VIDEO Sârbii din Timişoara şi-au urat Srecna Nova Godina şi au spart paharele pentru a alunga ghinionul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În noaptea de 13 spre 14 ianuarie, sârbii din Timişoara au sărbătorit trecera în noul an 2020 după vechiul calendar Iulian.

GALERIE FOTO

Mai multe localuri din Timişoara au pregătit Revelionul după calendarul vechi. Petrecerea de la restaurantul Lloyd, patronat de Javor Radovankovici, a devenit deja o tradiţie, fiind organizată pentru a 20-a oară.

„Este un eveniment de excepţie pentru noi, pentru că anul acesta aniversăm şi 20 de ani de când s-a redeschis restaurantul şi organizăm revelionul sârbesc. Am pregătit platouri cu speciale, de la prune uscate umplute cu prosciuto, până la peşte pane, ruladă de purcel şi multe alte specialităţi sârbeşti. Muzica este de excepţie. Intrăm în noul an cu optimism, iar paharele sparte la ora 12 înseamnă că ne mai interesează trecutul, ne uităm spre viitor. Foarte mulţi sârbi din România au plecat să petreacă în Serbia, dar mulţi de acolo au venit să petreacă la Timişoara”, a spus Javor Radovankovici. 

„Sperăm că vom avea un an bun, îmbelşugat şi cu mai multă înţelepciune pentru toţi. Sârbi încearcă să păstreze aceste tradiţii legate de Crăciun şi Anul nou după calendarul pravoslavnic”, a spus Ognean Cristici, preşedintele Uniunii Sârbilor din Banat. 

Atmosfera a fost întreţinută de formaţii şi artişti din Serbia şi din România; Sladana, Miriana, Rada Radoslav şi Marko Zivkovici.

La petrecerea din restaurantul Lloyd a participat şi noul prefect de Timiş, Liliana Oneţ, ambasadorul Republicii Serbia la Bucureşti, Branko Brankovici, Vladan Tadici, consulul Serbiei la Timişoara, reprezentanţi ai Uniunii Sârbilor din Banat, dar şi baschetbalişti şi handbalişti sârbi şi muntenegreni care evoluează la echipele din Timişoara.
 

Aşa cum este tradiţia, după ce şi-au urat „Srecna Nova Godina!” (La mulţi ani!), s-a trecut la spartul paharelor, pentru că, spun sârbii, vor alunga ghinionul în noul an. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite