Thomas de Pourquery & Supersonic, în premieră în România, pe scena JazzTM 2017 VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

JazzTM 2017 aduce încă o premieră pentru România: Thomas de Pourquery. Aflat în turneul de promovare al albumului “Sons of Love”, multiinstrumentalistul va aduce în faţa publicului improvizaţii fascinante şi captivante şi solo-uri de saxofon unice.

Organizatorii festivalului JazzTM au anunţat un nou nume pentru ediţie din acest an. Este vorba de francezul Thomas de Pourquery, care va veni la Timişoara cu trupa Supersonic.
 

Thomas de Pourquery a învăţat singur să cânte la saxofon alto şi tenor la vârsta de 14 ani. Un punct de cotitură în cariera sa a fost întâlnirea sa marcantă cu Stefano di Battista, care l-a convins să aleagă muzica în detrimentul unei cariere sportive. În anul 1998, s-a înscris la Conservatorul din Paris. 

În această perioadă, colectivul a susţinut numeroase jam session-uri cu monştri sacri ai genului, precum George Brown, Sunny Murray, Rasul Siddik, Jim Black şi Marc Ducret. Aceste ilustre colaborări muzicale au dus la naşterea legendarei case de discuri Chief Inspector. 


 

De asemenea, Thomas de Pourquery a fost liderul şi solistul formaţiei Rigolus Rock Band, alături de care a concertat în toată Europa, în perioada 2005 – 2011. 

„Deşi visez rar despre muzică, într-o noapte am visat despre acest album. [...] Zburam alături de muzicienii care cântau. Puteam atinge saxofonul, sta pe un cinel, sări pe clapele pianului sau pe coardele bass-ului. Ceea ce era însă cel mai frumos, energia sunetului pe care l-am auzit. Şi m-am întrebat cine pot fi acei oameni...Trupa mea, Supersonic. 

[...] Fiecare compozitor are provocarea supremă de a scrie o capodoperă, dar când m-am trezit am avut acel moment de „Evrika” şi mi-am dat seama că trebuie doar să scriu pretexte care să ghideze compoziţia.” - spune Thomas de Pourquery despre cel mai recent album, creat împreună cu Supersonic.

Liderul poliinstrumentist şi-a alcătuit formaţia în 2012, cu scopul de a revizita muzica legendarului jazzman Sun Ra. 

Până acum, pe lângă concertul Thomas de Pourquery &Supersonic, JazzTM 2017(30 iunie-2 iulie) are următoarele concerte anunţate:  Monty Alexander Harlem Kingston Express, The Chick Corea Elektric Band, Miles Mosley feat. The West Coast Get Down, Bill Laurance, China Moses, SUBJazz, Alex Calancea Band, Paolo Profeti European Collective, The Egocentrics, The Best Bad Trip, Armies Live, BAB, Paperjam, Toth Bagi Csaba, Balkan Union, Ana Dubyk Quartet, A-C Leonte Reveries şi Teo Milea. 

 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite