Tulcea

articolul anterior articolul urmator

Cum au fost prinşi eroii anticomunişti în Grota Haiducilor din Babadag: „Nu ştiu dacă a murit pe drum sau la Securitate“

19
16 Mar 2020 06:05:01
Autor: Mariana Iancu
Reconstituire făcută de Securitate Arhivă CNSAS
Reconstituire făcută de Securitate Arhivă CNSAS

În luna martie 1950 a avut loc lupta de la Grota Haiducilor din Pădurea Babadag, unde şi-a găsit sfârşitul Dumitru Fudulea.

În dimineaţa de 9 martie 1950, trupele de Securitate au descoperit grota din Pădurea Babadagului, unde se ascundeau fraţii Fudulea şi ceilalţi partizani anticomunişti. A avut loc un asediu care a durat ore în şir, securiştii incendiind pădurea din jurul grotei şi aruncând grenade în adăpost. Dumitru Fudulea a fost  rănit grav, iar ceilalţi s-au predat, fiind arestaţi. Securiştii au intrat în  grotă, au scos armele, au fotografiat locul, apoi l-au aruncat în aer.
 
Nicolae Ciolacu, singurul supravieţuitor dintre cei care au fost supranumiţi „Haiducii Dobrogei“, a povestit în memoriile sale cum s-au petrecut lucrurile: „Un tânăr cioban, pe nume Nechita Nazarie, din comuna Păspunar, păştea un cârd de oi prin locurile mai rare din pădure. Într-o zi îl duce soarta, ori destinul, cu oile chiar pe lângă desişul cu cabana haiducilor şi vede el tulpina aceea uscată, răsturnată şi se duce să se odihnească pe ea până cârdul de oi trece o bucată de loc de păscut. Tulpina era aşa de bine aşezată, că n-a bănuit că acolo sunt oameni dedesubt. După ce a trecut cârdul de oi mai departe, ciobanul s-a ridicat şi a plecat. Dar haiducii erau îngrijoraţi dacă nu cumva ciobanul a simţit că acolo e cineva şi astfel să-i divulge. Repede au dat buturuga la o parte şi au ieşit afară şi l-au prins pe cioban. Se gândeau chiar să-l omoare şi să-l îngroape, aşa vor fi siguri că nu vor fi divulgaţi. Dar ciobanul şi-a dat seama că în momentul acela se judecă soarta lui. Viaţa lui era pe muchie de cuţit. De fapt, tot omul are presimţiri când se apropie o catastrofă de el. Ciobanul a izbucnit în plâns şi se ruga să nu-l omoare, că el nu-i va divulga, ci din contră le va fi de folos şi le va aduce câte ceva de ce au nevoie, alimente şi mai ales ziare. într‑adevăr, ciobanul le-a fost de folos, le-a adus alimente şi o serie de lucruri mărunte, cum ar fi sare, chibrite, piper, ziare şi mai ales veşti. Totul mergea normal şi liniştit, nimic deosebit nu era, nici un pericol. A venit iarna şi fraţii Fudulea nu se mai puteau întâlni aşa de des cu fratele lor Gheorghe. A început crivăţul, zăpezile, dar totuşi la câte douăzeci de zile se întâlneau toţi trei nu numai pentru alimente, dar mai ales să ştie ce se mai întâmplă cu familiile lor şi dacă le mai persecută securitatea. Odată, la o întâlnire a lor, în timp ce Nicolae îşi aranja ceva în traista pe care o lua Gheorghe, Dumitru a făcut o mare greşeală şi i-a şoptit lui frate-său Gheorghe: «Nene, noi suntem foarte bine ascunşi aici. Nimeni nu ştie, numai un cioban din Păspunar“. Din acel moment, li s-a scris sentinţa de moarte. Nicolae n-a auzit, n-a ştiut nimic. 
 
Din acel moment treburile s-au complicat. Securitatea, cu experienţa ei diabolică, avea un codoş în Testemel care era puţin neam cu Fudulea prin cuscrie. Acesta a fost trimis la Gheorghe Fudulea în vizită şi printre altele a început să compătimească pe unii care au fost arestaţi de securitate. «Vai de copiii lor, de familiile lor, uite ce vremuri grele am ajuns, numai Bunul Dumnezeu ştie ce are să mai fie. Fraţii tăi, Nicolae şi Dumitru, cei mai buni fii din sat, ce aveau ei cu partidul. Ăştia, dacă le căşună pe cineva, apoi poţi să fi cel mai bun din sat că te urmăresc până în pânzele albe, dar bine că au scăpat din mâinile lor, că altfel le-ar fi putrezit oasele la închisoare. Lasă că se schimbă odată şi asta cu comuniştii, că lumea nu îi vrea. Toată lumea fuge de ei ca dracul de tămâie. Cuscre Gheorghe, suntem rude, suntem de-ai noştri. Eu nu vă vreau răul, eu vă vreau binele. Se aude că securitatea o să vină într-o noapte în sat şi o să facă o descindere şi percheziţie casă cu casă, că ăştia sunt în stare să facă orice. Băieţii voştri, dacă ştiţi ceva de ei, spune-le să fugă, să se depărteze de aici». Gheorghe a tăcut, nu a spus că nu ştie şi nici că le spune să fugă. Gheorghe trebuia să zică: «A, cuscre, eu nu ştiu nimic de ei, de când au plecat n-am mai auzit nimic de ei. Cine ştie pe unde or fi apucat, cine ştie dacă mai trăiesc». Dar Gheorghe a tăcut şi securitatea a dedus că, dacă Gheorghe a tăcut, el ştie unde sunt fraţii lui.
 
În noaptea de 9 martie, multă securitate şi armată s-a dus în satul Testemel. Au împânzit satul şi pădurile din împrejurimi. Orice om era întâlnit pe stradă era arestat pe loc şi întrebat: «De unde vii şi ce ştii de fraţii Fudulea?» Gheorghe Fudulea dormea liniştit lângă copiii săi. Dintr-o dată uşa a fost lovită cu cizmele de securişti şi a sărit din balamale. L-au luat din pat, l-au legat şi au început a-l bate cu patul armei în faţa copiilor şi a familiei. L-au dus în pădure. «Spune banditule, unde sunt fraţii tăi!» «Nu ştiu nimic, puteţi să mă omorâţi că nu ştiu nimic de ei». Atunci iar bătăi, schingiuiri. «Lasă banditule, că ai să spui tu tot». L-au legat cu mâinile la spate şi l-au atârnat de un copac. O durere îngrozitoare, când simţi cum îţi ies oasele mâinilor de la umăr şi îl mai şi loveau cu paturile armelor. Striga de durere: «Daţi-mă jos, că vă spun!» Dar când l-au coborât, el se îndoia să spună. «Hai spune, banditule!»  şi dacă l-au văzut că zăboveşte, şi-au înfipt mâinile în el şi sus pe cracă. Striga ca din gură de şarpe: «Nu mă spânzuraţi, că acuma o să vă spun!» şi a izbucnit în plâns şi abia a putut să rostească: «Ciobanul din Păspunar ştie despre ei».
 
Şi hoardele roşii, cum le spunea Gogu Puiu, au plecat imediat la Păspunar şi cum au ajuns acolo, s-au împânzit peste tot şi au dat ordin că nimeni nu are voie să mişte. Au întrebat până au aflat pe ciobanul Nichita Nazarie. L‑au legat şi l-au dus în pădure. I-au zis: «Spune unde sunt fraţii Fudulea, ca să-ţi uşurezi pedeapsa». Ciobanul şi-a dat seama că orişice rezistenţă e zadarnică şi viaţa lui e pusă din nou la mezat. Şi a pornit înaintea lor ca să-i ducă la ascunzătoarea haiducilor.
 
Haiducii în cabană făceau pe rând de pază câte unul. Aveau o vizetă şi se uitau afară şi vedeau orice mişcare. Acum au văzut cu groază că ciobanul Nichita Nazarie venea spre cabană iar în spatele lui multă armată şi securişti. Nicolae Fudulea a pus mâna pe armă şi a zis: «Soarta noastră e pecetluită, dar voi pedepsi trădarea». A descărcat arma în pieptul ciobanului, care s-a rostogolit pe loc. Securiştii au înconjurat cabana şi printr-un şiretlic au împins buturuga de la intrare şi au început să tragă înăuntru. Haiducii s-au retras în fundul cabanei şi de acolo răspundeau cu foc de automate înspre afară. Bestiile, dacă au văzut că haiducii nu se predau, au aruncat o grenadă drept în mijlocul cabanei. Grenada a căzut jos în cabană, dar Dumitru Fudulea, care făcuse serviciul militar, ştia că grenada nu expodează dintr-o dată, iute s-a repezit, a pus mâna pe grenadă şi a aruncat-o afară. Dar bestiile roşii au aruncat altă grenadă în cabană şi cât ai clipi din ochi, Dumitru, din nou a aruncat-o afară, aşa a continuat acest „joc” pentru un timp. Bestiile continuau să arunce alte grenade înăuntru şi Dumitru la arunca afară. Lupta a durat patru ore şi haiducii rezistau cu dârzenie.
 
Dar nenorocirea a venit şi una din grenade, pe care Dumitru a aruncat-o afară, s-a lovit de o cracă a copacului care acoperea cabana şi a căzut jos în cabană, a făcut explozie. Lui Dumitru Fudulea i-a rupt burta şi i-a sfârtecat pieptul. Martorul ocular, care a fost de faţă, Dumitru Gula, din comuna Ischibaba, mi-a spus: «în timp ce colonelul Doicaru, şeful Securităţii din Constanţa, a preluat arma de la Nicolae Fudulea, l-a bătut pe umăr şi i-a zis «,Bravo, măi Fudulea, ai fost un viteaz». Pe Dumitru Fudulea l-au luat repede şi l-au pus într-un jeep şi au plecat cu el. Nu s-a ştiut niciodată nimic mai mult despre el, dacă o fi murit pe drum sau la securitatea din Babadag. Restul au fost arestaţi şi duşi la închisoarea Tataia din Constanţa. Prin ce chinuri şi schingiuiri au trecut ei la securitate, numai Dumnezeu ştie».
 
Cotan Ion, pus la tortură, a rămas şocat pentru toată viaţa. De la închisoarea din Constanţa a fost dus la închisoare din Aiud. Pe unde a trecut ca deţinut, în timpul plimbării, la fiecare douăzeci de paşi, striga „Lupu, măi”. El a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. Nicolae Fudulea şi Stere Grasu au fost condamnaţi la moarte. I-au pus în lanţuri şi i-au dus într‑o celulă pe amândoi, unde aşteptau să le vină sentinţa de executare. Cât priveşte pe ciobanul Nechita Nazarie, din comuna Păspunar, el nu i-a trădat pe haiduci. Marea greşeală a fost a lui Dumitru Fudulea atunci când i-a şoptit fratelui său Gheorghe, fără să ştie Nicolae, că „noi suntem foarte bine ascunşi în cabană”.
 
După instaurarea regimului comunist în România, prin armistiţiul încheiat la 12 septembrie 1944, la Moscova, între România şi Puterile Aliate (Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii şi Regatul Unit al Marii Britanii), care a permis ocuparea ţării de către Armata Roşie, în toată ţara s-au organizat mişcări de rezistenţă anticomunistă, care aveau ca scop pregătirea României pentru un eventual război între democraţiile occidentale şi URSS. 
 
În teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră, grupările anticomuniste erau conduse de Nicolae şi Dumitru Fudulea, în nordul Dobrogei, şi de Gogu Puiu, în sud. Lor li s-au adăugat Nicolae Ciolacu, care a condus mişcarea din centrul regiunii. 
 
Rezistenţa din Dobrogea a reuşit să strângă peste 2.000 de partizani combatanţi şi susţinători locali. „Haiducii Dobrogei“, aşa cum s-au autointitulat, erau echipaţi cu armament şi primeau bani şi alimente de la oameni din comunele din care proveneau. În cele din urmă, americanii, aşteptaţi de români nu au mai venit, iar oponenţii regimului comunist au fost căutaţi şi-n gaură de şarpe, omorâţi pe loc, trimişi în coloniile de muncă ale Canalului Dunăre-Marea Neagră sau aruncaţi în temniţă. În acea perioadă, se obişnuia ca luptătorii anticomunişti să fie fotografiaţi în momentul arestării, iar la dosare există şi imagini ale cadavrelor combatanţilor anticomunişti. De asemenea, peste timp au rămas imagini din locurile unde capii mişcării de rezistenţă anticomunistă se ascundeau. O parte din conţinutul dosarelor aflate în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii au fost publicate recent în cadrul proiectului „România supravegheată“.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

19 Comentarii

Dem Cristi
16.03.2020, 08:41:25

nu stiu daca elevii invata in scoli istoria rezistentei anticomuniste. aceste fapte de curaj sunt adevaruri scoase la lumina la 40-50 de ani de la savarsirea lor si cei cu varsta peste 40 de ani le afla acum in presa sau povestite in carti de supravietuitori ai iadului bolsevic. Acum intram in panica sa nu ramanem neinbuibati cateva saptamani de izolare făcând zilnic provizii iar acei bieti partizani imparteau o bucata de slanina si una de branza (cat încăpea in traistă fără sa bată la ochi) o lună de iarna împarțind-o în rații și dormind iepurește de frica securității. Nu ne putem nici măcar gândi, o clipă, cum ar fi să trăim o săptămână în pielea acelor oameni.

+3 (5 voturi)
Pano
16.03.2020, 09:43:20

Legionari.

-3 (5 voturi)
DUMITRU
16.03.2020, 10:00:38

Pano ,idiot !

+1 (3 voturi)
Ioan Mihalache
16.03.2020, 10:01:02

Asa e ciocoii nu au cedat asa usor la privilegii, nu te-ncrede in ciocoi, ciocoiul e ca rachita de ce-l tai, de ce rasare, acuma ei sint in parlament, guvern, institutii si fac haiducie de stat.

+3 (3 voturi)
Stefan din Nord
16.03.2020, 10:13:38

Vin americanii si ne scapa de comunisti si bolsevicii sovietici Acesti luptatori anticomunisti au fost victime ale fake news-ului din anii 50 Au platit cu viata sau libertatea naivitatea lor

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (19)