Cum a fost declarat nevinovat un şofer cu BMW, judecat pentru tentativă de omor după lovirea unui biciclist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul trimis în judecată pentru tentativă de omor a fost declarat nevinovat, dar sentinţa nu este definitivă FOTO monitorulcj.ro
Şoferul trimis în judecată pentru tentativă de omor a fost declarat nevinovat, dar sentinţa nu este definitivă FOTO monitorulcj.ro

Un tânăr de 32 de ani din Constanţa, judecat pentru tentativă de omor într-un dosar în care a fost acuzat că a lovit intenţionat un biciclist, a fost declarant nevinovat. Judecătorul a decis că biciclistul a fost cel care a lovit, de fapt, maşina.

Tribunalul Tulcea a pronunţat la finalul lunii decembrie 2021 o primă sentinţă într-un dosar de tentativă de omor în care a fost trimis în judecată Radu Eugen S., un şofer de BMW acuzat că, în a doua zi de Paşte din 2017, după o dispută în trafic, a lovit cu maşina un biciclist.

Incidentul a avut loc în data de 13 aprilie 2015. Teodor N., aflat pe o bicicletă de curse Trigon, se întorcea de la un antrenament. În spatele său circula un BMW în care se aflau mai multe persoane, iar pentru că şoferul nu ar fi avut loc să treacă şi biciclistul nu se dădea la o parte, între cei doi a avut loc un conflict verbal.

În timp ce biciclistul susţine că i-a făcut semn şoferului să treacă, şoferul spune că biciclistul i-a făcut semn că nu e întreg la cap.

Indiferent de cum s-au desfăşurat lucrurile în momentul în care a izbucnit conflictul între cei doi, un lucru e cert. La câteva minute după conflict, biciclistul şi şoferul cu BMW s-au intersectat din nou în zona unei benzinării Agip (în prezent Mol).

Potrivit imaginilor de pe camerele de supraveghere, biciclistul a intrat la un moment dat în benzinărie, iar la ieşire a lovit BMW-ul cu al cărui şofer intrase în conflict câteva minute mai devreme, a lovit maşina care i-a ieşit în faţă.

„În mod evident, persoana vătămată nu a avut timpul necesar să oprească pentru a evita impactul întrucât abia în momentul când a virat uşor stânga a putut observa autoturismul. Nu acelaşi lucru se poate spune de inculpat şi ceilalţi ocupanţi ai autoturismului, care ştiau că inculpatul intrase în staţia peco şi, mai mult, în timp ce se deplasau au văzut direcţia de deplasare a persoanei vătămate”, se arată în rechizitoriu.

Potrivit expertizei, evitarea producerii accidentului se putea face de către şofer dacă acesta ar fi acordat prioritate de dreapta biciclistului la pătrunderea autoturismului în staţia peco şi de biciclist, dacă acesta ar fi efectuat manevra de ocolire a autoturismului prin faţa acestuia şi nu prin spate. „Alegerea soluţiei de ocolire prin spate, din cauza vitezei neadecvate a bicicletei nu a permis ocolirea în siguranţă a părţii dreapta spate a autoturismului, bicicleta lovind cu partea dreaptă a ghidonului extremitatea aripii dreapta spate a autoturismului”, se arată în rechizitoriu.

Şoferul declarant nevinovat

În urma procesului, şoferul trimis în judecată pentru tentativă de omor a fost declarant nevinovat, judecătorul considerând că „nu a rezultat existenţa unei acţiuni sau inacţiuni venite din partea inculpatului din care să rezulte intenţia acestuia (fie ea directă sau indirectă) de a suprima viaţa persoanei vătămate”.

Potrivit judecătorului, din imaginile de pe camerele de supraveghere „se poate observa că în momentul în care persoana vătămată a intrat în raza vizuală a inculpatului (după ce acesta a efectuat un viraj la dreapta ocolind clădirea staţiei PECO) acesta a frânat brusc, având o reacţie firească pe care ar fi avut-o probabil orice conducător auto, neputându-i-se reţine în sarcina acestuia, în lipsa unei acţiuni sau inacţiuni concrete, că prin această conduită a prevăzut sau a acceptat posibilitatea suprimării vieţii persoanei vătămate”.

„Simpla manevră de frânare bruscă executată de inculpat în momentul apariţiei stării de pericol (când persoana vătămată a ajuns în punctul de maximă vizibilitate asupra aleii pe care intenţiona să se înscrie pentru efectuarea virajului către stânga) neprecedată sau neurmată de efectuarea altor manevre evidente şi chiar nefireşti din care să rezulte intenţia clară a acestuia de a obtura (bloca) calea de acces a persoanei vătămate (a o pune în imposibilitatea de a efectua vreo manevră de evitare) cu scopul de a-i pune viaţa în primejdie nu poate fi reţinută ca o acţiune sau inacţiune aptă să îmbrace forma de tipicitate a infracţiunii de tentativă de omor”, se arată în sentinţa Tribunalului Tulcea, care nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cum a fost învinsă Poliţia de o şoferiţă lăsată fără permis pentru că a ignorat un biciclist

Momentul în care doi biciclişti se ciocnesc frontal: „Eu mergeam pe pistă”. „Şi eu pe unde am mers!?” VIDEO

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite