Cum arată tarpanul, unealta cu care erau torturaţi deţinuţii din Deltă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tarpanul, unealta devenită mijloc de tortură pentru deţinuţii înfometaţi, puşi să taie stuful indiferent de arşiţă sau viscol, de starea lor de sănătate, a fost ca un coşmar în visele deţinuţilor care au supravieţuit lagărelor Deltei şi pe mulţi i-a trimis la moarte.

Istoricul Marius Oprea, care în aceste zile se află într-o nouă campanie de descoperire a deţinuţilor politic înhumaţi la Periprava, ne explică ce este tarpanul, obiect folosit la recoltatul stufului. „Era şi este încă o unealtă pentru recoltarea manuală a stufului şi a fost transformată de gardieni într-o adevărată unealtă de tortură pentru cei 3.000 de deţinuţi de aici“, explică istoricul. 

Dumitru Oniga, fost deţinut politic, care şi-a ispăşit o parte din pedeapsă la Periprava între 10 octombrie 1959 şi 8 mai 1964, vorbeşte despre tarpan într-o poezie, intitulată «Într-un lagăr din deltă»: 

„Niciodată nu am văzut un soare mai imens 

Ca soarele ce apunea peste pădurea Letea, 

Când brigăzi de robi şfichiuite de vânt şi nisip

Se târau, biete omizi negre, ostenite,

Pe un drum fără sfârşit,

Hăituite de haidăii în uniforme.

Niciodată n-am văzut un soare mai însângerat

Înfipt în vârfurile suliţelor din Deltă,

Ca atunci când robii, în zdrenţe vărgate, 

Cărau în amurg, spre infinit, snopi mari de stuf

Ca într-o permanentă Golgotă,

Sfâşiaţi de coşcani, răcnete şi bice. 

Parcă un tarpan uriaş

Reteza partea de jos a discului solar 

Şi curgea un râu de sânge înspre noi,

Răsfrânt în gheţuri, ochiuri de apă şi lacrimi.

Niciodată nu mi s-a părut cerul mai negru

Ca în nopţile când se dădea alarma în lagăr

Şi stăteam ore nesfârşite în poziţie de drepţi cu mâinile la ceafă,

Apoi pe rând dezbrăcaţi,

Îmbrânciţi, scotociţi, percheziţionaţi, loviţi, târâţi, înjuraţi... 

Şi noaptea cădea tot mai neagră

Peste fiinţele noastre infime

Ca nişte fire de nisip pierdute

În dunele Deltei spulberate de viscol.

Şi ne rostogoleam mai adânc, mai adânc

Într-un întuneric absurd“.

tarpan foto marius oprea

Tarpanul, fotografiat lângă groapa unde erau aruncate victimele FOTO Marius Oprea

Nu există nicio definiţie a tarpanului, spune istoricul Marius Oprea. În dicţionare, ”tarpan” figurează drept calul sălbatic preistoric, din Eurasia. „Într-o definiţie proprie, aş spune că tarpanul a fost coasa care a secerat stuful Deltei şi vieţile celor care au mânuit-o silnic“.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în colaborare cu Parchetul Militar, organizează, în această perioadă, a VI-a campanie de cercetări arheologice în localitatea Periprava, judeţul Tulcea. Acţiunea are drept obiectiv căutarea, descoperirea şi recuperarea rămăşiţelor pământeşti ale deţinuţilor politic decedaţi în fosta colonie penitenciară.

În cursul anilor 2013 şi 2015-2018, IICCMER a organizat şi desfăşurat cinci campanii de cercetări arheologice în perimetrul actualului cimitir lipovenesc din Periprava. În acest loc, în perioada anilor 1959 -1964, au fost înhumaţi un mare număr de deţinuţi politic decedaţi în colonia de muncă ce a funcţionat în apropierea localităţii.

Zona din cadrul cimitirului unde se află mormintele deţinuţilor a fost stabilită pe baza informaţiilor obţinute de la localnicii mai în vârstă ai satului, precum şi de la câţiva foşti angajaţi ai coloniei penitenciare. În prezent, la suprafaţa solului nu există niciun fel de semne care să indice prezenţa mormintelor.

”La începutul anilor ’50 Periprava a funcţionat ca secţie a Formaţiunii Chilia, devenind de la 1 iulie 1957 o unitate penitenciară de sine stătătoare (Formaţiunea 0830). Scopul oficial al înfiinţării coloniei a fost construirea unui dig între localităţile Periprava şi Sfiştofca, ca măsură de protecţie împotriva inundării terenurile ce urmau să fie defrişate de stuf şi apoi desţelenite în vederea utilizării lor ca suprafeţe agricole. De asemenea, se avea în vedere şi înălţarea şoselei din comuna Periprava pe o distanţă de mai mulţi kilometri.

Astfel, începând din anul 1959, în zonă au fost aduşi mii de deţinuţii politici care au devenit majoritari în colonie până în 1964, când au fost aplicate graţierile colective. Scopul nedeclarat şi subînţeles al transferurilor de deţinuţi a fost exploatarea brutală a muncii acestora şi supunerea lor la un regim cu valenţe de exterminare. Condiţiile nefavorabile din perioada în care unitatea a funcţionat ca formaţiune independentă au dus la decesul a cel puţin 124 de deţinuţi, identificaţi nominal, în majoritate politici, dar şi de drept comun”, a transmis IICCMER.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite