Timişoara, important centru pentru refugiaţi: „Cu aspectul meu ponosit, cu pantalonii uzaţi şi jerpeliţi, mă simţeam ca un străin detestat într-un sanctuar”
0Refugiaţii evrei aveau la dispoziţie săli mari de conferinţe, sala de gimnastică a Liceului evreiesc şi sectoare nefolosite sau avariate ale unor vechi cazărmi militare.
Timişoara şi-a deschis uşile pentru evrei după august 1944. Fiind un oraş cu un importantă şi bogată comunitate evreiască, capitala Banatului i-a primit cu braţele deschise pe refugiaţi. „În ciuda pierderilor materiale, cauzate de jaful fascist, mulţi dintre evreii cei mai prosperi din oraş au izbutit să-şi salveze o parte a averii, care a fost folosită apoi cu generozitate pentru ajutorarea refugiaţilor”, scrie Tiberiu Schatteles, în volumul „Evreii din Timişoara – în perspectivă istorică”.
Primul grup de refugiaţi, nu prea numeros, a fost alcătuit de evreii unguri din ţara vecină, iar al doilea val, care a ajuns în oraş după august 1944, a fost alcătuit tot din evrei veniţi din Ungaria, care au sosit prin Iugoslavia. Asta pentru că 6.000 de evrei au fost folosiţi, de la începutul anului 1943, la munca forţată în minele de cupru din Bor şi din împrejurimi, controlate de nazişti.
În toamna lui 1944, aproprierea trupelor sovietice a provocat evacuarea evreilor din lagărele de la Bor. Au existat şi grupuri care au fost eliberate de partizanii iugoslavi sau pur şi simplu abandonate de paznicii unguri, care au dezertat şi au fugit. Evreii au pornit spre est, spre Timişoara, auzind că în oraş există o comunitate evreiască încă vie, gata să-i primească şi să-i ajute. Şi aşa a fost.
„Totul a început în ziua de Simhat Tora, în toamna lui 1944, puţin după retragerea, de la perfireriile oraşului, a armatei naziste înfrânte, când nouă tineri, flămânzi şi îmbrăcaţi în haine jerpelite, au apărut în curtea sinagogii din cartierul Fabric. Curând după asta, au apărut mult mai mulţi, în grupuri mici sau în valuri mari, ajungând în oraşul în care au fost bine primiţi de comunitatea evreiască”, mai scrie Tiberiu Schatteles.
Ajutorul a fost asigurat în primul rând de oficialii comunităţii evreieşti din Timişoara şi de unele organizaţii sioniste, iar un număr considerabil de refugiaţi au fost plasaţi în familiile care aveau mijloacele materiale şi spaţiile necesare ca să-i primească.
Sinagoga din zona Fabric
"Pe trotuare, discutând, circulau femei îmbrăcate în haine de blană, cu pantofi eleganţi"
Unul dintre refugiaţii de Bor este amintit de Tiberiu Schatteles în volumul său. Acesta spunea: „Am sosit la staţia de cale ferată Iosefin din Timişoara după-amiază, târziu. Se afla acolo un comitet permanent pentru refugiaţi. Ei ne-au dat o hartă a oraşului şi adresa biroului pentru refugiaţi. Ne-au spus că biroul e deschis zilnic până la ora 22.00. Cu aspectul meu ponosit, cu pantalonii uzaţi şi jerpeliţi, cu raniţa care se redusese la dimensiunile unui sac de mână, dup ce fusese sterilizată la Zrenjanin, umblând pe strada principală a oraşului, strada Lloyd, cu vitrinele sale luminate şi pline de mărfuri, mă simţeam ca un străin detestat într-un sanctuar, care s-ar fi putut striga: <Ce ruşine! Ce cauţi tu aici?”. Pe trotuare, discutând, circulau femei îmbrăcate în haine de blană, cu pantofi eleganţi, şi domni salutând, scoţându-şi pălăriile. În faţa Operei, ofiţerii ruşi eleganţi flirtau în franceză cu domnişoare blonde. În ferestrele cafenelei Bulevard, cunoscută şi drept cafeneau Boncescu, era o orgie de prăjituri. Stăteam încremenit în faţa acestei imagini minunate”.
Prezenţa celor din Bor, în special a celor care au venit pentru o perioadă mai lungă, a avut un efect stimulator asupra renaşterii culturale a comunităţii, dat fiind că mai mulţi dintre aceşti refugiaţi erau persoane foarte culte, participând cu bucurie la revitalizarea culturală a comunităţii evreieşti.
Valul de refugiaţi de la Cernăuţ
Al doilea val de refugiaţi erau cei proveniţi din teritoriile cedate Uniunii Sovietice. Mulţi dintre ei, supravieţuitori ai lagărelor şi ghetourilor instituite de fasciştii români şi naziştii germani, proveneau din Bucovina şi, mai ales, din principalul ei oraş, Cernăuţi, cândva un avanpost estic al Imperiului Habsburgic, acum încorporat în Ucraina, oraş care avea o importantă populaţie evreiască.
„Circa 2.000 de bucovineni au izbutit să fie repatriaţi la Timişoara, probabil cel mai mare număr de <Bukoviner> care a ajuns într-un oraş din România, exceptând Bucureştiul. Printre raţiunile pentru care au ales Timişoara a fost şi uşurinţa comunicării lingvistice, mulţi evrei locali, deşi de limbă maternă maghiară, vorbeau fluent şi germana, cea pe care o foloseau şi <Bukovinerii>”, mai scrie Schatteles.
Sinagoga din cartierul Cetate
Aşadar, Timişoara a devenit un oraş de adunare pentru evreii supravieţuitori, mulţi dintre ei provenind din zone care făcuseră parte din Imperiul Habsburgic. Oraşul a devenit, pentru scurt timp, un centru de reabilitare culturală.
„Timişoara nu părea să fie un loc unde să rămâi şi mulţi dintre refugiaţii sosiţi din toate părţile căutau o cale de a pleca. În special cei care trăiseră sub ocupaţia comunistă în Bucovina. Evreii sosiţi cu primul val de emigranţi nu au stat mult după capitularea Germaniei, cei mai mulţi trecând frontiera în Ungaria, ilegal, şi de acolo continuându-şi drumul spre vest, în timp ce largi grupuri de evrei se aflau încă în faza recuperării fizice”, a mai povestit Tiberiu Schatteles.
Spaţii de cazare pentru refugiaţi
Mijloacele financiare ale comunităţii nu ar fi fost suficiente pentru a acoperi toate costurile găzduirii unui număr atât de mare de refugiaţi. Dar era şi ajutorul internaţional, care avea să sosească de la organizaţiile evreieşti. Începând cu 1945, American Jewish Distribution Committee, cunoscut pe scurt Joint, a adus o considerabilă contribuţie financiară pentru adaptarea refugiaţilor care nu erau doar în tranzit.
S-au creat spaţii de cazare, iar pentru a oferi facilităţi temporare de adăpost, săli mari de conferinţe din clădirile aparţinând comunităţii evreieşti, sala de gimnastică a Liceului evreiesc, ca şi sectoare nefolosite sau avariate ale unor vechi cazărmi militare, oferite în acest scop de autorităţi, au fost transformate în adăposturi temporare. Aceste cazărmi, care au fost împărţite în spaţii de locuit individuale, pentru familii, au fost utilizate timp de trei ani.
Sala de sport a fostului Liceu Israelit a fost oferită pentru refugiaţi
Mai aflăm din „Evreii din Timişoara –în perspectivă istorică” că şi atunci existau traficanţi care profitau de pe urma refugiaţilor. „Majoritatea trecerilor frontierei dintre Ungaria şi Iugoslavia erau facilitate de contrabandişti cu experienţă, care, pentru o taxă, îl ajutau pe doritor să treacă una dintre graniţe. Dar erau unii care îi înşelau pe refugiaţi, îi jefuiau şi chiar îi omorau”.
Citiţi şi:
Micuţa comunitate evreiască din Timişoara a întâmpinat Noul An: „Shana Tova” pentru anul 5774
Evreii din Timişoara, o comunitate cu trecut prestigios
Cea mai veche piatră funerară din Timişoara aparţine unui evreu care a trăit în Banatul Otoman FOTO
Se încarcă comentariile...
