Cioban arestat preventiv pentru tentativă de omor. Şi-a înjunghiat colegul de la stână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Judecătorul de drepturi şi libertăţi a decis ca ciobanul să fie arestat preventiv, acuzat fiind de tentativă de omor.

Incidentul s-a produs în seara de 29 noiembrie, într-o locuinţă din localitatea Vasile Alecsandri, judeţul Tulcea. Un bărbat de 60 de ani şi-a înjunghiat colegul de pahar cu un cuţit. Loviturile au fost aplicate la nivelul gâtului, urechii drepte şi antebraţului drept.

„Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea a  dispus la data de 2 decembrie  măsura preventivă a reţinerii pe o perioadă de 24 de ore faţă de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor”, transmite biroul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

Tentitiva de omor s-ar fi petrecut, spun anchetatorii, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan.

Atât victima, cât şi autorul faptei lucrau ca ciobani la o fermă de oi din localitatea Vasile Alecsandri.

Victima a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean Tulcea şi supusă unei intervenţii chirurgicale.

Marţi, 3 decembrie, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Tulcea a dispus arestarea preventivă pentru 30 dezile a ciobanului.

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Cel mai scump pod al României. Cum arată acum construcţia care va lega Dobrogea cu Muntenia şi Moldova

Şoferul unei utilitare a murit după ce a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un autoturism

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite