VIAŢA CA ÎN BANCURI: Nelson, fiul lui Natural, condamnat cu suspendare pentru o plimbare ilegală cu maşina lui Tânjală, alături de Hârtie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Politisti
Politisti

Un tânăr, membru al clanului Cârpaci din Timişoara, a fost condamnat de judecători la un an de închisoare cu suspendare pentru că a condus un autoturism pe drumurile publice, fără a deţine permis.

Potrivit specialiştilor de la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, care au realizat un portret al tânărului condamnat la închisoare cu suspendare, Nelson provine dintr-o relaţie neoficială între Maria Cârpaci şi un anume Bujor Stănescu. Femeia l-a crescut singură pe băiat, iar o bună perioadă de timp acesta nu a avut nici documente de identitate, acesta fiind şi motivul pentru care nu a făcut şcoală. „A învăţat să scrie şi să citească folosind calculatorul”, se arată într-un document de la dosar. În toate actele din dosarul de condamnare, Nelson apare ca fiu al lui Maria şi...Natural. 

„Este o pată de ruşine”

Tânărul s-a ales cu dosar penal în toamna lui 2008, când se afla la un internet cafe, alături de alţi prieteni. La un moment dat, în jurul orei 3.00, Nelson i-a cerut maşina lui Milan Tânjală, pentru a merge până acasă. Bărbatul i-a înmânat cheile şi tânărul, care nu avea permis, a plecat la o plimbare alături de Sebastian Hârtie. Pe strada Odobescu, chiar când a ajuns în faţa casei, Nelson a fost oprit de poliţişti, care i-au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autoturism fără a deţine permis de conducere. După un proces care a durat o lună, Nelson a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, considerându-se că nu are antecedente penale. „Este o pată de ruşine pentru imaginea familiei noastre”, le-a declarat poliţiştilor, mama tânărului, în încercarea de a-l scoate basma curată pe Nelson. Sentinţa Judecătoriei Timişoara nu a fost atacată. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite