Ultimatum. Peste o lună încep să curgă amenzile pentru cei care nu-şi salubrizează şi îngrădesc terenurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ultimatumul Poliţiei Locale Timişoara are o lună
Ultimatumul Poliţiei Locale Timişoara are o lună

De la 1 septembrie vor fi luate măsuri drastice împotriva proprietarilor care nu-şi salubrizează şi împrejmuiesc terenurile.

Proprietarii de terenuri neîngradite şi nesalubrizate mai au la dispoziţie o lună pentru a face curăţenie şi să îşi monteze garduri. Cei care nu vor face acest lucru, de la 1 septembrie vor primii amenzi între 1.500-2.500. 

Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Protecţia Mediului efectuează zilnic verificări pe această linie, numai în primele şase luni ale acestui an fiind identificate un număr de 190 astfel de terenuri, cu 83 mai multe decât în anul precedent. 

„Poliţia Locală face apel la deţinătorii de terenuri să le îngrijească şi să le împrejmuiască în perioada imediat următoare, deoarece de la 1 septembrie 2014 vor fi verificate toate terenurile aflate în această situaţie, iar în cazurile în care se constată că nu au fost igienizate se vor lua măsuri de sancţionare conform legislaţiei în vigoare. Deşi procedura de identificare a proprietarilor necesită un timp mai îndelungat deoarece aceste demersuri presupun inclusiv verificarea la Cartea Funciară şi la Direcţia Fiscală, după finalizarea procedurilor proprietarii care nu au întreţinut terenurile vor fi sancţionaţi cu amendă şi somaţi să îşi îngrădească terenurile”, a explicat Dana Galbenu, de la Poliţia Locală Timişoara. 

Verificări vin şi ca urmare a sesizărilor de la cetăţeni cu privire la formarea de rampe clandestine de deşeuri care pe timp de primăvară – vară se transformă în surse de poluare. De asemenea,  pe aceste terenuri se dezvoltă cu repeziciune culturile de ambrozie care reprezintă un factor alergen.
 

Persoanele care cunosc astfel de locaţii pot apela la Dispeceratul Poliţiei Locale Timisoara.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite