Aventurile exploratorului Jacques-Yves Cousteau în Delta Dunării: cum a reacţionat când a descoperit deţinuţi care recoltau stuf

La 11 iunie 2019 se împlinesc 109 ani de la naşterea marelui explorator Jacques-Yves Cousteau, care a făcut două expediţii în ţara noastră.

Jacques-Yves Cousteau a dezvăluit lumii întregi, prin filmele sale, mirajul tărâmului sălbatic din Delta Dunării pe care a vizitat-o în anul 1991. Omul de ştiinţă era fascinat de tot ceea ce vedea: sălbăticia locului, oameni, tradiţii. „Este greu de crezut că mai există aşa ceva în Europa“, spunea el.

În timpul expediţiei, echipa de pe nava de cercetare nu ştia obiceiurile locului şi nici ce are voie sau nu să facă şi nu de puţine ori s-a aflat în primejdie de moarte, după cum relata omul de televiziune Radu Anton Roman în jurnalul său. 

Radu Anton Roman, cel care i-a fost ghid marelui explorator, era pe canalul Sulina, când a văzut elicopterul echipei Cousteau care se rotea deasupra unei căpiţe de stuf. Şi-a dat seama că operatorul filma deţinuţii, lucru interzis.

Radu Anton Roman a început să urle speriat, din instinct: „Nu trageţi, măi băieţi“, dar nu îl auzea nimeni. De urgenţă s-a urcat în barcă şi a urlat operatorului: „Mai repede“. Au zburat peste valuri. „Mi-au dat lacrimile, am aceeaşi senzaţie sfâşietoare din 22 decembrie, parcă sunt din nou la Universitate, cu şirurile de soldaţi înarmaţi în faţa noastră“, îşi aminteşte el tensiunea acelor clipe.

A ajuns într-un final aproape de deţinuţii păziţi de poliţişti. Spre surprinderea lui, nimeni nu agita armele. Deţinuţii îşi vedeau de lucru, iar poliţiştii se mişcau leneşi pe lângă ei. „Vă rog să vă opriţi. Aţi intrat într-un obiectiv special, dacă nu vă retrageţi suntem obligaţi să deschidem focul“, a vorbit, într-un final, un poliţist.

Dar operatorul nu s-a lăsat. Neapărat dorea să facă un interviu cu un deţinut. I s-a spus că nu se poate şi că pentru acest lucru este nevoie de autorizaţie specială de la Bucureşti. „Şi aşa ne-aţi filmat destul din elicopter“.

Nici Cousteau nu înţelegea. A întrebat însă: „Ce-i asta, Radu? Muncă silnică în secolul XX?“ (Radu Anton Roman s-a gândit: «procesul de la Nürnberg îmi lipsea»). „Nu, nici pe departe, Commandant. După câte ştiu eu, e un sistem prin care puşcăriaşii îşi scurtează zilele de detenţie şi mai primesc şi bani“. În final, Cousteau a concluzionat: „Radule, dacă tot ce mi-aţi spus e adevărat, atunci sistemul vostru pare să fie mai bun decât al nostru“.

Jacques-Yves Cousteau s-a născut la 11 iunie 1910, la Saint Andre de Cubzac. În 1930 a fost admis la Şcoala navală franceză. La zece ani a scris primele versuri, iar concomitent lua cursuri de pian. La 13 ani a primit în dar un aparat de filmat.

În aceeaşi măsură l-a atras şi apa.  La zece ani plonja în apă, iar câţiva ani mai târziu, aflăm din cartea lui Radu Anton Roman, a încercat să respire sub apă cu ajutorul unui tub.

La şcoală a fost un elev mediocru. Până în 1957 a urmat o carieră în Marina Naţională Franceză. După doi ani de ucenicie s-a îmbarcat pe nava-şcoală Jeanne d’ Arc, cu care a făcut înconjurul lumii. După absolvire, a continuat să călătorească în China şi URSS.  Apoi, a vrut să devină aviator şi s-a transferat la Aviaţie, dar un accident de maşină l-a făcut infirm şi a fost nevoit să renunţe la zbor.

Lumea subacvatică a descoperit-o în 1937, alături de un căpitan în Marina Franceză şi un campion de pescuit submarin. Lor li se alătură Simone, tânăra care avea să-i devină soţie timp de 60 de ani.

În timpul războiului, Cousteau a fost ofiţer de artilerie pe crucişătorul Dupleix, perioadă în care a fost decorat pentru bravură, luptând împotriva nemţilor. El a îndeplinit şi o misiune de spionaj. La cererea Amiralităţii Franceze a pătruns în cartierul general italian din Mediterana şi a fotografiat o carte de coduri secrete, acţiune pentru care a fost decorat cu Legiunea de Onoare.

După ce Franţa a fost ocupată de nemţi, s-a dedicat în totalitate scufundărilor. În primăvara lui 1943 i-a apărut primul film „La 18 metri adâncime“.

Este coinventator al costumului de scafandru autonom dar şi iniţiatorul unei ştiinţe noi, arheologia submarină. Tot el a inventat mai multe aparate şi instrumente de cercetare subacvatică. „Multă lume atacă marea, eu fac dragoste cu ea”, spunea Omul Planetei.  

După filmul „La 18 metri adâncime“ urmează „Epave“, „Lumea tăcerii“, apoi serialul „Odiseea Comandantului Cousteau“.

Filmează apoi în Mediterana, Antarctica, Caraibe, mările Greciei, Nil, Saint Laurent. În 1992 începe cea mai ambiţioasă misiune: de a descoperi întregul bazin al Amazoanelor, din Anzi şi până în deltă. Rezultatul? Şapte filme şi un raport ştiinţific, premiat în întrega lume.

După Mississipi, Cousteau lansează în 1985 un alt serial  şi porneşte în expediţii în Cuba, Haiti, Capul Horn, Polinezia, Marea Cortez, coasta Pacificului, Noua Zeelandă, Austraia, Hawaii, Alaska, Galapagos, Insulele Maldive, Noua Guinee, Caraibe, Borneo, Thailanda, Indonezia, Filipine, Insula Paştelui.

În 1990, după căderea Cortinei de Fier, s-a îmbarcat pe Dunăre şi a realizat, în colaborare cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, un film cu patru episoade, „Dunărea, un fluviu viu“. Ultimele expediţii au avut loc în Mekong, China, Mexic, Madagascar şi Baikal.

A murit pe 25 iunie 1997, lăsând în urma lui o lume mai bogată cu două treimi de planetă: adâncul apelor. 

Omul de televiziune Radu Anton Roman, care i-a fost ghid, se temea ca nu cumva delta să-i dezamăgească pe marii oameni ai planetei. Ce putea să mai impresioneze pe cineva care a văzut Antarctica, s-a scufundat în Marea Roşie, a bântuit prin jungla Amazonului? Dar nu a fost să fie aşa. 

Au bătut Delta Dunării în lung şi-n lat, au intrat pe canale nebătute, virgine, unde doar păsările sunt stăpâne, au dormit la lipoveni şi au intrat în bisericile lor. Au mâncat produse tradiţionale şi s-au rugat împreună pentru cei morţi. Au fost udaţi de ploi şi arşi de soare. Cu toţii s-au luptat cu ţânţarii, insectele care nu iartă pe nimeni.