VIDEO Documentar despre „Semmeringul bănăţean”. Prima linie ferată montană de pe teritorul ţării, sortită închiderii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 25 noiembrie 1863, în inima Munţilor Aninei se punea în funcţiune prima cale ferată montană de pe teritoriul actual al României. “Semmeringul bănăţean” va deveni istorie.

Monumentala realizare tehnică şi inginerească avea ca scop asigurarea transportului de cărbune şi produse prelucrate între localităţile Anina şi Oraviţa, puternice centre industriale în acea perioadă. 

În timp ce în orice ţară civilizată din Europa un asemenea obiectiv ar fi fost pus în valoare, în România lucrurile sunt mereu mai complicate. 
 

“Semeringul bănţean”, cum este cunoscută acestă linie, este pe cale să fie închis. Definitiv, ori până la apariţia unor personaje mai competente, mai interesate şi mai conştiente de valoarea inestimablilă al acestui patrimoniu.


Cea mai veche linie ferată montană de pe teritoriul actual al României a fost scoasă la licitaţie, anul trecut, de către Societatea Naţională CFR SA, însă niciun operator de turism nu a fost interesat. 

Licitaţia a fost reluată fără să se arate cineva interesat pentru a închiria linia Oraviţa-Anina, pe o durată de patru ani, cum este stipulat în ofertă. Ca atare, CFR este nevoită să renunţe la această rută. 

„CFR SA şi CFR Călători au atenţionat că, dacă în urma licitaţiilor nu se găsesc doritori, vor fi nevoite să închidă ruta. Există încă două soluţii pentru salvare. Una e la Consiliul Judeţean Caraş-Severin, care a spus că ne ajută cu bani de la buget, dar lucrul acesta nu s-a întâmplat până acum. Şi cealaltă este cea a turiştilor. Dar noi suntem specialişti în a ne dărâma monumentele, nu să profităm de ele“, a declarat Ioan Boloş, lider sindical al Regionalei CFR Timişoara. 

Urmează o nouă rundă de licitaţii la Bursa Română de Mărfuri, iar dacă nici de această dată nu vor apărea doritori, linia va fi închisă.

Semmeringul bănăţean

Datele tehnice care descriu acest obiectiv monument istoric sunt deosebite chiar şi pentru zilele noastre, cu atât mai mult pentru jumătatea secolului XIX, când această realizare era de-a dreptul impresionantă. Au fost construite 14 tuneluri cu lungimea totală de 2.084 metri, precum şi un număr de 10 viaducte cu lungimea totală de 843 metri. Pe cei 34 kilometri cât măsoară lungimea totală a traseului între localităţile Oraviţa şi Anina calea ferată urcă cu 340 metri. 

Unele tuneluri sunt cele mai vechi folosite în Europa şi au fost săpate cu dalta, ciocanul, târnăcopul sau cu ciocanul de piatră, dinamita nefiind încă inventată.

A primit supranumele de “Semmeringul banatean” fiind construită doar câţiva ani după faimoasa cale ferată “Semmering” din Austria.
 

„Semmeringul bănăţean“ a fost construit în timpul Imperiului Austro-Ungar şi a fost dat în folosinţă în 25 noiembrie 1863 pentru transportul de marfă. Din 18 noiembrie 1869, calea ferată a început să fie folosită şi pentru transportul de persoane. 

Un documentar referitor la calea ferata Oraviţa - Anina, care urmează a fi închisă, a fost lansat recent. Autorul documentarului este Paul Wagner.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite