Timişoara

articolul anterior articolul urmator

Timiş: Impact între o maşină şi un tractor condus de un băiat de 16 ani. Un tânăr a murit decapitat, iar fratele lui geamăn a fost rănit grav

1
5 Jul 2022 07:32:07
Autor: News.ro
FOTO Opinia Timişoarei
FOTO Opinia Timişoarei

Un autoturism şi un tractor s-au ciocnit frontal, luni seară, în judeţul Timiş, între localităţile Bethausen şi Cladova. Evenimentul s-a soldat cu decesul unui tânăr şi rănirea altor două persoane.

Potrivit salvatorilor, şoferul maşinii, un tânăr de 25 de ani, a decedat după ce a fost decapitat în urma impactului dintre autoturism şi tractor. Pasagerul, fratele geamăn al şoferului, a rămas încarcerat, fiind scos dintre fiare de pompierii care au intervenit. Şi şoferul tractorului, un tânăr de 16 ani, a fost rănit.

"La faţa locului s-au deplasat de urgenţă pompierii din cadrul Detaşamentului Lugoj, cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD”, transmite ISU Timiş.

Tractorul era condus de un adolescent de 16 ani care a pătruns pe contrasens.

"Un tânăr în vârstă de 16 ani a condus un tractor pe DJ 609, dinspre localitatea Bethausen înspre localitatea Cladova, iar la un moment dat a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 25 de ani, care circula regulamentar.  În urma impactului a rezultat, din nefericire, decesul conducătorul auto, rănirea tânărului de 16 ani şi a unui bărbat de 25 de ani, pasager în autoturismul care circula regulamentar”, transmite IPJ Timiş.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul fără a deţine permis de conducere şi continuă cercetările în acest caz.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

mircea miricioiu
5.07.2022, 12:07:02

ministerul de interne, care are o preocupare, de exemplu, spre administrarea arhivelor nationale, mai mult decat nefiresc, nu incearca macar sa aduca problemele din traficul rutier la punctul de interes fata de securitatea si siguranta participantilor, pornind de la o premisa simpla dar dovedita cu prisosinta de miile de morti de pe sosele, si anume, ca masina autovehiculul in general, este o arma. iar o regula spune ca atunci cand ai de-a face cu o arma, actionezi pornind de la ideea ca este incarcata. iar numarul imens de victime din Romania ar trebui sa il oblige ( pe ministru ) sa ia cele mai categorice masuri de adaptare, modificare, completare a legislatiei, in primul rand prin sanctiuni dintre cele mei severe. este in interesul vietii si sanatatii tuturor cetatenilor Romaniei care ii voteaza. dar dezinteresul este total, demagogia, impostura, oportunismul lor, al politicienilor, este incomensurabil si greu de invins. la mai mare, m.a.i.........

+1 (1 vot)
Modifică Setările