Timişoara

articolul anterior articolul urmator

Studenta criminală de la Medicină, propusă pentru eliberare. Spune că realizează gravitatea faptei

13
20 Nov 2021 13:32:12
Autor: Daniel Dancea
Carmen Şatran a executat efectiv 4.422 de zile şi a câştigat 588 prin recursul compensatoriu şi prin muncă FOTO Arhivă
Carmen Şatran a executat efectiv 4.422 de zile şi a câştigat 588 prin recursul compensatoriu şi prin muncă FOTO Arhivă

Carmen Şatran (fostă Bejan), tânăra condamnată la 19 ani şi opt luni de închisoare pentru crima din căminul Universităţii de Medicină din Timişoara, comisă în august 2009, a fost propusă pentru eliberarea condiţionată.

Arestată în august 2009 pentru crima comisă în căminul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara şi condamnată în 2014 la 19 ani şi opt luni de închisoare, Carmen Şatran (fostă Bejan) a executat trei pătrimi din pedeapsă, ceea ce îi permite să fie propusă pentru eliberarea condiţionată.

Comisia pentru eliberări condiţionate de la Penitenciarul Gherla, acolo unde este încarcerată Carmen Şatran, a propus eliberarea condiţionată, iar conducerea penitenciarului a transmis cererea Judecătoriei Gherla. La şedinţa de judecată în care s-a pus în discuţie eliberarea sa condiţionată, Carmen Şatran, care execută în momentul de faţă pedeapsa în regim deschis, a cerut să fie eliberată condiţionat spunând că „a participat la cursuri şi şi-a dat seama de gravitatea faptei”.

Câte zile a muncit Carmen Şatran în închisoare

Potrivit documentelor depuse la dosar de Penitenciarul Gherla, tânăra condamnată pentru uciderea şi tranşarea lui Trifu Schrott, trebuia să execute 5.387 de zile de închisoare pentru a putea fi pusă în discuţie eliberarea sa condiţionată.

Până în 9 septembrie 2021, când cazul său a fost analizat de comisia de eliberări condiţionate din penitenciar, Carmen Şatran a executat efectiv 4.422 de zile. Condamnata a câştigat alte 540 de zile pe baza legii recursului compensatoriu, care le oferă zile de libertate deţinuţilor cazaţi în condiţii improprii. De asemenea, fosta studentă de la Medicină a mai câştigat 428 de zile prin muncă.

„Deţinuta nu a fost sancţionată disciplinar şi a înregistrat mai multe recompense. A muncit în timpul detenţiei (428 zile). A fost receptivă la unele activităţi cultural-educative. Persoana privată de libertate nu are antecedente penale şi este la prima analiză”, se arată în raportul comisiei de eliberări condiţionate din Penitenciarul Gherla.

Soarta condamnatei, în mâna judecătorilor de la Tribunalul Cluj

Judecătoria Gherla a respins cererea de eliberare condiţionată a condamnatei pentru omor. Judecătorul a considerat că, deşi Carmen Şatran a executat numărul de zile care i-ar permite eliberarea, acest lucru nu este suficient pentru ca judecătorul să fie convins că măsura eliberării este necesară.

Judecătorul a arătat în sentinţa de respingere a cererii de eliberare condiţionată că, potrivit legii, condamnatul care îndeplineşte condiţiile „poate fi liberat condiţionat”, ceea ce înseamnă că „instanţa nu este obligată să dispună liberarea condiţionată, putând aprecia de la caz la caz dacă această măsură este benefică condamnatei şi societăţii”.

„Liberarea condiţionată nu este un drept al condamnatului, ci o facultate, o vocaţie, o posibilitate a instanţei de executare ce trebuie să ia în considerare toţi factorii ce ţin de persoana condamnatului şi comportamentul acestuia, simpla executare a fracţiei obligatorii de pedeapsă neputând atrage în mod automat acordarea beneficiului în discuţie”, se mai arată în sentinţa Judecătoriei Gherla.

Hotărârea nu este definitivă, fiind deja contestată. Decizia finală o va pronunţa Tribunalul Cluj, unde cazul este programat să fie discutat în 2 decembrie 2021.

Crima care a îngrozit o ţară întreagă 

Înainte de crima din camera 50 a căminului de la Medicină, a fost povestea de dragoste dintre Carmen Bejan şi Raul Florea. Vacanţa de vară din 2009 i-a găsit pe Sergiu Florea (originar din judeţul Hunedoara) şi pe Carmen Bejan (din Ineu, judeţul Arad), în Timişoara pentru sesiunea de restanţe. Iubiţi la vremea respectivă, Sergiu Florea şi Carmen Bejan, ambii în anul întâi, au închiriat o cameră de cămin pentru a locui pe perioada restanţelor. Pentru a face rost de bani să îşi plătească examenele, cei doi au hotărât ca fata să „se vândă” unui bărbat bogat din Timişoara, cunoscut pentru pasiunea sa pentru femei. Astfel, Trifu Schroth a fost ademenit în camera de cămin, unde urma să întreţină relaţii sexuale contracost cu Carmen Bejan.

Cel mai probabil, din cauza unor neînţelegeri privind banii, între Carmen Bejan şi Trifu Schroth, aflaţi singuri în camera de cămin, au intervenit neînţelegeri. În altercaţie a intervenit şi Sergiu Florea, iar cei doi l-au bătut şi l-au înjunghiat pe bărbat. Tinerii au luat cadavrul, l-au pus într-un dulap şi au plecat la un supermarket de la marginea oraşului să cumpere saci din plastic şi un geamantan în care să pună cadavrul pe care l-au tranşat. Toată grozăvia s-a petrecut în camera de cămin. Planul tinerilor a fost să pună cadavrul victimei în propria maşină şi să o incendieze.

În jurul orei 4.00, au ieşit din camera de cămin cu geamantanul în care se afla cadavrul tranşat al victimei. Urmele de sânge lăsate pe hol i-au trezit suspiciuni portarului de la cămin, care a anunţat Poliţia şi a fost descoperită crima. Cu Poliţia pe urme, Carmen Bejan a rătăcit prin parcuri, iar a doua zi s-a predat. Sergiu Florea s-a refugiat într-un apartament din Calea Şagului. Când poliţiştii au intrat în locuinţă, tânărul s-a refugiat în baie, unde a încercat să se sinucidă, tăindu-şi venele. Medicii de pe ambulanţa sosită la faţa locului i-au salvat, însă, viaţa tânărului.

La proces, tinerii au încercat să dea vina unul pe altul. În cartea „Cărare spre abis”, publicată din închisoare, Sergiu Florea a povestit cum „Karla” a înjunghiat victima: „Mă întinsesem, gândindu-mă la potenţialele decizii pe care le puteam lua. Apoi se auziseră sunete ciudate, drept urmare îmi deschisesem ochii. Imaginea îmi captase cu siguranţă întreaga atenţie, căci acum persoana ţintuită la podea în urma loviturilor încasate era mult diferită faţă de cum o lăsasem eu. Se pare că fata «inocentă», Karla, avusese un moment de cădere psihică şi înjunghiase bărbatul de mai multe ori”. Sentinţa finală din acest dosar a fost pronunţată de Curtea Supremă în 8 iunie 2011. Ulterior, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal, pedeapsa studenţilor a fost redusă cu patru luni, rezultând o pedeapsă finală de 19 ani şi opt luni de închisoare.
 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Studenta criminală a născut o fetiţă cu malformaţii. Copilul a murit la scurt timp după naştere 

Studenta criminală visează să se mărite cu traficantul în libertate

Traficantul de droguri ce a lăsat-o gravidă pe criminală, un cunoscut scandalagiu

Tatăl copilului criminalei de la Medicină este un infractor închis pentru trafic de droguri

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

13 Comentarii

Marian Petrescu
20.11.2021, 14:14:54

Cand ii dai 19 ani las-o sa stea 19 ani..ii dai cu eliberare conditionata la inchisoare pe viata ca altfel iese dupa 10 ani..a omorat un om nu o gaina.

+21 (25 voturi)
Closer to truth
20.11.2021, 15:07:40

Rittenhouse criminalul de 17 ani a fost eliberat fara sa faca o zi de puscarie si a omorat doi oameni...

+9 (29 voturi)
OmTacut2 มวยโบราณ
20.11.2021, 14:39:08

Pacat ca este eliberata, indivizi ca aceasta criminala vor fi in permanenta un pericol pentru societate.

+17 (25 voturi)
OmTacut2 มวยโบราณ
20.11.2021, 14:52:54

Completez comentariul meu anterior. Este păcat ca pedeapsa cu moartea nu se mai aplica, locul acestei criminale si a complicelui ei era de fapt in fata plutonului de execuție.

+14 (26 voturi)
Mcm Mcm
20.11.2021, 15:09:37

Se poate și mai rău, primești 5 ani și stai 3 luni, sau primești 8 și nu stai de loc , cum se zice, orice asemănare cu cazurile dl Niculae sau Piedone e absolut întâmplătoare

+25 (25 voturi)

Vezi toate comentariile (13)

Modifică Setările