Voluntar din linia întâi a luptei cu COVID: „Mi-a plăcut foarte mult că medicii au fost dispuşi să spună nevoile. Comunitatea a fost mai unită ca oricând”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Implicată de-a lungul timpului în mai multe campanii de voluntariat, Ioana Vârtosu a sunat „adunarea” încă dinainte de declanşarea stării de urgenţă din România. Astfel, Ioana Vârtosu a mobilizat comunitatea, iar rezultatele nu au întârziat să apară, reuşind să adune bani, alimente şi echipamente vitale în lupta cu COVID.

Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara a avut, pe tot parcursul crizei generate de COVID-19, un aliat de nădeje. Pe Ioana Vârtosu, fondatoarea Asociaţiei Şcoala Mamei Junior. Încă dinainte de instituirea stării de urgenţă, Ioana Vârtosu s-a dus la „Victor Babeş” şi, împreună cu medicii, a făcut necesarul de echipamente. Ioana Vârtosu declară că a apreciat foarte mult deschiderea medicilor în a spune care le sunt nevoile.

„Acţiunea am început-o în 13 martie. Iniţial ne-am adresat Spitalului Victor Babeş (n.r. din Timişoara), ştiind că acolo va fi punctul zero. Am avut o întâlnire cu echipa medicală. Mi-a plăcut foarte mult că medicii au fost dispuşi să îşi spună nevoile. Această discuţie a avut loc înainte de prima ordonanţă militară, ceea ce înseamnă că achiziţiile erau îngreunate, iar lucrurile de care au avut nevoie foarte repede le-au putut lua doar prin asociaţie. Odată cu prima ordonanţă militară s-a deblocat partea astea de proceduri şi le-a fost mult mai uşor, primăria a venit cu un capital financiar substanţial, dar din nou ne-am lovit de problema firmelor care nu sunt înscrise pe SICAP. Atunci ne-am împărţit şi dacă găseam un furnizor care era în SICAP şi care avea un stoc făcea spitalul achiziţia, iar dacă era un furnizor pe care îl găseau ei, dar nu era în SICAP, ni-l trimiteau nouă. Aşa a funcţionar relaţia cu Spitalul Victor Babeş”, povesteşte Ioana Vârtosu.

Fondatoarea Asociaţiei Şcoala Mamei Junior, care este medic de profesie, a declarat că nevoile au fost multe, dar voluntarii nu s-au limita la a cumpăra echipamente de protecţie, mergând până la cumpărarea unui pat ATI sau a 10 ventilatoare. „Nevoile au fost de la nevoi minime, echipamente de protecţie pe care ni le cer acum toate spitalele, până la butelii de oxigen şi ventilatoare. Cu ajutorul sponsorilor, pentru Timişoara s-au achiziţionat 10 ventilatoare. Pe lângă asta, s-a achiziţionat un pat de terapie intensivă, monitoare de funcţii vitale. Au fost zile în care s-a lucrat şi 17 ore pe zi. Adormeam şi ne trezeam repede să o luăm de la capăt pentru că aveam furnizori la care închideam telefonul, plasam comanda şi în două minute, până să fie plasată comanda, stocul era zero. Am simţit-o ca pe o cursă contracronometru în aşa fel încât să putem să aducem cât de cât ceva”, a mai declarat Ioana Vârtosu.

Chiar dacă găsirea unui furnizor în această perioadă, voluntarii coordonaţi de Ioana Vârtosu, au fost foarte riguroşi în alegerea firmelor, refuzând să lucreze cu speculanţii. „Pentru aparatură au reuşit să meargă importurile, dar noi am avut o atenţie foarte foarte mare la furnizorii pe care ni i-am ales. Am vrut să fie furnizori doar din domeniul medical, nu am vrut să lucrăm cu furnizori care s-au reconvertit în ultimul moment crezând că este o afacere de moment. Am vrut să ne asigurăm că obţinem un preţ echitabil, că nu este o firmă care face lucrul acesta doar pentru profitul de moment, ci este una care face lucrul acesta în mod constant şi este un furnizor care oferă garanţia că produsele pot trece de vamă”, a mai arătat Ioana Vârtosu.

Toate reuşitele Ioanei Vârtosu şi a echipei sale de voluntari nu ar fi fost posibile fără implicarea firmelor, dar şi a oamenilor simpli. „Comunitatea a fost mai unită ca niciodată. Mi s-a părut uimitor. Au fost mămici care făceau câte un tort şi îl aduceau la poartă la Babeş ca să simtă medicul că e susţinut cumva, au fost mămici care au donat lenjerie de pat sau pijamale, alţii care nu au vrut să iasă din casă au donat bănuţi. Sunt firme care s-au închis şi au donat stocul de alimente în aşa fel încât pacienţii să aibă o hrană sănătoasă şi să se recupereze cât mai repede”, a punctat Ioana Vârtosu.

Campania iniţiată de Ioana Vârtosu nu s-a limitat la a ajuta Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara, echipamente adunate de Şcoala Mamei Junior ajungând la 20 de spitale din ţară, inclusiv la Suceava. „Nu ne ocupăm exclusiv de Spitalul Victor Babeş. Am trimis echipamente la aproximativ 20 de spitale din ţară. Să nu creadă oamenii că noi i-am echipat pe medici şi ne luăm mâna de pe proiect. Sunt foarte multe lucruri de care ei au nevoie în continuare, sunt consumabile ale aparatelor care nu sunt pe stoc şi de care medicii au nevoie şi care trebuie vânate. Fără contribuţia oamenilor de acasă nu am avea acel rulaj care să ne permită să facem o comandă fermă şi să nu pierdem acel stoc”, a mai declarat Ioana Vârtosu.

Pe pagina sa de Facebook, Ioana Vârtosu a prezentat o listă a echipamentelor care au fost donate spitalelor până la începutul lunii aprilie.



Best of Timişoara, a prezentat o mărturie a Ioanei Vârtosu despre o scenă emoţionantă petrecută la externarea unui pacient de la Spitalul Victor Babeş din Timişoara.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite