Semnalul de alarmă al unui avocat specializat în dreptul familiei despre violenţa asupra copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avocatul Ovidiu Şerban susţine că statul trebuie să intervină urgent cu măsuri de protecţie a copiilor
Avocatul Ovidiu Şerban susţine că statul trebuie să intervină urgent cu măsuri de protecţie a copiilor

Un avocat specializat în dreptul familiei trage un semnal de alarmă cu privire la creşterea cazurilor de violenţă împotriva copiilor. Potrivit avocatului, statul român se dovedeşte incapabil să îşi protejeze copiii.

Cu o experienţă de peste 12 ani în dreptul familiei, avocatul Ovidiu Şerban susţine că statul român este incapabil să îşi protejeze copiii, iar acest lucru se întâmplă atât din cauza unor problemele de ordin legislativ, cât şi din cauza unor chestiuni de ordin executiv şi judecătoresc, de aplicare a legilor de cei învestiţi cu această obligaţie. „Statul se îngrijeşte în ultimii anii tot mai mult de protecţia drepturilor infractorilor, care, evident, nu trebuie ignorate. Însă drepturile copiilor sunt aproape uitate şi aduse în discuţie doar atunci când se poate specula un interes electoral sau material. Din acest motiv, fără o intervenţie urgentă şi semnificativă la toate nivelurile (legislativ, executiv şi judiciar) riscăm să avem, peste nu foarte mult timp, la nivel de masă, copii cu grave probleme emoţionale cărora le va fi foarte dificil să se integreze în societate”, avertizează avocatul Ovidiu Şerban.

Cifrele dezastrului

Potrivit avocatului Şerban, în România, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copiilor şi Adopţie (ANPDCA) a înregistrat o creştere a numărului de cazuri de violenţă împotriva copiilor, de la aproximativ 11.200 de cazuri în 2010, la peste 15.250 de cazuri in 2018. „La nivel global, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a estimat faptul că până la un miliard de minori cu vârste cuprinse între 2 şi 17 ani au fost victime ale violenţei, fie ea fizică, emoţională sau sexuală. Mai mult, abuzul sexual, conform estimărilor UNICEF, a afectat peste 120 de milioane de copii. Alarmant şi trist, în acelaşi timp, este faptul că majoritatea acestor violenţe sunt comise  de către părinţi, rude sau profesori, adică tocmai acele persoane apropiate care ar trebui să le ofere grijă, dragoste şi îndrumare”, avertizează specialistul în dreptul familiei.

Eşecul statului în protejarea copiilor

Ovidiu Şerban arată că, din punct de vedere formal, statul oferă diferite remedii legale pentru corectarea diferitelor forme de abuz asupra copiilor: incriminarea infracţiunilor (rele tratamente aplicate minorului, lovire şi alte vătămări, actul sexual cu un minor, violul etc.), dezvoltarea unui aparat de protecţie socială prezent în majoritatea localităţilor din ţară, adopţia, măsurile de executare silită în cazul persoanelor care nu respectă drepturile relative la minori. Toate aceste instrumente, subliniează avocatul, se dovedesc a fi insuficiente sau lipsite de finalitate.

„În cazul unui părinte care îşi abuzează propriul copil, soluţia legală este, în primul rând, aceea de încredinţare a minorului spre creştere şi educare celuilalt părinte. Însă, în situaţia în care părintele refuză şi minorul, manipulat de părinte, refuză la rândul său să meargă la celălalt părinte, legea prevede posibilitatea aplicării unei sancţiuni pentru părintele abuzator cuprinsă între 100 şi 1000 de lei pe zi, vreme de 90 de zile, precum şi posibilitatea unei consilieri psihologice a minorului. În toată această perioadă de aplicare a sancţiunilor pecuniare şi aconsilierii psihologice (ce se întinde pe minim trei-patru luni de zile), copilul va rămâne în continuare în grija părintelui alienator, fiind traumatizat în fiecare zi, deoarece pârghiile puse la dispoziţie de legiuitorul român nu oferă garanţia preluării efective a copilului din mediul viciat”, punctează Ovidiu Şerban, avocat în cadrul casei de avocatură Zamfirescu Racoţi & Partners.

„Sistemul de justiţie este depăşit şi neadaptat realităţii“

Avocatul mai avertizează că „sistemul de justiţie este depăşit şi neadaptat realităţii sociale din România, pe de-o parte prin procedurile lungi şi greoaie, iar pe de altă parte, prin stabilirea pentru judecător a unor bariere în aplicarea sancţiunilor care, pentru anumite persoane cu potenţă financiară, devin total ineficiente”. „Prin comparaţie, dacă legea română permite aplicarea unei amenzi între 100-1000 de lei pe zi, vreme de 90 de zile, în dreptul grec, părintelui care încalcă planul parental, spre exemplu, i se poate aplica o amendă de până la 100.000 Euro”, a mai Ovidiu Şerban.

O altă cauză pentru care avocatul Şerban consideră că statul eşuează în protejarea copiilor este aceea că procedurile de încuviinţare a adopţiilor sunt greoaie, birocratice şi îndepărtează oamenii de bună-credinţă care vor să adopte un copil. „Pentru a se realiza o adopţie, adoptatorii trebuie să treacă printr-o procedură extrem de birocratică şi greoaie, vreme de 3-4 ani, fiind posibil ca, la final, să nu atingă dezideratul aşteptat. Dacă ne gândim că minorul trăieşte în timpul acesta într-un mediu viciat (fiind de multe ori lipsit chiar de alimente şi un acoperiş deasupra capului), până când ajunge să fie adoptat, poate deja să ajungă victima unor traume care să îl facă greu adoptabil”, a mai arătat avocatul.

Victimele abuzurilor sexuale, lipsite de apărare şi blamate de comunitate

Specialistul mai trage un semnal de alarmă şi cu privire la faptul că în multe cazuri de abuzuri sexuale la care sunt supuşi minori, una dintre cele mai grave forme de abuz, cu consecinţe de ordin fizic dar, mai ales, psihologic dintre cele mai grave, nu de puţine ori este acuzată victima şi scuzat abuzatorul. „Practica ne-a arătat că organele penale tind a încadra faptele la infracţiunea de act sexual cu un minor (unde pedeapsa este mai redusă), iar nu la cea de viol, unde, chiar dacă pedeapsa e mai ridicată, probatoriul este ceva mai dificil de realizat. Când vorbim de un minor abuzat sexual de o persoană care are un ascendent asupra sa (un părinte sau o rudă apropiată, un profesor, antrenor etc.), lucrurile devin mai complicate. Sunt aproape inexistente cazurile în care copilul abuzat depune o plângere la poliţie. Intervine teama sau ruşinea, iar în lipsa unui sistem care să dea victimei încrederea necesară pentru a face acest pas, aceste cazuri rămân de cele mai multe ori nepedepsite”, a mai arătat avocatul Ovidiu Şerban, potrivit căruia statul trebuie să intervină cu modificări urgente, atât în domeniul legislativ, cât şi în domeniul judiciar.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite