Universitatea de Vest din Timişoara, cea mai bună universitate din România în Best Global Universities Rankings 2021

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea de Vest din Timişoara
Universitatea de Vest din Timişoara

La nivel internaţional, UVT ocupă locul 557 din totalul celor 1.678 de universităţi din 86 de ţări ierarhizate în acest an.

UVT este prezentă pentru al doilea an în Best Global Universities pe prima poziţie la nivel naţional în topul general, din 11 universităţi ierarhizate din România. La nivel internaţional ocupă locul 557 din totalul celor 1.678 de universităţi din 86 de ţări ierarhizate în acest an. 

De asemenea, UVT ocupa a doua poziţie la nivel naţional în topul pe domenii, fiind prezentă pentru a patra oară consecutiv în clasament cu domeniul Fizică.  

În acest an, domeniul Fizică al Universităţii de Vest din Timişoara a înregistrat o uşoară scădere, de cinci de poziţii la nivel mondial, comparativ cu poziţionarea de anul anterior, ocupând locul 219 din 750 de universităţi care ofertează programe de studii similare.  

Prin raportare la nivel naţional, domeniul Fizica din UVT ocupă poziţia secundă din totalul celor şase universităţi care au fost ierarhizate. 

„Pentru al doilea an consecutiv, Universitatea de Vest ocupă primul loc între cele 11 universităţi din România, clasificate în cadrul Best Global Universities Rankings. Ne bucurăm să vedem că eforturile care s-au cumulat pe parcursul mai multor ani sunt încununate de succes prin această clasare meritorie. Mai mult decât atât, merită să remarcăm că Universităţii de Vest din Timişoara i se certifică, prin clasarea în această ierarhie, o poziţie în topul primelor 600 de universităţi ale lumii, din cele aproape 1.700 de universităţi ierarhizate, dar şi în topul primelor 250 de universităţi din cele 750 de universităţi ierarhizate în categoria Fizică, ceea ce echivalează cu prezenţa în prima treime a universităţilor ierarhizate prin acest ranking internaţional, o nouă evaluare ce confirmă calitatea programelor educaţionale şi de cercetare din UVT”, a spus Marilen Pirtea, rectorul UVT. 

Best Global Universities Rankings este o clasificare realizată de US News & World Report din SUA ca răspuns la dorinţa tot mai mare a tinerilor americani de a se înscrie la programe de studii ale universităţilor din afara ţării şi oferă un ranking al universităţilor de top din lume în scopul de a-i ghida în alegerea celor mai potrivite. 

Primul pas în realizarea acestei clasificări a implicat evaluarea a 1.748 de universităţi (în acest grup din start sunt incluse cele mai bune 250 de instituţii de învăţământ superior potrivit studiului privind reputaţia academică realizat de Clarivate Analytics). Ulterior, fiind adăugate universităţile cu minim 1.250 de lucrări ştiinţifice publicate în ultimii cinci ani anteriori evaluării.  

Al doilea pas a fost evaluarea universităţilor pe baza celor 13 indicatori de performanţă ai ranking-ului: reputaţia mondială (12.5%), reputaţia regională (12.5%), numărul publicaţiilor (10%), numărul cărţilor (2.5%), numărul conferinţelor (2.5%), impactul normalizat al citărilor (10%), numărul total de citări (7.5%), numărul de publicaţii regăsite în topul celor mai citate 10% publicaţii (12.5%), procentul publicaţiilor regăsite în topul celor mai citate 10% publicaţii (10%), procentul publicaţiilor cu colaborare internaţională raportat la totalul pe ţară (5%), procentul publicaţiilor cu colaborare internaţională al instituţiei (5%), numărul de lucrări citate regăsite în topul celor mai citate 1% lucrări în domeniul de referinţă (5%), procentul publicaţiilor regăsite în topul celor mai citate 1% lucrări (5%). 

Clasificarea este realizată cu sprijinul Clarivate Analytics şi a fost publicată pentru prima dată în anul 2015.  

În clasificarea Best Global Universities Rankings pentru anul 2021, alături de UVT sunt prezente şi universităţile din Consorţiul Universitaria atât în topul general, cât şi în cel al domeniului Fizică: Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite