Timişoara

articolul anterior articolul urmator

Unde poate duce graba de a urca în avion: „Hai afară şi desfă-mi cătuşele, să ne batem şi să ne răzbunăm!“

8
15 Feb 2019 04:09:54
Autor: Daniel Dancea

O discuţie dintre un pasager şi angajata unei companii aeriene, pe tema dimensiunii bagajului, poate degenera foarte uşor. O demonstrează cazul unui român plecat la muncă în Spania, care a ajuns să fie încătuşat după ce s-a enervat că durează prea mult îmbarcarea.

Magistraţii Judecătoriei Timişoara au confirmat, recent, un acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între un tânăr acuzat de ultraj şi procurori. Dosarul penal în care tânărul a fost cercetat pentru ultraj a fost deschis în octombrie 2016. Românul, care lucrează în Spania, s-a prezentat la Aeroportul din Timişoara împreună cu prietena sa şi cu copilul lor de patru ani pentru a zbura de la Timişoara la Barcelona.

Bărbatul aştepta la rând pentru formalităţile de îmbarcare, iar în faţa sa se mai aflau trei persoane. Una dintre aceste persoane a întâmpinat anumite probleme cu o angajată a companiei aeriene, întrucât avea bagajul de mână supradimensionat. Pentru că nu putea înainta, tânărul a devenit irascibil şi a intrat într-o discuţie aprinsă cu reprezentanta companiei. Discuţia a degenerat, iar angajata companiei aeriene i-a chemat pe poliţiştii de frontieră.

Pentru că a început să aibă un comportament agresiv, poliţiştii de frontieră au încercat să îl imobilizeze pe tânăr. Acesta s-a smucit, spărgând un geam, iar în final, poliţiştii l-au încătuşat. Cu mâinile în cătuşe, tânărul s-a ridicat de pe scaun şi l-a prins pe un poliţist de frontieră, cu ambele mâini, de guler. Colegii poliţistului au intervenit şi cu o altă pereche de cătuşe, l-au legat pe bărbat de scaun. „F…-ţi gâtu' mă-tii de smardoi! Eşti şmecher? Hai afară şi desfă-mi cătuşele să ne batem şi să ne răzbunăm! Eu o să ies de aici, dar ne vedem în oraş!”, au fost cuvintele pe care I le-a adresat scandalagiul poliţistului de frontieră.

Pentru faptele sale, tânărul s-a ales cu dosar penal pentru ultraj. Pus sub acuzare, bărbatul a recunoscut tot şi a încheiat cu procurorul un acord de recunoaştere a vinovăţiei, arătând că „regretă fapta comisă, cele întâmplate datorându-se stării de nervozitate în care s-a aflat în acel moment”. Pentru fapta sa, bărbatul a primit opt luni de închisoare cu suspendare şi obligaţia de a presta 60 de zile de muncă în folosul comunităţii.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

8 Comentarii

Dream Pervertor
15.02.2019, 08:27:22

...in caruta nu i s-ar fi intamplat asa ceva!

+5 (5 voturi)
Puscas Marin
15.02.2019, 12:24:08

Oltenii si avionul!!!

kitty kat
15.02.2019, 09:45:30

Si cati d-åstia mai sunt prin avioane! Vorbesc tare, irascibili, glume despre 6, deci comportament tipi celor ce fac naveta Bucuresti - Ploiesti, numai cå acum au schimbat locul de muncå in Spania, Italia etc. Caracter de tractoristi cu tupeu.

+4 (4 voturi)
MadWolf
15.02.2019, 10:44:31

Cu amendamentul ca n-are a face cu naveta Bucuresti - Ploiesti ci cu naveta Timisoara - Lugoj, ca tipul pleca din Timisoara.

0 (2 voturi)
Vlad Mihai
15.02.2019, 11:02:24

Asta e unul d-ala din diaspora care a venit sa ne salveze dand dovada de spirit pasnic si comportament civilizat dobandit de prin strainatate? Bafta la spalat toalete, capsunile o sa i se para lux acum.

-5 (7 voturi)

Vezi toate comentariile (8)

Modifică Setările