat Beregsău German sau, mai pe româneşte, Elisabeta. „Locuitorii l-au numit tot Emlek, până la dispariţia satului“, spune, însă, Blejuşcă.

Nelocuit din 1944

Administrativ, locuitorii satului erau subordonaţi primăriei din Beregsău Mare. Pe lângă biserică şi şcoală, în sat s-au mai construit un magazin universal şi un cămin cultural. La o distanţă de trei kilometri de sat, între Săcălaz şi Beregsău, exista şi o haltă feroviară pentru „elisabetini“. Satul a dispărut pentru totdeauna în 1944.

L-am rugat pe Ghiţă Blejuşcă să ne fie ghid pentru a vedea dacă mai găsim vreo urmă din satul Emlek-Erz-

sebet. Ne-a avertizat din start că nu vom face nicio descoperire epocală. 

„În copilărie mergeam des pe câmpul unde era Emlek-Erzsebet. Atunci se mai puteau vedea urme mult mai vizibile, rămăşiţe din zidurile unor clădiri. Cei care treceau cu tractoarele mai scoteau la suprafaţă oseminte. Se vorbea pe atunci că aici a fost un sat, dar acum sunt terenuri agricole“, afirmă Ghiţă Blejuşcă.

În căutarea satului Emlek FOTO Ştefan Both

Urcăm în maşină, trecem de Săcălaz, iar la circa cinci kilometri, ieşim de pe şoseaua care duce spre Jimbolia şi graniţa cu Serbia. Mai străbatem câţiva kilometri pe drum de tractoare, apoi ne oprim. „Aici a fost Emlek. Nu mai e nimic. A rămas doar amintirea, care în limba maghiară se traduce «Emlek». Singurele lucruri care ne mai spun că aici a fost un sat sunt zonele unde eixstă nişte ridicături năpădite de vegetaţie şi buruieni. „Din informaţiile pe care le-am găsit în documente vechi, mijlocul satului era străbătut de un drum comunal ce lega Beregsău Mare de Sânmihaiu Român, iar un alt drum făcea legătura cu Săcălazul, prin cartierul ţiganilor. Era un drum lat de 15 metri. Satul avea şi un cimitir şi, aşa cum am spus, urme ale acestuia se mai găseau până la începutul anilor ’60. Ţăranii scoteau rămăşiţe de lemn putred când arau aceste pământuri“, a mai afirmat istoricul.

Grajd construit cu materialele de la biserică

Emlekul, cu cele 60 de case şi cu o forţă de muncă redusă, cu suprafeţe mici de pământ, nu s-a putut dezvolta economic, aşa cum au făcut satele din jur, Beregsău Mare şi Săcălaz. „O problemă a fost şi izolarea satului. Aşa se face că din ce în ce mai mulţi localnici au început să plece către alte sate. Mulţi săcălăzeni au cumpărat pământ şi locuri de casă la Emlek, dar apoi le-au vândut, înainte să înceapă construcţia. Şi cei care aveau case, după 15-20 de ani au început să le vândă, la fel şi cu pământurile“, a mai povestit Ghiţă Blejuşcă.

În căutarea satului Emlek FOTO Ştefan Both


 

În anul 1938 nu mai existau decât câţiva locuitori în acest sat. Ei au dăruit din biserica localităţii altarul, orga, steagurile şi cărţile bisericeşti unui sat de lângă Lugoj, iar în 1944 a fost demolată clădirea bisericii din Emlek-Erzsebet. Cu materialele rezultate s-a construit un grajd pentru tauri în Beregsău Mare.

„În septembrie 1944, pleacă din Emlek ultimul locuitor, Peter Schmitz, paznicul de câmp, care se stabileşte în Beregsău Mare. Cele mai multe familii care au părăsit satul s-au stabilit în Sânmihaiu German – în jur de 15 familii, altele la Iecea Mică, Chişoda sau Utvin. La Săcălaz s-au stabilit şase familii: Broder, Konig, Bittenbinder, Schaner, Schitz şi Truppai. Cea mai renumită personalitate a Emlekului a fost avocatul Reeb. Familiile acestor persoane au emigrat în Germania, nu mai găseşti pe nimeni pe la noi care să vorbească despre Emlek“, a mai spus Ghiţă Blejuşcă.

Nicio urmă din satul lui Sissi

Emlek-Erzsebet, numit astfel în Imperiul Austro-Ungar, sau Beregsău German, denumit după trecerea Banatului la Regatul României, a dispărut pentru totdeauna după doar 41 de ani de existenţă. Nu mai există pe acele locuri nimic care să „spună“ o cât de mică poveste despre existenţa acestui sat. „Multe dintre poveştile pe care vi le-am spus au fost scrise în Germania, de cei care au mai reuşit să discute cu locuitorii bătrâni ai satelor Beregsău Mare şi Săcălaz. Tocmai pentru a nu se pierde în negura vremilor ce vor urma“, a concluzionat Ghiţă Blejuşcă. 

Aeroportul utilitar „Cioca“ construit pe locul unui alt sat dispărut

Aeroportul Utilitar „Cioca“, al doilea aeroport al Timişoarei, un fel de „Băneasa“ pentru locuitorii capitalei Banatului, s-a construit pe locul unui vechi sat. Acesta a fost pentru o vreme principalul aeroport civil din Timişoara, construit în perioada interbelică, în 1936. În perioada războiului, între 1941 şi 1944, aeroportul „Cioca“ a fost utilizat de aviaţia germană Luftwafe, iar în timpul comunismului, de Aviasan. Aeroportul este acum proprietatea Consiliului Judeţean Timiş.

„Puţină lume ştie că pe locul aeroportului s-a aflat cândva un sat şi o pădure întinsă. De altfel, aerodromul este cunoscut cu numele «Cioca» după acea localitate, care în limba maghiară se numea «Csoka», ne-a povestit Ghiţă Blejuşcă. 

În căutarea satului Emlek FOTO Ştefan Both

Are însă o istorie mult mai veche decât cea a Emlekului. „Prima menţiune a satului apare în 1333-1335, cu ocazia colectării impozitelor datorate Sfântului Scaun de către parohia de acolo. În 1494 este menţionat un anume Ladislau Chocay, iar numele indică o legătură cu satul Csoka. În 1552, Csoka făcea parte din domeniul cetăţii Timişoarei. În registrele turceşti de încasare a birurilor se află toate localităţile Banatului, printre care şi Csoka. În 1554 este consemnat că erau 28 de familii plătitoare de biruri“, a mai povestit istoricul din Săcălaz. 

Despre locuitorii de la Cioca există informaţii şi la biserica romano-catolică, parohia Săcălaz. Din lucrarea lui Mathias Reitz, „Săcălazul“, apărută în 2006 în Germania, aflăm că localitatea a fost desfiinţată în perioada 1864-1865. Locuitorii s-au mutat cel mai probabil în Mehala (acum cartier al Timişoarei).

Sat înconjurat de pădure

Pădurea de la Cioca este cea care înconjura satul şi se întindea de la sud, până la monumentul de la intrarea în comuna Săcălaz, mai exact până la calea ferată.

„Locuitorii îşi cultivau pământul din jur şi creşteau animale. În perioada în care satul a început să se destrame, câţiva ţărani germani bogaţi din Săcălaz au cumpărat pământurile şi pădurile de la cei din Cioca. Au aparţinut de comuna Săcălaz până în 1940. Cu timpul pădurile au fost defrişate pentru a obţine pământ arabil“, a mai spus Ghiţă Blejuşcă. 

În căutarea satului Emlek FOTO Ştefan Both

Acum, Aeroportul „Cioca“ este utilizat de proprietarii de avioane mici şi mijlocii, de până la 5.700 de kilograme, pentru agrement, de companii de aero-taxi, cât şi de avioanele utilitare care se ocupă cu stropirea câmpurilor cu îngrăşăminte şi insecticide. Aici s-au desfăşurat şi numeroase mitinguri aviatice, între 2006 şi 2010. ;

Cartierul Elisabetin, în Timişoara

După moartea împărătesei Sissi, unul dintre cartierele istorice din Timişoara, situat în partea de centru-sud a oraşului, a fost botezat cartierul Elisabetin. Zona a luat fiinţă imediat după plecarea turcilor, între 1716 şi 1718, şi purta înainte numele de „Maierele Vechi“ (Mayerhof în germană). Cartierul a început să se dezvolte la sfârşitul epidemiei de ciumă din 1837, primind numele de „Maierele Germane“. Numele actual îl preia abia în 1898, în cinstea Împărătesei Elisabeta, asasinată în acel an. În perioada interbelică i se schimbă numele în „Principesa Elisabeta“ a României, însă rămâne în conştiinţa oamenilor sub denumirea de cartierul Elisabetin.

În căutarea satului Emlek FOTO Ştefan Both

Satele dispărute din Banat

În cadrul proiectului Hackathonul Datelor Deschise, organizat de către Coaliţia pentru Date Deschise împreună cu Guvernul României şi cu sprijinul Ambasadei Marii Britanii din Bucureşti, al Ambasadei Statelor Unite şi al Ambasadei Olandei, s-a descoperit că în România există 126 de localităţi fantomă. Acestea se află pe listele Autorităţii Electorale Permanente, însă nu au locuitori, conform Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din anul 2011. Trei localităţi fantomă se află în Timiş, care nu au niciun locuitor conform aceluiaşi recesământ. Unul dintre ele este Bunea Mică şi aparţine de oraşul Făget. Perimetrul vechii localităţi delimitează un teren viran, fără construcţii, pe care mai sunt vizibile contururile fostelor gospodării. De la începutul anilor '80, satul este complet depopulat. Checheş (comuna Secaş) a fost identificată pe Planurile Directoare de Tragere (1916-1959), dar pe ortofotoplanuri nu se mai observă nicio construcţie şi niciun drum de acces spre sat. Aceeaşi situaţie este şi în cazul satului Cireşu Mic (comuna Criciova).

În căutarea satului Emlek FOTO Ştefan Both

În Banat, în judeţul Caraş-Severin, se află şi Lindenfeld, localitate al  cărei ultim locuitor a murit în 2008. Lindenfeld mai are şi astăzi cod poştal, iar biserica romano-catolică a fost reabilitată de urmaşii locuitorilor din Germania.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite