Ce firme au obţinut contractul de 15,5 milioane de lei pentru modernizarea portului Isaccea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul de modernizare a portului Isaccea FOTO Proiect execuţie
Proiectul de modernizare a portului Isaccea FOTO Proiect execuţie

Anunţul de atribuire a fost făcut de Compania Naţională de Administrare a Porturilor Dunării Maritime (CNAPDM), care a precizat că documentele au fost semnate pe 6 august, iar termenul de recepţie a investiţiei este august 2022.

Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime Galaţi a anunţat că a semnat joi, 6 august, contractul privind proiectarea şi executarea lucrărilor finanţate prin atragerea de fonduri europene în cadrul proiectului ”Dezvoltare Port Isaccea - Reabilitare şi modernizare infrastructură portuară”, o investiţie de peste 15,5 milioane de lei (cu tot cu TVA).

„Aceste investiţii au drept obiectiv dublarea volumului de mărfuri transportate prin portul Isaccea, prin modernizarea şi extinderea infrastructurii portuare. Vor fi lucrări importante la danele de acostare, vor fi executate şi lucrări de dragaj în zona portului pentru asigurarea unor condiţii optime de navigaţie, vor fi extinse şi diversificate serviciile şi utilităţile oferite la navă, transportatorilor. Dezvoltarea infrastructurii portuare şi transporturilor pe Dunăre este, de altfel, o prioritate a actualului Guvern, în total, la nivelul  Compania Naţională Administraţiei Porturilor Dunării Maritime fiind avute în derulare proiecte de peste 150 milioane de euro”, a declarat  directorul general al  CN APDM SA Galaţi,  Alexandru Gabriel Şerban.

Finanţarea lucrărilor de modernizare a Portului Isaccea este asigurată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, acestea urmând să fie executate de asocierea având ca lider VEPEX COM SRL Galaţi, HIDROTEHNICA ROMCONSTRUCT Galaţi şi Biroul de Consultanţă - Proiectare în Construcţii Bucureşti.

Durata lucrărilor va fi de 24 de luni, termenul de recepţie fiind august 2020.

Vă mai recomandăm şi:

Ministrul Transporturilor ameninţă: „Nu vor mai lucra pe niciun tronson de infrastructură din România“

Corina Creţu: Autostrada Ungheni - Iaşi - Târgu Mureş trebuie să devină prioritatea zero a actualei administraţii

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite