Timişoara

articolul anterior articolul urmator

Viena, însângerată din nou după 35 de ani de linişte. Istoria atentatelor teroriste din capitala Austriei

0
3 Nov 2020 13:21:17
Autor: Stefan Both
Atentat pe aeroportul din Viena în 1985 FOTO Wikipedia.org
Atentat pe aeroportul din Viena în 1985 FOTO Wikipedia.org

Viena, capitala Austriei, era cunoscută ca fiind una dintre cele mai sigure metropole din Europa, până la atacurile teroriste de luni, 2 noiembrie. Ultimul atentat terorist a avut loc în urmă cu 35 de ani.

Cel puţin patru persoane au murit şi 17 sunt grav rănite după atacul care a avut loc luni seara în Viena. Unul dintre atacatori a fost ucis. Ministrul de Interne a catalogat atacul drept un atentat terorist islamist. Acestea sunt informaţiile ultimului atac terorist din Austria.

Cu toate acestea, Viena era printre cele mai sigure capitale din Europa. În ultimii 35 de ani nu au mai avut loc atentate. În trecut, nu au lipsit însă atentatele...

Lângă sinagoga Stadttempel (cunoscut şi templul de pe Seitenstettengasse) a început atacul de luni. Sinagoga, construită între 1825-1826, care a supravieţuit distrugerii din timpul nazismului, a fost scena unor atacuri în urma cu mai bine de patru decenii.  

Interiorul sinagogii Staddtemple FOTO Wikipedia.org
 
În 22 aprilie 1979, mai mulţi terorişti palestiniei au aruncat o bombă în curtea sinagogii, provocând numeroase pagube materiale, însă, din fericire nimeni nu a fost rănit. 
 
În 29 august 1981, două persoane au murit şi peste 20 au fost rănite în urma unui atac terorist comis de doi luptători ai grupării Abu Nidal. Înarmaţi cu grenade de mână şi pistoale mitralieră, aceştia au atacat sinagoga din centrul Vienei, în timpul rugăciunii de sâmbătă.  
 
Cu câteva luni înainte, în 1 mai 1980, teroristul palestinian Abu Nidal în persoană l-a ucis pe Heinz Nittel, ministru al Transporturilor, dar şi preşedintele Asociaţiei de prietenie Austriaco-Israelian. Abu Nidal a fost unul din cei mai sângeroşi terorişti, acesta ucidea nu doar evrei, ci şi lideri palestinieni moderaţi. 

Poliţiştii austrieci au avut de lucru în anii 80 FOTO Wikipedia.org
 
Organizaţia teroristă palestiniană Fatah a organizat şi atacurile de pe aeroporturile din Roma şi Viena, în 27 decembrie 1985. 
 
Teroriştii înarmaţi până-n au atacat cetăţenii care aşteptau să facă chek-in-ul la compania aeriană de stat din Israel, El-Al, care pleca spre Tel Aviv. Membri gherilei Fatah au folosit grenade de mână şi mitraliere. Au fost ucise 23 de persoane şi peste 40 au fost rănite, bilanţ pentru ambele aeroporturi.  

Atentat pe aeroportul din Viena FOTO Wikipedia.org
 
A urmat o perioadă de 35 de ani de liniştite şi siguranţă în Austria. Au existat însă câteva semnale în 2020. În luna august, poliţia a arestat un bărbat de 31 de ani, refugiat din Siria. Se pare că acesta se pregătea de uciderea conducătorului comunităţii evreilor din Graz. Bărbatul l-a atacat pe Elie Rosen cu o bâtă de baseball, care a scăpat doar cu răni uşoare. Atacatorul a reuşit să fugă, însă forţele de ordine au reuşit să-l prindă în scurt timp. 
 
În 28 octombrie, a avut loc un incident neobişnuit. În jur de 50 de tineri turci au provocat scandal în biserica romano-catolică St. Anton din Viena. Aceştia au pătruns şi în biserică şi au distrus tot ce au găsit. Presa austriacă era vorba de un grup de tineri islamişti care de luni bune produc agitaţie în cartierul Favortiten, cunoscut pentru numărul mare emigranţi. Poliţia a făcut cercetări şi au întărit supravegherea zonei. 

Vă mai recomandăm:

Ce ştim până acum despre atacul terorist de la Viena. Câţi atacatori sunt şi ce s-a întâmplat FOTO VIDEO

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările