VIDEO Oamenii care au îndurat frigul ca să simtă cum trăiesc oamenii străzii: „Nu se poate compara cu ce trăiesc ei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi suporteri ai echipei de fotbal ASU Politehnica Timişoara şi-au petrecut noaptea care a trecut sub cerul liber într-o acţiune prin care au vrut să tragă un semnal de alarmă asupra problemelor cu care se confruntă oamenii străzii. Sub cerul liber a dormit şi alpinistul Horia Colibăşanu.

„Vrem să simţim o mică parte din chinurile la care sunt supuse persoanele fără adăpost în fiecare noapte a sezonului rece”. Acesta este gândul cu care mai mulţi suporteri ai ASU Politehnica Timişoara au organizat acţiunea „Sub cerul liber”, lângă stadionul Ştiinţa. Suporterii au ascultat muzică, s-au încălzit în jurul unui mic foc de tabără şi au făcut mâncare pentru oamenii străzii adăpstiţi de Fundaţia Caritas. Toţi cei prezenţi au înţeles cât e de grea viaţa în stradă, recunoscând că experienţa lor e un moft pe lângă ce îndură oamenii fără adăpost.

„Cred că acţiuni din astea sunt binevenite, chiar dacă ce facem noi acum nu se poate compara exact cu modul în care trăiesc ei. Cred că toţi am venit cu şapte rânduri de haine şi termoizolante şi stăm lângă foc. Mâine oricum o să fim la căldură. Oricât de fi ar noaptea, mâine mergem la căldură. Ei nu au speranţa asta”, a declarat unul dintre tinerii implicaţi în acţiune. „Am cunoscut destul de mulţi oameni ai străzii pentru că după Revoluţie erau mulţi fugiţi din orfelinate. Noi le ziceam aurolaci. Stăteam în Unirii şi erau foarte mulţi. Săracii, pe lângă că îndurau frigul, erau şi abuzaţi de Poliţie, erau bătuţi de toţi”, a declarat şi o participantă la acţiunea „Sub cerul liber”.

Unii dintre tinerii care au participat la acţiunea din noaptea de vineri spre sâmbătă şi-au amintit experienţe în care ei înşişi au ajuns să fie oameni ai străzii. „Am plecat la munte şi am derapat cu maşina. Am rămas în mijlocul muntelui fără semnal, fără nimic şi a trebuit să urcăm până sus pe munte pe jos”, a declarat o tânără. „Am fost oarecum om al străzii pentru câteva zile. Studiam la universitate în Olanda, a întârziat un pic bursa, au fost ceva probleme cu cazarea şi până la cazare am fost puţin homeless” , a arătat un tânăr, completat de prietena lui. „Am avut o experienţă în Olanda şi una în Ungaria. Ştiu cum e, dar oamenii ăştia stau vară – iarnă în stradă”, a arătat tânăra.

La acţiune a participat şi cel mai valoros alpinist român, timişoreanul Horia Colibăşanu. Alpinistul le-a arătat celor prezenţi filmuleţe din expediţiile în care a fost nevoit să îndure frigul. „E destul de greu când temperatura scade mult sub zero să supravieţuieşti fără echipament. Trebuie să ai destulă voinţă să treci peste noapte. Probabil sun lucrurile cele mai grele pe care eu le-am păzit pe munţi înalţi, dar nu e cu nimic mai simplu să supravieţuieşti o noapte în oraş când semenii tăi nu te ajută”, a declarat Horia Colibăşanu.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite