FOTO În lumea minunată a Deltei: dioramele şi acvariile uriaşe, atracţia Centrului Eco-Muzeal din Tulcea
0Cine vrea să descopere sălbăticia Deltei Dunării într-un singur loc, să admire cherhanalele pe care le ştiau din poveştile pescăreşti sau să cunoască specii dispărute din Dobrogea, poate vizita Centrul Muzeal Eco-Turistic Delta Dunării din Tulcea.
Mirifica lume a Deltei Dunării, cel mai tânăr pământ al României, este recreată în miniatură, la Centrul Muzeal Eco-Turistic din Tulcea, deschis în februarie 2009. Tot aici pot fi admirate şi mai multe specii valoroase prin estetica şi raritatea lor, din Africa, ne spune Cristina Dinu, şef serviciu al centrului muzeal, care ne-a fost ghid în lumea plantelor şi animalelor.
Centrul, care a preluat patrimoniul fostului Muzeu de Ştiinţe ale Naturii Delta Dunării, cuprinde nouă colecţii ştiinţifice de floră şi faună din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi din Dobrogea, şi o expoziţie temporară de fluturi, fiind o introducere a vizitatorului în ceea ce înseamnă rezervaţia Delta Dunării. Pe lângă speciile indigene, vizitatorul poate admira şi plante şi animale exotice.
„Publicul român doreşte să vadă specii străine, iar străinul ceea ce avem noi şi atunci răspundem doleanţelor tuturor“, explică ghidul. „Este mult mai uşor să reconstitui cu specii tropicale un ecosistem acvatic. E greu de reconstituit un acvariu cu plantele indigene, întrucât acestea au un ciclu de viaţă scurt. Odată cu venirea iernii, se descompun. Am încercat să păstrăm nuferii peste iarnă însă, deşi temperatura era ridicată, ca urmare a faptului că nu am avut lumina naturală nu am reuşit“.
Totodată, centrul muzeal este o adevărată şcoală pentru copii, care pot descoperi ecosistemul natural, fiind implicaţi activ în activitatea centrului. Astfel, la sfârşitul fiecărui an, fiecare clasă sau şcoală din Tulcea prezintă o lucrare colectivă. Anul acesta, au fost alese desenele cu fluturi, în timp ce anul trecut vedete au fost dinozaurii.
Cu ajutorul dioramelor, este reprezentat cadrul natural în care sunt expuse specii de păsări şi mamifere de pe Lista roşie din România, adică ameninţate cu dispariţia. „La ultima inventariere, s-a ajuns la peste 9.000 de specii de plante şi animale din cadrul rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. La ultima actualizare, numărul nu trecea de 5.000“, explică specialistul.
Delta, la un pas distanţă
Dioramele din cadrul complexului muzeal recreează zone diverse din deltă: pădurea Letea, lacurile din Razim Sinoe, capul Doloşman, Munţii Măcin.
Prima dioramă este dedicată simbolului deltei: pelicanii, specia cea mai cunoscută din acest areal. Cele două specii: pelicanul comun şi pelicanul creţ pot fi admirate în habitatul lor natural, recreat la muzeu, format din plaur şi insuliţele plutitoare specifice lacurilor din deltă care asigură loc de cuibărit, de creştere a puilor pentru diverse specii de păsări.
A doua dioramă, cea a deltei fluviale, redă zona care se întinde de la prima bifurcaţie a Dunării, în braţul Chilia şi Tulcea, şi până la cordonul Letea -Caraorman. Habitatul caracteristic al acestei zone o constituie pădurile de sălcii, care oferă locuri de cuibărit pentru multe specii de păsări. Salcia este un arbore foarte rezistent în perioadele de inundaţie, când creşte nivelul Dunării, dezvoltând rădăcini secundare. Nivelul până care se dezvoltă aceste rădăcini indică şi nivelul până la care a crescut apa în anul respectiv. În habitatul astfel creat de vegetaţie se reproduc peştii şi zona devine, astfel, loc de hrănire pentru restul păsărilor.
Al treilea sector este rezervat lacurile din complexul lagunar Razelm – Sinoe. Tot aici regăsim o imagine a capului Doloşman, singura faleză stâncoasă din zona litorală a României. Zona uimeşte prin frumuseţe şi măreţie, stânca fiind înaltă de aproape 30 de metri. Aici de găseşte măslinul dobrogean, o specie de plantă rară, iar pe islazul comunei Jurilovca creşte bujorul românesc, o plantă de o frumuseţe rară, ce se poate întâlni doar în sud-estul României. Pe Capul Doloşman se înălţa, odinioară, cetatea Arganum (Orgame), loc unde s-au descoperit patru bazilici paleocreştine, dar şi cel mai vechi mormânt grecesc din tot bazinul Mării Negre. Pentru geologi, zona este importantă întrucât malul păstrează diverse stratificări care indică nivelurile pe care le-a avut Marea Neagră de-a lungul timpului.
Un loc aparte în cadrul complexului muzeal revine rezervaţiei Munţii Măcinului, care a fost inclusă în tematica expoziţională a centrului deoarece în momentul deschiderii ei nu dispunea de un centru de prezentare. Vizitatorul poate admira o imagine panoramică a celor mai vechi munţi din România şi printre cei mai vechi din Europa.
Împătimiţilor de aventură le sunt puse la dispoziţie şi trasee turistice în Munţii Măcinului. Indiferent de traseul ales, în Măcin descoperi peisaje aride dar şi păduri mediteraneene, păduri de silvostepă unde creşte bujorul dobrogean, păduri de fagi, canioane săpate de cursurile de apă, poieni cu flori variate. În cei mai vechi munţi din ţara noastră descoperi o minune a naturii: Sfinxul din Dobrogea, o piatră şlefuită de secole. Sfinxul are chipul unui bărbat îngândurat, cu riduri şi cu fruntea îndreptată spre pământ. Zici că-i chipul unui dobrogean pe care poverile l-au răpus.
Zona este importantă şi pentru biologi. Astfel, spune ghidul nostru, „Două tipuri de habitate din cadrul rezervaţiei au fost studiate şi propuse Comisiei Europene pentru a fi incluse pe lista speciilor protejate: stepa ponto-sarmatică şi pădurea dobrogeană. Mare parte din vegetaţia care se găseşte aici este inclusă pe Lista roşie de protecţie: dropia, specie dispărută din România, broasca ţestoasă dobrogeană, singura broască de uscat pe care o avem în această zonă pentru că mai există în Banat şi o broască ţestoasă de apă“.
O altă avere a Dobrogei, recreată la complex, este pădurea dobrogeană cu specii diverse, de cărpiniţă sau stejar. Speciile întâlnite au rămas de-a lungul timpului în zona noastră indiferent de condiţiile de mediu care au existat, fiind incluse printre ultimele păduri virgine din România.
Pădurile adăpostesc o faună bogată, reprezentată de păsările mici cântătoare sau diverse specii de mamifere. Pe lângă jderi, arici, la complex copiii pot admira şi un lup, specie dispărută din Dobrogea.
Pe o altă planşă au fost reprezentate cursurile de apă tipice pentru stepa dobrogeană, care cea mai mare parte a anului sunt secate, dar când plouă precipitaţiile sunt atât de puternice încât se formează torente.
Din viaţa pescarului de altădată
Ocupaţiile tradiţionale din Deltă sunt recreate într-un spaţiu amplu la Centrul Muzeal Eco-Turistic Delta Dunării din Tulcea. Vizitatorii pot descoperi cum trăiau pescarii în trecut, când deplasarea pe canalele deltei se făcea doar cu lotca, când peştele se păstra în gropi pline cu gheaţă şi cum îşi pregăteau localnicii uneltele de pescuit.
„Iniţial, spune ghidul, am dorit să facem o gospodărie pescărească, dar nu ne-a permis spaţiul şi am recreat o cherhana pescărească, care joacă un rol important în economia piscicolă a deltei. Ce am expus este o reconstituire după o lucrare a savantului Grigore Antipa. Este vorba de o construcţie din lemn şi stuf, care, ca funcţionalitate, a păstrat ceva din vechile cherhanale. Apoi, avem o zonă a debarcaderului, unde vin pescarii să-şi aducă marfa. Tot aici avem expuse şi două lotci, barca tipică a pescarului, cu uneltele de pescuit“.
O altă îndeletnicire a lipovenilor şi haholilor din deltă era cătrănirea şi izolarea bărcii din lemn cu câlţi de cânepă şi smoală. În prezent, această activitate este foarte rară. O altă încăpere recreează zona unde pescarii îşi preparau hrana sau reparau uneltele de pescuit. „De regulă, cherhanalele se făceau la confluenţa dintre braţul Dunării şi un canal care ducea la lacurile unde se pescuia. Satele din deltă sunt foarte izolate unele de altele, astfel că pescarii rămâneau aproape tot sezonul de pescuit în aceste cherhanale“.
Peste iarnă, peştele se păstra în gheţărie. Pe timpul iernii, pescarii tăiau cuburi de gheaţă şi le puneau în gropi săpate adânc de cinci – şase metri, peste care puneau peştele. O altă metodă de păstrare a peştelui era eviscerarea şi apoi sărarea. Într-o altă încăpere avea loc prepararea icrelor de peşte, cu instrumentar specific.
„Construcţiile erau mai mari sau mai mici, în funcţie de puterea financiară a omului, însă toate erau din lemn şi stuf, stuful fiind un material de construcţie foarte bun, termoizolant“.
Ce se poate vedea în acvariul complexului
În acvariul complexului pot fi admirate specii de peşti din delta Dunării, dar şi din zonele de recif. Acvariul are o capacitate de stocare a apei de 150 tone. Aici se întâlneşte o colecţie formată din 24 specii de peşti indigeni întâlniţi în Delta Dunării şi Marea Neagră, 23 specii de peşti de recif, opt specii de nevertebrate marine şi şase specii de corali aduse din Indonezia. Acvariile cu specii de peşti si nevertebrate întâlnite în recifele de corali constituie o noutate pentru Tulcea, şi chiar pentru acvariile din România, amenajate într-un spaţiu public.
Vizitatorul poate pătrunde în cele două acvarii cilindrice, dispuse concentric, şi astfel se poate considera că a ajuns în mijlocul unui recif, fiind înconjurat de peşti şi corali, cu forme şi culori impresionante.
Peşti din acvariu s-a dispus ţinându-se cont de nevoile speciilor şi de regimul de hrănire. Aici cresc şi se înmulţesc specii naturale sălbatice avem din ihtiofauna Delta Dunării (somnul, sturionii, păstruga, cega, nisetrul), iar o altă secţiune este reprezentată de speciile de peşti răpitori din zona deltei care se găsesc pe braţele Dunării, fac migraţii scurte pentru reproducere după care revin în cursurile de apă. Specia care atinge dimensiunile cele mai mari este somnul. Cea mai mare parte a timpului este solitară, stă ascunsă ziua în rădăcinile sălciilor sau în diversele gropi făcute în braţele Dunării, iar noaptea iese la vânat. Are un spectru nutritiv destul de larg, nu se hrăneşte doar cu peşti, ci şi cu diverse alte organisme acvatice, chiar şi cu animale moarte.
În cartea „Fauna ihtiologică a României“, apărută în anul 1909 sub auspiciile Academiei Române, savantul Grigore Antipa descrie somnul ca fiind un „peşte atât de lacom, încât se repede chiar şi la om. Se cunosc multe cazuri pozitive de copii cari au fost atacaţi de somni la scăldătoare şi pescarii ştiu să povestească multe păţanii sau chiar să arate urme de muşcături de somn la mâini şi la picioare.
Un caz pozitiv, întâmplat cu câţiva ani în urmă pe Dunăre în apropiere de Reni, merită să fie semnalat: un pescar dându-se jos din barcă în mijlocul Dunării pentru a se scălda a fost apucat de picior de un somn şi neputând scăpa de el a căzut la fund. După câteva zile s-a găsit cadavrul pescarului având piciorul întreg în gura somnului care, nemaiputându-l lăsa, se înecase şi murise şi el“.
Somnii formează perechi doar în perioada de reproducere, dar şi atunci cel care păzeşte ponta până la eclozarea larvelor este masculul.
Alte două specii de peşti răpitori aflaţi în bazinele complexului sunt bibanul şi şalăul. Aceştia se găsesc şi în canalele care fac legăturile cu braţele Dunării şi lacurile sau bălţile din deltă. Sunt specii care preferă un substrat mai curat, nisipos pietros şi, în general, caută apele limpezi, mai ales că şalăul este o specie deosebit de sensibilă la cantitatea de oxigen.
Răpitorul număr unul este ştiuca, pe care pescarii o mai numesc şi „rechinul apelor dulci“ întrucât are toate caracteristice unui adevărat prădător: dentiţia este foarte puternică, forma corpului îi permite să fie şi un foarte bun înotător, iar coloraţia tegumentului permite să se camufleze în vegetaţia subacvatică.
Tot în bazinele complexului trăiesc moruni, nisetri, păstrugi, specii migratoare care trăiesc în Marea Neagră şi vin pentru reproducere în fluviile aferente. Nisetrii siberieni sunt obţinuţi prin reproducere artificială. „Este foarte interesant cum speciile care trăiesc în mare reuşesc să-şi adapteze organismul la mediul dulce şi efectuează aceste migraţii pentru reproducere. În trecut, ajungeau dincolo de Viena, acum, din cauza construcţiilor hidrotehnice, cum ar fi Porţile de Fier, s-a redus foarte mult amploarea migraţiei. Este adevărat, s-au făcut trecători, dar numărul exemplarelor este redus“, explică Cristina Dinu.
Tot la acvariu pot fi admirate şi două specii care au pătruns accidental în ecosistemul nostru: carasul şi bibanul soare. Sunt specii oportuniste, în sensul că s-au adoptat foarte bine la multe medii, fiind rezistente şi la cantitatea redusă de oxigen şi hrană şi la vizibilitatea redusă.
În alte bazine trăiesc specii exotice cum ar fi crapul japonez, cu o varietate largă de culori, obţinut prin reproducere artificială, rechini de recif, o specie aparte, care poate să respire şi dacă staţionează, morena, rechinul epolet sau somnul de Amazon. Un bazin a fost transformat în pepinieră, unde se cresc pui de crap, caras, biban, cu care mai apoi se populează bazinele mari.
Centrul Muzeal Eco-Turistic din Tulcea are 17 angajaţi. Cheltuielile de întreţinere sunt foarte mari, fondurile fiind alocate atât pentru echipamentele ce asigură funcţionarea acvariilor, unele sisteme fiind din 2009, de la inaugurare, cât şi pentru alimentaţia peştilor, care este foarte variată. La complex se fac populări de floră şi faună în fiecare an.
Tarife de vizitare
Centrul este deschis de marţi până duminică între orele 9.00 – 18.00, ultima intrare fiind permisă la ora 17.00. Copiii, elevii şi studenţii plătesc 5 lei, pensionarii 10 lei, iar adulţii 20 de lei. Cine doreşte ghidaj în limba română achită suplimentar 100 de lei, iar în limba străină 200 de lei. Un abonament anual de vizitare a expoziţiei costă 350 de lei.
Se încarcă comentariile...
