Timişul era componentă de bază în Grânarul Europei înainte de 1989

România, Grânarul Europei? Cei care lucrau în anii de înainte de 1989 spun că afirmaţia nu este neadevărată. Terenul era lucrat „pe bune”, dar într-adevăr se şi raportau producţii mamut, doar pe hârtie ca „reclamă” în întrecerea socialistă.

„Este adevărată afirmaţia, atunci la nivel naţional se lucrau 14 milioane de hectare din 14. Acum suntem la 10 milioane şi e bine faţă de alţi ani. În Timiş situaţia e foarte bună. Sunt aceleaşi 535.000 de hectare care se lucrează”, ne-a declarat Nicolae Oprea, secretarul Camerei Agricole Timiş, fost director ani buni al Direcţiei Agricole Timiş şi om cu o vastă experienţă în domeniul agricol, inclusiv înainte de 1989.

„Erau două structuri agricole care lucrau pământurile Erau CAP-urile (n.r. Cooperativa Agricolă de Producţie) şi IAS-urile (n. r. Întreprinderea Agricolă de Stat), inclusiv terenurile nelucrate din intravilan erau folosite la producţie. Oamenii lucrau tot terenul de lângă casă, nu era nici un metru nefolosit. Eram numiţi grânarul Europei pentru că şi suprafaţa cultivată cu grâu era mare. Erau şi producţii chiar bune. Fără tehnicile de azi şi cu soiuri româneşti făceam 4000 – 6000 de kilograme la hectar, producţie foarte bună. Dar, aveam la dispoziţie tot ce ne era necesar, îngrăşăminte la discreţie, complexe la discreţie, nu erau probleme cu mecanizarea că erau toate făcute în România. Erau 11 combinate chimice care lucrau numai pentru intern. Îngrăşăminte, ierbicide, tot ce era nevoie”, mai spune Oprea.

„Marketing” comunist în întrecerea socialistă pe ramură

Producţiile erau foarte bune în Timiş, e drept şi terenurile agricole sunt de calitate. Despre umflarea producţiei se discuta doar la nivel declarativ, în scop propagandistic. În catastifele CAP-urilor nu se scria decât producţia reală, controlul era foarte strict mai spune Nicolae Oprea.

„Bun, acum se mai declara şi mai mult decât se producea, dar numai la partid, ştiţi, aşa în întrecerea socialistă. Noi aveam oricum producţii foarte bune. La Topolovăţul Mare, la Peciu, la Diniaş, la Sânmartinul Sârbesc, Variaş, erau unităţi mari, cu producţii pe măsură, se realizat lejer producţiile de 4000 – 6000 de kilograme la hectar. Umflarea producţiei era doar la nivel de propagandă, pentru partid, dar în contabilitate nu se înregistrau decât datele reale, producţiile realizate pe bune. Nu puteai să faci nimic, te controla Banca Agricolă la sânge, erau mai răi ca cei de la Curtea de Conturi acum. Nu primeai nici un fel de bani pentru producţie fără a garanta şi dovedi cu acte. Se verifica producţia în teren, nu se putea altcumva. Aceste date nu se falsificau, în acte numai date reale erau. La întrecerea socialistă acolo se mai dădeau date de genul 6000, 7000, 8000 de kilograme la hectar”, a încheiat Nicolae Oprea.