Un vameş găsit cu o avere nejustificată de peste 60.000 de euro este tot mai aproape de confiscarea averii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un proces care se judecă de mai mulţi ani după un raport al Agenţiei Naţionale de Integritate care l-a găsit pe un vameş din Timiş cu o avere nejustificată este aproape de finalizare. La ultima sentinţă emisă în acest dosar, ANI a obţinut câştig de cauză.

Un vameş de la Moraviţa, judecat şi în dosarul de corupţi din vămi, a fost găsit în 201, de Agenţia Naţională de Integritate, cu avere o nejustificată de peste 60.000 de euro. În urma raportului întocmit de ANI a fost sesizată Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, care a stabilit că raportul ANI nu este corect, vameşul obţinând averea licit.

Ordonanţa Comisiei de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a fost contestată la aceeaşi instanţă, iar magistraţii au dat dreptate Agenţiei Naţionale de Integritate, anulând ordonanţa care stabileşte că vameşul a obţinut averea în mod licit. Sentinţa a fost atacată cu recurs la Curtea Supremă, unde dosarul se află pe rol. Dacă magistraţii Înaltei Curţi menţin sentinţa Curţii de Apel, averea nejustificată a vameşului poate fi contestată. Există, însă, şi posibilitatea ca sentinţa să fie modificată, iar raportul ANI să fie anulat. O altă variantă este ca sentinţa să fie casată şi dosarul trimis spre rejudecare. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite