Trei tineri răniţi şi un BMW făcut praf după o cursă de maşini organizată în centrul Timişoarei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grav accident rutier, soldat cu patru răniţi, dintre care trei grav, a avut loc noaptea trecută la Timişoara. Din primele cercetări ale Poliţiei reiese că accidentul a avut loc pe fondul unei întreceri dintre un BMW şi un Audi.

Primele date ale anchetei declanşate în cazul accidentului petrecut noaptea trecută la Timişoara arată că impactul s-a produs în zona podului Michelangelo. Cei doi şoferi, din Audi şi BMW se îndreptau de pe strada Ripensia spre centru şi s-au luat la întrecere. Imediat după intersecţia de la pasajul Michelangelo şoferul BMW-ului a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un stâlp aflat pe un un scuar din apropiere. Impactul a fost atât de puternic încât BMW-ul s-a dezintegrat.

Şoferul BMW-ului a scăpat cu răni uşoare, dar cei trei pasageri au ajuns la spital cu răni grave. Potrivit tion.ro, cel mai grav este pasagerul din dreapta, care prezenta pierderi de memorie, cel mai probabil în urma loviturii de la cap.

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul. Dacă în urma investigaţiilor se va stabili că şoferul a participat la o cursă ilegală se vor extinde cercetările şi cu privire la comiterea acestei fapte. În urma accidentului conducătorul auto a fost rănit uşor şi trei pasageri au fost răniţi grav”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Timiş. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite