Timişoara

articolul anterior articolul urmator

VIDEO + AUDIO Preţul căldurii pentru timişoreni: 5 milioane de euro şi un contract prelungit

0
26 Nov 2010 21:20:00
Autor: adevarul
Autorităţile caută la această oră soluţii pentru a achita o parte din bani
Autorităţile caută la această oră soluţii pentru a achita o parte din bani

Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Timiş s-a întâlnit în această dimineaţă pentru a căuta soluţii de rezolvare a problemei căldurii. Chiar dacă autorităţile anunţă că momentan problema e rezolvată, este departe de a fi aşa pentru că rezolvarea înseamnă bani, iar Colterm nu are aşa ceva.

UPDATE: Managerul Colterm, Aurel Matei, a declarat vineri seara, pentru Realitatea TV Timişoara, că a ajuns la o înţelegere cu compania Petrom Gaz, astfel că până săptămâna viitoare nu vor fi probleme, iar timişorenii vor avea apă caldă şi căldură. "Au cerut 20 de milioane de lei (5 milioane de euro - n.r.) până la sfârşitul anului, dintre care 1,5 milioane de lei până în această seară, bani pe care i-am şi achitat, 500.000 de lei de la Primăria Timişoara şi diferenţa din încasările noastre", a spus Aurel Matei.
De asemenea, managerul Colterm a mai spus că înţelegerea prevede şi prelungirea contractului cu OMV Petrom Gaz pentru 70 la sută din necesarul de gaz, urmând ca pentru 30 la sută să încheie un contract cu Eon Gaz. "Toate detaliile le vom discuta luni", a mai spus Aurel Matei.

Peste 80.000 de familii din Timişoara au rămas ieri fără căldură pentru câteva ore. Situaţia a fost rezolvată aseară temporar, iar în această dimineaţă Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă s-a întâlnit să rezolve problema. În loc să discute despre soluţii, prefectul şi primarul s-au certat, pentru a stabili cine a pornit aseară primul căldura.

„Nu ştiu să găsesc soluţii”

Când spiritele s-au calmat, managerul Colterm, Aurel Matei a prezentat soluţiile pentru rezolvarea problemei, care sunt aproape inexistente. „Contractul cu Petrom Gaz mai are valabilitate o lună. Am făcut o scrisoare de reziliere pentru a încheia un nou contract. Petrom Gazul a avut o atitudine foarte urâtă, cu toate că am plătit mare parte din bani. Eon teoretic doreşte să preia consumul, dar se caută soluţii. Nu ştim încă dacă Eon ne preia. Singura soluţie este ca Petrom Gaz să ne furnizeze combustibil până rezolvăm situaţia”, a spus managerul Colterm.

„Achitaţi urgent banii!”


Chiar în timp directorul Colterm vorbea, în sala de şedinţă a intrat şeful judeţului. Acesta a spus că a reuşit să ia legătura cu ministrul Economiei, care a discutat la rândul său cu cei de la Petrom Gaz pentru continuarea furnizării. „Trebuie să lăsaţi tot şi să căutaţi soluţii să achitaţi o parte din bani. E o chestiune de minute”, a spus Constantin Ostaficiuc.



Aurel Matei s-a ridicat de la masă şi a plecat să caute soluţii. Nu înainte de a exclama: „Trebuie să vedem ce vor. Dacă trebuie factura curentă e catastrofă”.

Rămâneţi pe timisoara.adevarul.ro pentru a vedea ce soluţii găsesc autorităţile şi dacă o să aveţi căldură.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii