Tâlhar de meserie prins şi arestat de poliţişti, după ce şi-a bătut victimele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tâlharul riscă 20 de ani de închisoare
Tâlharul riscă 20 de ani de închisoare

Eliberat din puşcărie după o serie de furturi, tânărul s-a reîntors la vechile obiceiuri. Infractorul îşi bătea victimele, pentru a se asigura că nu îl vor urmări, după care le fura portofelele, bijuteriile şi telefoanele

În vârstă de 28 de ani, Adrian Gabriel Andrei Sulici, un tânăr din Timişoara şi-a petrecut ultimii şapte ani în spatele gratiilor Penitenciarului Timişoara pentru că a tâlhărit mai multe persoane, pe care le-a deposedat de bunuri. Seria de furtişaguri nu a ţinut mult, pentru că poliţiştii l-au prins, l-au arestat, iar tâlharul a ajuns în puşcărie. Pentru că a urmat o serie de cursuri de recuperare şi a avut bună purtare în detenţie, Adrian Sulici a fost eliberat mai rapid din închisoare. De pe 8 septembrie şi până ieri, timişoreanul s-a reintors la vechile obiceiuri.

În libertate, prima victimă a infractorului a fost o tânără de 16 ani care se plimba liniştită în centrul Timişoarei. Tâlharul a intrat în vorbă cu fata, după care a lovit-o în cap şi i-a aplicat mai multe palme. Pe urmă, Adrian Sulici i-a luat telefoanele şi portofelul fetei, după care vândut mobilele pe piaţa neagră.
Câteva zile mai târziu, tâlharul a intrat în vorbă cu doi italieni. Într-un moment de neatenţie, Sulici le-a luat italienilor portofelele de pe masă, după care a luat-o la fugă. Italienii au încercat să îl prindă pe hoţ, însă au fost bătuţi de hoţ.

Tâlharul riscă 20 de ani de închisoare

Poliţiştii l-au prins pe timişorean şi l-au prezentat în această dimineaţă cu propunerea de arestare preventivă. "Pentru că este recidivist, infractorul riscă să îşi petreacă următorii 20 de ani după gratii pentru infracţiunea de tâlhărie şi vătămare corporală", a spus Emil Andrei, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Timiş.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite